duminică , 15 decembrie 2019 - 0:11

Gorjeanul „Firicel”, implicat în campania de informare despre cancerul la sân

firicel

Gorjeanul Toma Cuzin, care joacă rolul lui Firicel în serialul „Las Fierbinţi”, s-a alăturat Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Ligii Române de Cancer în lupta împotriva cancerului la sân. Pe parcursul lunii octombrie, împreună cu Dan Bordeianu, colegul său de scenă, actorul va participa la campania de informare despre cancerul la sân ,,Nu am făcut destul”.

Cei doi actori au dorit să transmită mesajul campaniei alături de mamele lor. ,,Suntem cu adevărat fericiţi să putem transmite acest mesaj tuturor femeilor din România, începând cu cele care ne-au dat viaţă: dragele noastre, aşa cum voi aţi avut grijă de noi, aşa ne revine şi nouă sarcina să vă purtăm de grijă şi să vă invităm la un control! Vă rugăm să nu vă neglijaţi sănătatea! Cancerul de sân este o afecţiune teribilă, care, din fericire, depistată la timp, poate fi vindecată. Vă mulţumim că existaţi în vieţile noastre şi vă promitem că vom fi întotdeauna alături de voi şi la bine, şi la rău”, au declarat Toma Cuzin şi Dan Bordeianu.
Campania ,,Nu am făcut destul” se află la cea de-a treia ediţie și este derulată în perioada 10-30 octombrie. Informaţii despre cancerul de sân şi despre posibilităţile de tratament vor putea fi regăsite, pe toată durata campaniei, pe site-ul www.invingemcancerul.ro.

E din Peștișani

Actorul Toma Cuzin este originar din comuna Peștișani, județul Gorj, locul în care a copilărit și în care și-a cunoscut și actuala soție. Înainte să ia drumul Capitalei, Toma Cuzin a fost miner, dansator în cadrul Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului”, agent imobiliar, electrician, gardă de corp și bucătar. În prezent, acesta este actor în cadrul Teatrului Mic din București și unul dintre actorii sitcomului ,,Las Fierbinți”, difuzat de postul național de televiziune ProTv.

<!–adsenseopt–>

loading...
Loading...

Citește și

Universitatea ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a consolidat poziția în plan internațional!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat începând cu 13 iunie 2019 și până la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: