Gorjul are 39 de focare de pestă porcină în gospodării şi 8 cazuri la mistreţi


La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 254 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 709 focare (dintre care 11 focare în exploataţii comerciale şi 4 focare în exploataţii de tip A). Numărul focarelor active se află în scădere faţă de precedenta actualizare a situaţiei. În alte 7 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 540.591 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.379 de cazuri la mistreţi. În Gorj sunt 39 focare active în gospodăriile populației și 8 la mistreți. Până acum, în Gorj, au fost plătite despăgubiri pentru 5 din cele 13 exploataţii afectate în valoare de 23.970 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
ANSVSA solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

loading...
Loading...

Citește și

SDN Târgu-Jiu are un nou ȘEF. Cum REACȚIONEAZĂ Tudor

Inginerul șef Bogdan Chelaru i-a luat locul lui Ion Tudor, care a fost transferat la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.