FOTO: LIBER la FUMAT, în poarta unui cunoscut LICEU, sub ochii directoarelor! Ce lasă tinerii în urmă e ȘOCANT


• Miroase și arată urât dar direcțiunii place! Fumoar autorizat de directorii Colegiului Tehnic, la poarta liceului din Motru!

 

Cu acordul directoarelor Adela Rușeț și Mariana Tutunaru, elevii Colegiului Tehnic Motru fumează de zor la fiecare pauză, chiar la poarta principală a unității de învățământ. Asta, sub ochii paznicilor școlii care îi tolerează și chiar îi încurajează pe elevii fumători, respectivii considerând că se elimină astfel pericolul unui incendiu în incinta liceului, datorat întreținerii acestui viciu în rândul liceenilor. Locuitorii cartierului 8 Martie, situat în apropierea liceului din municipiu, sunt însă disperați de dezordinea lăsată în urmă de tinerii fumători, în timp ce angajații de la salubritate sunt șocați zilnic de cantitățile impresionate de chiștoace și alte deșeuri, lăsate în urmă de respectivii adolescenți.

Locuitorii cartierului motrean, considerat drept cel mai liniștit, frumos și întreținut din localitate, aici stând mulți pensionari, au sesizat de mai multe ori conducerea liceului tehnic în legătură cu comportamentul elevilor care fumează în fața școlii, aruncându-și chiștoacele la voia întâmplării. Solicitările lor nu au fost însă și luate în considerare de cele două directoare ale unității educaționale, și, mai mult, fenomenul s-a amplificat, elevii fumători împânzind trotuarul atât din fața școlii, cât și băncile și câteva scări de bloc.

Poliția Locală vede, dar nu acționează!

Deși în zonă există o cameră de luat vederi, reprezentanții Poliției Locale Motru nu au luat nicio măsură niciodată împotriva liceenilor, cum nu au făcut niciun gest în acest sens nici polițiștii de proximitate, care au trebuit să tolereze acordul tacit al conducerii școlii legat de fumători. Deși pare incredibil, cele două directoare dar și profesorii liceului se fac că nu văd fumătorii care la prima oră pierd vremea, în fața unității de învățământ, la câte o țigară în loc să intre la ore.

Salubritatea muncește în zadar

Angajații de la salubrizare sunt și ei sătuli de cantitățile mari de chiștoace și alte deșeuri lăsate în fiecare zi de acești liceeni cu un comportament rușinos, direct pe trotuar, fiind nemulțumiți că munca lor în fiecare zi este în zadar.
Trebuie precizat că, la liceului condus de cele două directoare, Rușeț și Tutunaru, se fac ore atât dimineața cât și după-amiaza, iar seara în zonă este o mizerie de nedescris. Dezastrul se păstrează până a doua zi dimineață când vin angajații de la salubrizare să curețe zona.
Până atunci însă imaginea lăsată în urmă de acești elevi, surprinși în fotografii chiar de către localnicii nemulțumiți, care cer astfel ajutor, este dezolantă. Cartierul 8 Martie, spun aceștia, este un fel de ghetou, situația fiind tolerată de conducerea liceului, nimeni din această școală nefiind capabil capabilă să organizeze un loc de fumat corespunzător pentru elevi, ferit privirilor trecătorilor.

loading...
Loading...

Citește și

Iată cine sunt cele trei persoane susținute de liberali pentru postul de subprefect de Gorj!

Guvernul a decis în ședința de marți, 10 decembrie a.c., schimbarea din funcția de subprefect …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: