Gorjenii, învățați să renunțe la deșeurile electrice și electronice

deseuri

Judeţul Gorj va participa şi la ediţia 2013 – 2014 a programului naţional de educaţie pentru mediu „Patrula de Reciclare”, desfăşurat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene.

Patrula de Reciclare este, în prezent, cel mai amplu program de educaţie ecologică din România care ajută tinerii să conştientizeze importanţa colectării selective a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE). „Numărul mare de participanţi este dovada că programul reprezintă o experienţă frumoasă de învăţare şi implicare în comunitate, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori şi ne arată că acesta şi-a câştigat o bună reputaţie în toată ţara. Înseamnă că tânăra generaţie devine din ce în ce mai receptivă şi mai atentă la impactul pe care gesturile noastre îl au asupra naturii şi că îşi asumă un rol activ în schimbarea atitudinii şi comportamentului celor din jur. Să le oferim toată susţinerea noastră, colectând responsabil deşeurile electrice. Este un gest de respect faţă de lege şi faţă de noi înşine, dar şi un impuls încurajator pentru copiii noştri”, a precizat Alexandra Arnăutu, managerul de proiect. Prin programul Patrula de Reciclare, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec sprijină şcoala în misiunea de a forma o generaţie de tineri responsabili, preocupaţi de grija faţă de mediul înconjurător, implicaţi în comunitate şi încrezători în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate.
Sub îndrumarea profesorilor coordonatori şi cu sprijinul materialelor puse la dispoziţia lor de Asociaţia RoRec, preşcolarii, elevii şi liceeni vor concepe şi pune în practică, pe parcursul anului şcolar, diverse activităţi prin care să stimuleze obiceiul colectării responsabile a DEEE şi comportamentul responsabil faţă de mediu în comunităţile lor.

RoREc, la Fărcășești

Echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec va organiza câte o acţiune de colectare, pe 1 noiembrie, în Fărcăşeşti şi pe 3 noiembrie, în Prigoria, în intervalul orar 09.00-18.00. Pentru cei ce doresc să obţină informaţii suplimentare despre caravana organizată în acest weekend, Asociaţia RoRec pune la dispoziţie numerele de telefon 0756.026.814/ 0732.627.179, care vor funcţiona pe perioada caravanei între orele 09.00-17.00. Cei care se debarasează, în cadrul acţiunii Asociaţiei Rorec, de un electrocasnic vechi sau defect, pot pleca acasă cu unul nou, dintre cele puse în joc de Tristar. Va fi organizată câte o tombolă, la care participanţii pot câştiga: 3 x fier de călcat, 3 x cafetieră (Fărcășești), 3 x fier de călcat, 3 x cafetieră (Prigoria). Tragerile la sorţi vor avea loc pe 1 noiembrie, orele 17.30, la Primăria Fărcășești și pe 3 noiembrie, orele 17.30, la Primăria Prigoria.

loading...
Loading...

Citește și

Gest demn de laudă făcut de un polițist și un jandarm, în prag de sărbători

Un polițist din Țicleni și un jandarm au făcut, miercuri, un gest de onestitate, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: