sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 6:51

GAZODUCTUL BRUA, PROBLEME în Gorj!


Nici nu au început bine lucrările în cele 12 localităţi gorjene pe care le va traversa, că BRUA se confruntă deja cu primele piedici.

La Schela, cetăţenii pe proprietăţile cărora va trece gazoductul şi-au exprimat nemulţumirile legate de sumele prea mici pe care lor vor primi de la Transgaz. În medie, suma propusă este de până la 50 de bani pe metru pătrat. În comuna Bălăneşti, au apărut probleme cu terenurile. Ovidiu Pungan spune că mare parte din terenul pe care va trece BRUA nu e cadastrat. “Lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Conducta traversează şi terenuri mixte de pe raza comunei Bălăneşti. Până la ora actuală, nu am găsit o societate care să se ocupe de cadastru. Cadastriştii refuză să realizeze cadastre datorită preţurilor mici. Suntem în discuţii cu oameni care să se ocupe de aceste aspecte la nivelul judeţului Gorj, dar şi din alte judeţe. Sperăm să realizăm cadastrarea terenurilor pe unde va trece această conductă, care este de interes naţional. Este o problemă foarte mare. Consider că nu este doar pe raza comunei Bălăneşti. Nu am bani în bugetul local să dau firmelor pentru a realiza cadastrul. Bugetul local nu-mi permite suplimentarea sumelor de bani. Mai bine de 6 kilometri de conductă din cei 10 care vor traversa comuna sunt pe teren mixt. Cei de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au scos la licitaţie aceste servicii, dar nu s-a prezentat nicio firmă. Sunt nişte probleme la care guvernul ar trebui să găsească soluţii pentru a reuşi să finalizăm această investiţie”, a declarat primarul comunei Bălăneşti.

Conducta BRUA, Bulgaria-România-Ungaria-Austria, va trece prin 10 judeţe din România. Potrivit Transgaz, traseul conductei urmează direcţia generală de la Sud Est spre Vest, traversând judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. Din cele 17.000 de proprietăţi care vor fi afectate, aproximativ cinci mii sunt în judeţul Gorj. Cele mai multe, 1.300, sunt numai în comuna Jupâneşti, iar 750 în Târgu Cărbuneşti.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: