duminică , 21 octombrie 2018 - 22:47

FOTO și VIDEO | Acțiune a Poliției Locale: taximetriștii luați în vizor


Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial, Serviciului Circulație Rutieră și Serviciului Ordine Publică au acționat în stațiile taxi de pe raza municipiului Târgu Jiu, conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare.

Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au fost însoțite în timpul verificărilor și de un reprezentat al Compartimentului Transport Public de Călători din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.

Activitatea de control a avut ca principal scop verificarea respectării de către persoanele care efectuează transport persoane în regim taxi a prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, a HCL nr. 121/2012 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi și de transport în regim de închiriere și a HCL nr. 125 pentru reglementarea unor reguli în domeniul circulației rutiere pe domeniul public al municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care au fost verificate 15 persoane ce desfășoară activitate de transport persoane în regim de taxi.

Principalele obiective ale controlului, conform atribuțiilor poliției locale au fost: deținerea autorizației taxi sau orice altă copie conformă a autorizației de transport care se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și care este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a altor documente, conform art. 12 din Legea nr. 38/2003, respectarea de către taximetriști și de către transportatorii autorizați a obligațiilor legale care le revin conform art. 52, pct. 2 și 3 din Legea nr. 38/2003, de art. 65 din HCL nr. 121/2012 și respectarea de către taximetriști a prevederilor art. 1 din HCL nr. 125/2011.
În urma controalelor, echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu nu au constatat abateri de la legislația în vigoare.

Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare.

loading...
Loading...

Citește și

Dormim mai mult cu o oră: Când trece România la ora de iarnă?

Trecerea la ORA DE IARNĂ va avea loc în acest an, în noaptea de 28 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.