Gorjean arestat pentru pornografie infantilă

Un bărbat de 41 de ani, din Bâlteni, a fost arestat preventiv, joi, de magistrații Tribunalului Gorj, pentru pornografie infantilă. Conform anchetatorilor, există suspiciunea că ar fi deţinut şi ar fi trimis imagini cu conţinut pornografic în care apar minori cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Acesta ar fi descărcat fotografii și filmuțe de pe mai multe site-uri și le-ar fi distribuit mai departe. „La data de 30 octombrie, polițiști din cadrul SCCO Gorj, împreună cu procurori din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj au reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 41 de ani, din comuna Bâlteni, bănuit de săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada 2016-2019, bărbatul a deţinut şi pus la dispoziţie, prin intermediul reţelei publice INTERNET, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Joi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Gorj, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului P. T.I., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 31.10.2019, până la data de 29.11.2019, inclusiv. Cu drept de contestație”, a decis instanța.

loading...
Loading...

Citește și

Un bărbat drogat și-a băgat soția însărcinată în spital, după ce a bătut-o cu levierul

O femeie de 29 de ani, din comuna Bălănești, însărcinată în opt luni, care a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: