Iată cine sunt cele trei persoane susținute de liberali pentru postul de subprefect de Gorj!


Guvernul a decis în ședința de marți, 10 decembrie a.c., schimbarea din funcția de subprefect al județului Gorj a lui Sorin Arjoca. Acesta a fost cel mai longeviv subprefect al județului, în contextul în care a ocupat acestă poziție de trei ori, ultima oară fiind numit în funcție în iunie 2014.
Potrivit unor surse politice, liberalii au deja pregătite trei nume pentru cele două posturi de subprefect din cadrul Instituției Prefectului Județul Gorj, iar cu cele mai mari șanse pentru a fi numiți în funcții sunt Virgil Drăgușin, consilier în cadrul Direcției Agricole și Denisa Șuță, vicepreședinte al organizației județene și consilier județean. Un alt nume vehiculat a fost al ex-primarului de la Tg-Cărbunești, Mihai Viorel Mazilu, un apropiat al premierului Ludovic Orban.

Executivul a hotărât, în urmă cu două zile, încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Gorj de către Sorin-Gabriel Arjoca.
Acesta a ocupat, pentru prima oară postul de subprefect, timp de un an de zile, în perioada 2008-2009, iar, ulterior, a revenit în funcție pentru un an și trei luni în 2012-2013, fiind numit de premierul din acea vreme, Victor Ponta. Ultimul mandat deținut de Arjoca, încetat acum prin Hotărâre a Guvernului, a început în urmă cu cinci ani și jumătate, adică în iunie 2014, în timpul guvernării PSD.
Surse politice susțin că Instituția Prefectului Județul Gorj va funcționa cu două posture de subprefect, iar liberalii iar susține, pentru ocuparea acestora, pe Virgil Drăgușin și Denisa Șuță.
Drăgușin este de profesie economist și ocupă funcția de consilier în cadrul Direcției Agricole Gorj. Acesta a mai ocupat postul de subprefect, timp de nouă luni, în timpul guvernării USL, până în iunie 2014, când a fost înlocuit chiar cu Sorin Arjoca.
Denisa Șuță este consilier județean, vicepreședinte al PNL Gorj și purtător de cuvânt al partidului, iar în trecut a activat ca jurnalist.
Un alt nume vehiculat pentru ocuparea uneia din cele două poziții de subprefect este cel al fostului primar de la Tg-Cărbunești, Mihai Mazilu, în contextul unei vechi relații de prietenie a sa cu premierul Ludovic Orban. De altfel, în 2014, când Mazilu a candidat pentru un fotoliu de senator pe Colegiul 2 din partea PNL, a anunțat că este susținut de actualul premier.
De numele lui Mazilu se leagă și un scandal din timpul alegerilor prezidențiale din 2014 când a fost acuzat de un barbat de etnie rromă, din orașul Târgu-Cărbunesti, că a fost luat la palme de primar pentru că nu l-a votat pe Iohannis. În iunie 2016, Mazilu a pierdut alegerile, iar de ceva vreme este angajat ca inginer la o firmă din domeniul petrolului.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.