FOTO | Fostul baron Mischie a scăpat de pușcărie

nicolae-mischie-(3)

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Nicolae Mischie, a fost pus în libertate vineri după-amiază, după ce Tribunalul Gorj a admis cererea de eliberare condiționată a acestuia. Astfel, Mischie, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită, a efectuat puțin peste un an de detenție.

nicolae-mischie-(2)

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul fericit pentru familia fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, care a fost eliberat condiționat din închisoare. Nicolae Mischie a fost arestat în luna martie a anului 2013, el fiind introdus în Penitenciarul Târgu-Jiu. A scris cărți în spatele gratiilor, acestea ajutându-l la eliberarea condiționată. Vineri, magistrații Tribunalului Gorj au decis ca Mischie să fie eliberat condiționat. „Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mischie Nicolae. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Mischie Nicolae aflat în executarea pedepsei de patru ani închisoare. Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi, 16 mai 2014, la Tribunalul Gorj”, se arată în decizia Tribunalului Gorj. Mischie a putut solicita eliberarea condiționată pentru că executase deja o treime din pedeapsa de 4 ani şi are vârsta de peste 60 de ani.

nicolae-mischie-(4)

Așteptat de familie și presă

nicolae-mischie-(1)

Soția sa, medicul Sanda Mischie, dar și mama acesteia, alături de prieteni ai fostului președinte al Consiliului Județean Gorj, l-au așteptat pe Mischie în fața Penitenciarului Târgu-Jiu. „Astăzi s-a făcut dreptate, o parte, parțial da. La Judecătorie a judecat cineva care n-a știut ce este legea. Cât despre procesul de la CEDO, vom vedea pe viitor”, a spus Nicolae Mischie la ieșirea din Penitenciarul Târgu-Jiu. Nicolae Mischie a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită. În perioada 1999-2002, omul de afaceri Clement Mocanu a efectuat lucrări de construcții și de renovări în valoare de 450.000 de lei la trei clădiri care îi aparțineau lui Nicolae Mischie. Oamenii legii susțin că fostul președinte al CJ Gorj a intervenit la conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, pentru ca omul de afaceri să beneficieze de eșalonarea datoriilor către stat și ridicarea unui sechestru pus pe o hală de construcții. Nicolae Mischie ar fi intervenit și la conducerea Companiei Naționale a Lignitului Oltenia, pentru încheierea a 56 de contracte de execuție.

loading...
Loading...

Citește și

Moment special înaintea meciului Universitatea Craiova – FCSB

Fanii Universității Craiova au pregătit o coregrafie specială, duminică seara, înaintea meciului cu FCSB. Aproximativ …

Un comentariu

  1. Multa sanatate d-le Lae!Ai construit in Gorj si ai facut mult bine.Ma intreb,daca te-au numit baron,oare cum pot fi numiti,cei care au urmat?Si tot eu imi raspund,amintindu-mi acum Epigonii,poezia geniala a lui Eminescu:…cocosatii si gusatii…”!Mama lor de impostori,au nenorocit judetul acesta!Daca insa nu stiu carte,nu realizeaza ca cei care si-au jefuit acest popor,amarnica soarta au avut,atat ei cat si urmasi,urmasilor lor….!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: