duminică , 20 octombrie 2019 - 11:52

GRĂTARELE la iarbă verde, INTERZISE! Vezi cât sunt AMENZILE!

Gratarele în aer liber se pot organiza doar în zone special amenajate şi dotate cu utilităţi necesare acestei activităţi, iar persoanele care lasă gunoaie şi tulbură liniştea publică vor fi sancţionate. Cei care nu respectă aceste reguli riscă amenzi substanţiale.

Datorită faptului că în această minivacanţă şansele de a fi tentaţi să ieşiţi la un picnic, cu ocazia zilei de 1 Mai, sunt foarte ridicate, vă prezentăm în cele ce urmează regulile de bază pe care trebuie să le respectaţi atunci ieşiţi la un grătar, la iarbă verde, astfel încât să nu fiţi amendaţi şi să nu distrugeţi mediul înconjurător.

Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic prevede amenzi drastice pentru cei care fac grătare în zonele neamenajate sau pentru nerespectarea regulilor în zonele special amenajate.

Valoarea amenzilor:

Aceste fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

  • aprinderea focului în spaţii neamenajate / aprinderera focului în spaţii amenajate, fără supravegherea acestuia – între 2.000 şi 5.000 de lei amendă;
  • desfăşurarea activităţilor de picnic în afara zonelor special amenajate şi/sau a zonelor indicate pentru acestea – între 1.000 şi 3.000 de lei amendă;
  • lăsarea resturilor menajere sau a oricăror alte gunoaie în spaţiul de picnic, aruncarea ţigărilor, chibriturilor sau oricăror alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajat, precum şi nerespectarea ordinii publice – între 300 şi 3.000 de lei amendă;
  • aruncarea deşeurilor în alte locuri decât cele special amenajate – între 200 şi 2.000 de lei amendă.

Alte amenzi:

  • de la 100 la 500 de lei pentru distrugerea, modificarea, degradarea panourilor informative, a marcajelor, indicatoarelor, construcţiilor, împrejmuirilor din spaţiile special amenajate;
  • de la 100 la 200 de lei pentru nerespectarea orarelor zonelor de picnic, parcarea în zone neamenajate, satisfacerea necesităţilor fiziologice în zone neamenajate, folosirea produselor de igienă personală la o distanţă mai mică de 30m de cursurile de apă, spălarea vaselor în apele din vecinătate, vărsarea pe jos sau în apele din vecinătate a apei uzate rezultate în urma picnicului;
  • de la 100 la 500 de lei pentru nedepunerea selectivă a deşeurilor în containerele speciale;
  • de la 200 la 400 de lei pentru hrănirea animalelor sălbatice, îndepărtarea, rănirea sau distrugerea plantelor, animalelor, rocilor sau a altor elemente ale cadrului natural şi/sau construit; postarea de semne sau mesaje; nepăstrarea liniştii, deranjarea comunităţilor locale, a vieţii sălbatice sau a altor vizitatori.

sursa: RomâniaTV

loading...
Loading...

Citește și

Autocar plin cu nuntași, ajuns pe câmp

Trei persoane au fost rănite, duminică dimineaţa, după ce autobuzul în care se aflau a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: