Iată averile fabuloase ale poliţiştilor şi medicilor cercetaţi în dosarul „Mafia permiselor”!

colaj

Poliţiştii, medicii şi instructorii auto implicaţi în „Mafia permiselor”, cum a fost denumită reţeaua celor care au contribuit la eliberarea permiselor auto eludând legea, au averi fabuloase, nejustificate de câştigurile legale ale proprietarilor. Vile, terenuri scumpe, bijuterii şi obiecte de artă se află în proprietatea celor care, dacă ar fi luaţi la puricat, nu le-ar putea justifica pe majoritatea.

Stroe şi-a cumpărat două case şi două terenuri într-un singur an

descinderi-casa-Stroe-Cristi-(3)

Nicu Cristian Stroe e un tânăr poliţist la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi este remunerat pentru munca depusă cu puţin peste 24.000 de lei pe an. La veniturile sale se adaugă şi salariul încasat de către soţia sa, angajată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, unde câştigă peste 18.000 de lei pe an. La un calcul simplu, familia Stroe produce lunar în jur de 3.500 de lei, sumă ce îi încadrează în rândul majorităţii românilor cu venituri modeste şi un trai la fel. Teoretic, pentru că, practic, cei doi soţi au o avere de invidiat, într-un singur an cumpărând două terenuri intravilane, o casă de vacanţă şi un apartament. Declaraţia de avere a poliţistului arată ca a unui mic nabab, în niciun caz ca a unui funcţionar al statului căruia abia îi ajung banii de la o leafă la alta. În 2012, angajatul Serviciului de Permise a cumpărat, alături de soţie, un teren de 600 mp, intravilan, în Târgu-Jiu, unul de 369 de mp la Rânca, la care se mai adaugă încă unul de 545 mp, tot intravilan, aflat în municipiu, achiziţionat în urmă cu doi ani.
Familia Stroe a investit şi în imobile, numai anul trecut cumpărând două şi construind unul. În 2012, un apartament din municipiu a trecut în proprietatea poliţistului de la Permise, o casă de vacanţă la Rânca şi un spaţiu comercial construit la Baia de Fier. Stroe mai deţine o casă de locuit în Târgu-Jiu, primită prin donaţie în 2011, şi un apartament în Bucureşti.  În aceste condiţii nu sunt lipsite de logică acuzaţiile aduse poliţistului în dosarul în care s-au făcut descinderi ieri, el fiind învinuit pentru trafic de influenţă.
Conform declaraţiei de avere,  colegul său de dosar, Daniel Ciurea, este cu mult mai sărac decât Stroe, având puţine bunuri, dar şi două credite bancare de achitat. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Conturi burduşite şi obiecte de artă valoroase

vodislav-dana-parchet-arhiva-2

Povestea se schimbă însă când vine vorba de medicii implicaţi în dosar, de exemplu, dr. Dana Vodislav, mai cunoscută în ultimul timp procurorilor decât pacienţilor. Cu un cazier proporţional cu averea pe care o deţine, şefa Secţiei de Oftalmologie e o femeie realizată din punct de vedere material. Anul trecut şi-a cumpărat şi ea un teren intravilan în Târgu-Jiu, la care se adaugă 10 ha de teren agricol şi 10 de forestier deţinute la Scoarţa şi intrate în posesia sa prin moştenire. Tot anul trecut, medicul a achiziţionat un apartament în Târgu-Jiu, mai având în posesie  o casă în municipiu şi una la Scoarţa. Pentru zile negre a pus deoparte, în conturi bancare, 40.000 de lire sterline şi 180.000 de lei, dar a investit şi în bijuterii cu o valoare de aproximativ 5000 de euro, dar şi obiecte de artă de 20.000 de euro. Dana Vodislav deţine acţiuni sau părţi sociale, majoritatea de 50%, la şase societăţi comerciale cu profil medical, în unele cazuri valoarea acestora trecând peste 400.000 de lei.
Potrivit procurorilor, „de la cabinetului medical la care funcţiona ca asociat şi administrator învinuita Vodislav Dana Maria, au fost eliberate, de la începutul anului până în prezent, 2.500 certificate medicale false pentru care au fost încasaţi circa 225.000 lei, majoritatea fără emiterea unor documente fiscale”.

Doctoriţa Băltăreţu, creierul reţelei prin care erau obţinute documentele medicale falsificate

baltaretu

O altă doctoriţă anchetată  şi reţinută în acest caz, Rodica Lehner, nu o duce nici ea tocmai rău, societatea sa, RopRax Medical SRL, având anul trecut un profit de 82.000 de lei, în timp ce în urmă cu doi ani a produs un surplus de 116.000 de lei. Procurorii au descoperit că, în cursul acestui an, de la cabinetul doctoriţei Lehner au fost eliberate circa 1.500 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de 127.500 lei.
Societatea preşedintei Organizaţiei de Femei a P.C. Gorj, Elenei Dinică Băltăreţu, Grafeco Med, a avut în 2012 o cifră de afaceri de 150.000 de lei şi un profit de doar 12.000 de lei.  Doctriţa, ca de altfel şi ceilalţi doi medici, este acuzată de săvârşirea infracțiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu şi, conform descrierii procurorilor, pare a fi capul reţelei prin care erau eliberate certificate medicale false. Din probele administrate de procurori a reieşit că, prin intermediul Grafeco Med, doctoriţa Băltăreţu elibera certificate medicale false, necesare la dosarul de examinare, în schimbul sumei de 85 lei, ea fiind cea care a pus la punct o întreagă reţea, împreună cu ceilalţi medici în acest sens. Pe firma Grafeco Med au fost eliberate, în cursul anului 2013, aproximativ 2.600 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de aproximativ 234.000 lei, în majoritatea situaţiilor nefiind eliberate documente fiscale.

dr-silian
Silian Vasile, medicul psihiatru responsabil de eliberarea unor adeverinţe medicale false, are două societăţi cu profil medical, Sivimed şi Silian Med Motru, la care a înregistrat, în 2012, o cifră de afaceri de 239.000 de lei. Medicul este acuzat de comiterea  infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu. Acesta deţine o vilă impozantă pe str. Unirii din Tg-Jiu, aproape de centrul oraşului.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

5 comentarii

  1. Felicitari , Gorj Domino , in puscarie cu toti doctorii din Gorj , pentru ca toti au case !!!!

  2. Impuscat-ii,si confiscatii-le averile

  3. felicitari politistilor.felicitari DOMINO.ne-am saturat de atata coruptie.

  4. Eu am dat examen la oras cu D=nul Ciurea , dupa parerea mea omul este nevinovat

  5. gata sa terminat cu coruptia in gorj, prin arestarea a 3 medici si 3 asistente, naivilor…dar cei de la Politie???? fisa medicala e sumara, dar examenul e examen sau???? cei 2 militieni si informaticianul de ce nu sunt arestati????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: