Garsoniera unui MILIARDAR de TOP, scoasă la licitație la Motru!


Imobilul deținut în localitatea Mătăsari de compania unui mare antreprenor din București va fi scoasă la licitație, luna aceasta, de către Serviciului Fiscal Orășenesc Motru, pentru prețul de 12.000 de lei, cu TVA inclus. Demersul pare unul ieșit din comun dacă ne gândim că în perioada 2011-2013, patronul EnergyCo Holding SRL, cu sediul în București, figura în topul Forbes-500 de miliardari. Societatea cunoscutului antreprenor Mircea Popa urmează, însă, de anul acesta, un plan de reorganizare internă pentru evitarea falimentului, asta în timp ce în contul datoriilor ANAF a scos bunurile firmei la mezat.

În ziua de 21 decembrie 2017, la ora 11.00, la sediul Serviciului Fiscal Orășenesc Motru, se vor vinde prin licitație publică mai multe bunuri mobile și imobile, proprietate a mai multor debitori la bugetul statului. Printre firmele cu bunurile scoase la mezat se află și EnergyCo Holding SRL, cu sediul în capitală, firma aparținând, culmea, unui miliardar de top, cel puțin cu cinci ani în urmă. Firma are probleme financiare iar ANAF i-a întocmit, anul acesta, dosarul de executare numărul 8106016/2017. Potrivit dosarului respectiv, ANAF va vinde, prin instituția de la Motru, înainte de Crăciun o garsonieră în suprafață de 27,73 compusă din o cameră, bucătărie, baie, hol, situata in localitatea Matasari, bl.F2 la prețul de pornire de doar 12.000 lei cu TVA inclus. Nu se știe de ce această firmă deținea acest imobil în Mătăsari dar nu ar fi exclus ca Mircea Popa să nu fi profitat de faptul că zona era una defavorizată și ar fi intenționat să deschidă un punct de lucru al firmei aici, garsoniera fiind necesară pentru acest motiv.

Plnuri de miliardar

Forbs anunța, cu cinci ani în urmă, că Mircea Pop, deținătorul Companiei EnergiCo, persoană de 65 de ani acum, avea o avere estimată atunci la 14-15 milioane de euro, bani obținuți din industrie și imobiliare. De altfel, compania lui Popa a fost ani buni lider al pieţei de cazane şi proiecte industriale pe spaţii mari de încălzire şi climatizare. Dar odată cu dispariţia proiectelor de încălzire centralizată la nivel naţional, antreprenorul a hotărât să îşi schimbe domeniul de activitate. „Din 2004 am luat decizia de a ne schimba meseria, de a trece din subcontractori de instalaţii în poziţia de contractor general. Am lucrat şi pentru ANL. Din 2004 am devenit dezvoltatori şi nu am mai făcut pasul înapoi“, explica pentru revista Forbs, în 2011, Popa.
De altfel, la acel moment, firma controlată de miliardar se axa deja pe proiecte imobiliare. Cel mai important obiectiv consta, cu 5 ani în urmă, în finalizarea unui cartier de case, eficiente din punct de vedere energetic, din zona Giuleşti. Proiectul prevedea iniţial construcţia a 70 de vile şi 70 de apartamente, însă Popa a decis să îl suplimenteze până la 170 de locuinţe. „Am construit aproximativ 70% din întregul proiect. Din locuinţele construite deja am reuşit să vindem 90%“, spunea în 2011, Mircea Popa. Antreprenorul se mai lăuda atunci că mai avea în plan construirea unui ansamblu format din clădiri de birouri şi locuinţe de lux, el vizând ridicarea unor cartiere de acest tip în oraşe precum Mangalia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Bacău sau Braşov, cu intenția de a demara construcţia acestora până în 2012.

 

Mii de instalații în toată țară

În 2013, Mircea Top era în același top al miliardarilor Forbs explicând cum s-a lansat în afaceri chiar în prima parte a anului 1990, când mirajul democraţiei i-a făcut pe mulţi să spere că îşi pot construi singuri viitorul. Spunea că atunci a sesizat oportunitatea pe care o ofereau, la vremea respectivă, sistemele de climatizare. „Pe vremuri, cu EnergiCo lider de piaţă în energie climatizare, am făcut mii de instalaţii în toată ţara”, spune antreprenorul, ca acum firma respectivă să fie la un pas de insolvență. „Sunt un om care inventează şi construieşte: societăţi, echipamente, cam asta am făcut toată viaţa, am făcut cercetare, am făcut proiectare şi tot ce am făcut am dezvoltat în urma mea. Primul milion l-am făcut prin 1993-1994 când deja câştigam licitaţii, făcusem nişte lucrări mari, aduceam echipamente, dar nu l-am simţit pentru că noi tot timpul am reinvestit, fiind o societate de inginerie, banii încasaţi erau reinvestiţi în lucrările viitoare”, îşi amintea, în 2013, Mircea Popa, care atunci a lansat Synergy Holding, făcând trecerea de la imobiliare şi instalaţii la mediul online, unul foarte ofertant şi cu un potenţial foarte mare.

Cazane românești pentru greci

Potrivit unui raport transmis către Bursa de Valori București, în noiembrie 2017, SC Energi-Co Holding SRL nu-și ascunde problemele financiare. În cadrul unui scurt istoric, se specifică faptul că, societatea a fost preluată în anul 1997 de către SC Energi-Co Holding SRL. ,,După preluare s-au făcut majorări succesive în numerar și în natura. În anul 2009, actiunile Energi-Co Holding s-au transmis societății Beta Industrie Invest SRL în urma Procesului de Divizare. Înainte de preluarea de la FPS, societatea era specializată în execuție cazane tubulare. Ulterior s-a specializat în execuție de centrale containerizate și generatoare pe baza de Brevet de invenție și licențe de fabricație din Franța și Grecia. În perioada 2000-2005 societatea a desfășurat o activitate de export între anii precizați societatea exportând cca. 2000 cazane în Grecia și alte țări. Ca urmare a datoriilor foarte mari acumulate după pierderea contractului de eșalonare a datoriilor la ANAF în 2005, societatea a trecut prin procedura insolvenței situație în care actionarul majoritar a fost nevoit sa achite catre ANAF întreaga datorie pentru închiderea procedurii. De atunci si pana in prezent societatea urmeaza un plan de reorganizare interna pentru reducerea pierderilor si evitarea insolvenței”, se arată în raport.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: