FOTO: Asemănare izbitoare între doi șefi de post de la IPJ Gorj! Unul are 24 de ani de viață, celălalt de muncă


Doi polițiști din cadrul IPJ Gorj, șefi de post la Bolboși și Văgiulești, au devenit cunoscuți în toată țara, luni, după ce fotografia lor a fost publicată pe pagina de Facebook a Poliției Române, într-o postare intitulată „Din culise”.

Deși diferența de vârstă este considerabilă, unul având 24 de ani de viață și celălalt de muncă, asemănarea între cei doi este izbitoare.

„Ce au în comun Nicolae și Iosif? Au 24 de ani (Nicolae, ani de muncă în poliție; Iosif, ani de viață); ambii lucrează în mediul rural, ca șefi de post în județul Gorj; Iosif i-a fost «elev» lui Nicolae (în practică, pe timpul școlii de poliție); au trăsături fizice asemănătoare (priviți poza)”, au scris reprezentanții IGPR, pe pagina de Facebook.

Nicolae, șeful Postului de Poliție Văgiulești, a declarat că s-a simțit „împlinit și sprijinit”, referindu-se la colegii lui care s-au mobilizat exemplar atunci când a avut nevoie de ei. „Îi năștea soția și chiar atunci a avut loc un furt în comună. Trebuia investigat imediat! Pus la mijloc între datoria profesională și cea familială, a ales să amâne mersul la spital și să își facă meseria. Îl strângea sufletul, dar…Se spune că, pe oamenii buni, Cel de Sus nu îi lasă singuri niciodată. Nicolae era și este un om bun! La acel moment, colegii din județ s-au mobilizat, pe baza suspiciunilor lui Nicolae au reușit să prindă, în câteva ore, autorul faptei, iar proaspătul tătic a avut astfel posibilitatea să își țină copilul în brațe, imediat după venirea pe lume”, au mai scris reprezentanții IGPR.

De cealaltă parte, Iosif este șef de post la Bolboși, de o lună și jumătate. Cu admirație pentru ”realizarea lui Nicolae”, acesta încearcă să îi calce pe urme, să se apropie de oameni și să le fie de ajutor.

”Am o mare satisfacție dacă vine cineva la mine și pot să ajut. Noi nu suntem polițiștii din filme care se dau peste cap și trag cu pistoalele pentru spectacol … Ai ce învăța de la colegii cu experiență! Pe ei i-a învățat viața și timpul. Un șef de post cu vechime știe și ce pisică și-a luat X, ce câine și-a luat Y … Vreau să îi cunosc pe toți, să fiu al lor, pentru ei”, a declarat Iosif.

loading...
Loading...

Citește și

Bărbat surprins în timp ce arunca gunoiul pe o stradă din Târgu-Jiu! Ce amendă a primit pentru gestul său

Un bărbat a fost surprins de polițiștii locali din Târgu-Jiu, miercuri, în timp ce arunca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: