GATA! Valentin Sanfira se ÎNSOARĂ! Artistul și viitoarea SOȚIE și-au ales NAȘII! Vezi cine sunt. FOTO


Și-au oficializat relația chiar la începutul acestui an, iar acum îndrăgitul interpret de muzică populară, Valentin Sanfira, și frumoasa s-a iubită se pregătesc de nuntă. Artistul originar din Gorj și viitoarea sa soție Codruța Elena Filip, din Iași, și-au ales deja nașii, un cuplu cu trei copii din București și își organizează minuțios fiecare detaliu al celei mai importante zi din viața lor.

Viitoarea soție a lui Valentin Sanfira, Elena, are 23 a terminat Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, apoi a urmat studiile Facultății de Drept în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În prezent face un master în Drept European, la aceeași universitate. Frumoasa blondă este manechin la Kasta Morreli și cântăreață la trupa Codree, însă meseria sa este cea de jurist. De pe pagina ei de socializare deducem că marea ei pasiune nu este dreptul, ci cântatul și se pare că se și pricepe la asta. Colaborarea cu compozitorul Victor Lavric i-a adus faima națională la fel și participarea sa în calitate de concurent la emisiunea „X Factor” unde a reușit să obțină doar doi de „ Da”.

loading...
Loading...

Citește și

Vezi cum se răsfață soția unui afacerist gorjean… De această dată a ales litoralul românesc

Valentina Pelinel, soția afaceristului gorjean Cristi Borcea, își petrece vacanța pe litoralul românesc alături de …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: