sâmbătă , 25 ianuarie 2020 - 18:54

FOTO: Gândaci în Secția de Pediatrie


Mama unui copil internat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Deva, județul Hunedoara, a filmat gândaci în saloane și a postat imaginile pe Facebook.

„În data de 1.04.2019, unde suntem internați de joi, vedem acest specimen de îți vine să înnebunești. Îmi culc fain copilul și la un moment dat, după ce adoarme îl așez în pat și eu lângă el și deodată ridic capul de pe pernă și văd aceasta goangă cum vine spre noi, m-am speriat îngrozitor și îmi ridic brusc copilul din pat și aștept să se dea jos să îl pot omorî, copilul cum l-am luat așa în grabă, bineînțeles că s-a speriat și a început să plângă.
În ultima poză este o altă goangă la fel de scârboasă, ea se afla gata moartă în primul salon unde ne-a pus când am venit la spital, bineînțeles că încă este și acum acolo, deși eu sunt în salonul de lângă…. Deci vă imaginați ce curățenie se face în acest spital! Mi-e scârbă unde trebuie să aducem copiii să îi tratăm!”, a scris femeia, pe rețeaua de socializare. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara efectuează verificări în acest caz. Primul control a fost făcut miercuri, constatând că planul anual de dezinsecție și deratizare, ar fi fost respectat. Ultima dezinsecție ar fi fost făcută pe 29 martie 2019. Totodată s-au făcut mai multe teste pentru determinarea condițiilor igienico-sanitare din saloane.

loading...
Loading...

Citește și

Dezvăluire șocantă în cazul crimei din Piața Centrală Târgu-Jiu! Mesajele pe care le-a postat autorul faptei pe rețelele de socializare, înainte de omor

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Gorj, pe 1 ianuarie, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.