duminică , 20 octombrie 2019 - 11:39

FOTO: PERCHEZIȚIE ÎN LOCUINȚA UN BRACONIER! Ce au găsit oamenii legii în casa bărbatului


Polițiștii au efectuat, joi, o percheziție în locuința unui bărbat din comuna Stîngăceaua, județul Mehedinți, suspectat de braconaj cinegetic prin folosirea de lațuri. După control, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, în casa acestuia fiind descoperite, printre altele, trofee de căprior și carne de vânat.”Poliţiştii Serviciului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor Postului de Poliție Stîngăceaua din cadrul Secției Nr. 5 Poliției Rurală Strehaia au identificat 12 lațuri folosite la braconaj, patru trofee de căprior si cantitatea de cinci kilograme carne de vânat, în urma unei percheziții domiciliare la locuința unui bărbat din comuna Stîngăceaua, județul Mehedinți. Valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării depășeste 3.000 euro. Bărbatul în cauză au fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de luare a măsurilor legale. Activitatea a fost desfășurată sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Strehaia”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinți.

loading...
Loading...

Citește și

Tragedie fără margini! O tânără din Țicleni a murit la câteva ore după ce a născut prin cezariană! Mesajul emoționant al soțului ei

O tânără de 21 de ani, din Țicleni, a murit, miercuri seara, la o unitate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: