GALERIE Foto: Un bărbat din Crasna a găsit îngropată în curtea casei o BOMBĂ din Primul Război Mondial!

Aseară, un cetățean de pe raza localității Crasna a anunțat organele de poliție despre faptul că, în timpul unor lucrări de construcție pe le efectua în apropierea locuinței proprietate personală, a găsit un element de muniție neexplodat.
Inspectorarul de Poliție Județean Gorj a anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, iar o echipă pirotehnică s-a deplasat la fața locului.

Pompierii militari au efectuat cercetarea și identificarea obiectului și au constatat că este vorba despre un proiectil care se afla în pământ la o adâncime de aproximativ 20-25 cm. Din cauza întunericului, operațiunea de extragere a proiectilului s-a amânat până în această dimineață, pe timpul nopții zona fiind asigurată de către polițiști.
La primele ore a le dimineții specialiști pirotehnici din cadrul ISU Gorj, s-au deplasat la fața locului și au extras proiectilul, constatând că este vorba despre un proiectil neexplodat de calibru 100 mm care provine din Primul Război Mondial.
Intervenția pompierilor a fost una foarte dificilă din cauza faptului că proiectilul avea focosul activ. Acesta a fost ridicat și urmează să fie depozitat în vederea distrugerii într-un poligon special amenajat.
Zona în care a fost găsit a fost cercetată amănunțit de către pirotehniștii din cadrul ISU Gorj pentru a se asigura că nu există și alte elemente de muniție neexplodate.

loading...
Loading...

Citește și

Motociclistul din Scoarța care a murit pe Sohodol, condus pe ultimul drum de prieteni pe două roții

Gusti Brebu, motociclistul din Scoarța care și-a pierdut viața după un moment de neatenție, în …

3 comentarii

  1. Om bogat, cine mai are asa ,,,,,avere?

    • Am gasit si eu o asemenea avere mister gorjanu’ in urma cu multi ani ,o cutie de aluminiu cu inscrisul ”Simferopol 1921”plina cu bolduri si aflata in proprietatea unui socotitor de la colectiv…o mostenire de la tatal lui care o furase de la caile ferate sovietice ,fiind soldat al armatei romane trimis sa-i cafteasca pe bolsevici….o amarata de scrumiera aflata in compartimentul unui vagon sovietic ….o mai am si acum….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.