Iată cine sunt funcționarii de la ȘOMAJ pe care procurorii îi vor ARESTAȚI alături de fostul director al AJOFM, Ion Târlea!


• Au falsificat 140 de dosare de șomaj

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru au propus, aseară, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului director executiv al AJOFM Gorj, Ion Târlea, și a celorlalți patru foști sau actuali funcționari din cadrul instituției, într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la falsificarea a 140 de dosare de șomaj.
Dosarul a fost constituit în urmă cu câțiva ani în urma unei sesizări a Curții de Conturi Gorj adresată organelor judiciare în legătură cu neregulile privind acordarea indemnizațiilor de șomaj, prejudiciul fiind cifrat la aproape 500.000 de lei.

Audieri finalizate cu propunere de arestare

Ion Târlea, fost director executiv al AJOFM Gorj, Marius Daniel Merfu și Diana Albici, inspector superior, respectiv consilier superior în cadrul Agenției locale Motru a AJOFM, precum și fostele angajate ale instituției Nicoleta Bobic Cîlcioi și Agneta Neagotă, au fost reținuți pentru 24 de ore, miercuri, 18 ianuarie, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, într-un dosar penal privind săvârșirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi abuz în serviciu.
În cursul dimineții de ieri, aceștia au fost prezentați pentru declarații la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, iar după opt ore de audieri procurorii au decis să propună arestarea lor pentru o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în dosar a reieșit faptul că, în perioada 2002 – 2012, suspecţii au întocmit în fals un număr de 140 de dosare de șomaj, în scopul de a obține beneficii materiale pentru sine și pentru alții, prejudiciind bugetul asigurărilor de șomaj cu suma de 473.000 lei.
Magistrații Judecătoriei Motru vor stabili dacă se impune măsura arestării preventive în cazul celor cinci foști sau actuali salariați ai AJOFM. Judecata a început seara trecută la ora 19,30 și o soluție era așteptată târziu în noapte.

Anchetă extinsă

Faptele sunt trase la indigo cu cele comise de Damian Horcea, fostul şef al biroului AJOFM Târgu-Jiu care s-a sinucis, în ianuarie 2012, după ce organele de anchetă îl suspectau că a falsificat zeci de dosare de ajutor de şomaj și a creat, în acest fel, un prejudiciu de 230.000 de lei. De această dată ancheta se mută la Motru, Marius Daniel Merfu, șeful formal al agenției locale fiind suspectat încă din iunie 2013 de încasarea ilegală a unor indemnizaţii de şomaj.
Dacă după scandalul Horcea, fostul director executiv al AJOFM a scăpat, deși s-a speculat mult pe faptul că Târlea avea cunoștință de falsurile făcute de acesta și, potrivit unor surse, ar exista dovezi că șeful instituției primea, lunar, cât timp a fost în funcție, într-un cont bancar, o sumă de bani de la fostul subaltern, sub pretextul că îi rambursa un împrumut, de această dată, ancheta ar putea fi extinsă și cu privire la alte fapte. Anchetatorii suspectează că Târlea știa și de banii încasați în urma falsificării unor dosare de șomaj de către Marius Merfu și cele trei funcționare.

loading...
Loading...

Citește și

VIDEO de tot râsul! „Floricica Dansatoarea” se vrea primar la Gorj, susținut de PSD. E pe bune! „Mie chiar îmi place cum dansez!”

Spectacol grotesc oferit de un aspirant la fotoliul de primar al comunei Cîlnic, pe ritmuri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: