duminică , 18 noiembrie 2018 - 16:54

FOTO: Primăria în care toți angajații au plecat la cules de pere în timpul programului


După ce mulți dintre cei aproximativ 3500 de localnici au plecat la muncă în străinatate, un primar din județul Vâlcea a fost nevoit să scoată toți funcționarii din cadrul instituției la cules de pere, miercuri și joi. Edilul Nicolae Voicescu din comuna Fârtăţeşti s-a alăturat colegilor și a mers în livada de peri, iar fructele au fost vândute la o fabrică din județ. Banii strânși pe cele aproximativ 11 tone de pere vor ajunge la copiii din localitate. „Două zile am avut acțiunea aceasta, în timpul programului. De la ora 09.00 am plecat, a rămas cineva lângă telefon, la primărie și am mers toți, pentru că nu avea cine să culeagă. 11.000 de kilograme am recoltat. Le-am dus la fabrica din Râmnicu-Vâlcea, din suma pe care o să ne-o vireze avem intenția să luăm cadouri de sărbători la copii, la școli. Am primit 0, 23 de bani pentru fiecare kilogram. Oamenii de aici sunt plecați în afară, majoritatea, toată forța de muncă, de fapt, în Germania, Italia, Spania, sunt numai oameni neputincioși aici, bătrâni și a trebuit să facem noi acțiunea aceasta, altfel pierdeam recolta”, a declarat primarul Nicolae Voicescu.
Aproximativ 35 de salariați au mers la cules de pere, în cele două zile.

loading...
Loading...

Citește și

Fostul purtător de cuvânt al Parchetului din Târgu-Cărbunești, judecător la Tribunalul Gorj

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, în ședința de marți, mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.