Iată cum slăbești cu 14 grame de nuci


Cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit efectele miraculoase ale nucilor. Ei au urmărit 300.000 de voluntari de-a lungul a 20 de ani. Jumătate dintre aceștia au mâncat zilnic minim 14 grame de nuci și au reușit să țină sub control greutatea. Cealaltă jumătate, în timp ce avansa în vârstă, avea probleme hormonale și reușea cu greu să nu se îngrașe. La finele studiului, cei din a doua categorie sufereau în proporție de 73% de obezitate.

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit că doar 14 grame de nucă pe zi ne ajută să slăbim și mențin echilibrul hormonal. Este suficient să ronțăim o mână de nuci pentru ca organismul nostru să reziste cu succes în fața simptomelor inerente ale îmbătrânirii. Oamenii de știință cred că înlocuind ”chipsurile”, dulciurile, sucurile carbogazificate sau mâncarea de tip fast food cu nuci, alune, arahide sau semințe ne putem prelungi viața cu până la 5 ani.

14 grame de nuci pe zi, ne lungesc viața cu 5 ani
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au studiat 300.000 de persoane de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 25 și 75 de ani, de-a lungul a 20 de ani. Jumătate dintre ei au mâncat zilnic cel puțin 14 grame de nucă, cealaltă jumătate a avut liber să mănânce absolut orice. Cei din a doua categorie au devenit obezi, odată cu înaintarea în vârstă, cei din prima categorie și-au menținut vitalitatea inclusiv la vârsta senectuții. Nucile sunt bogate în fibre care oferă senzația de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp. Fibrele combat guta, ajutând la asimilarea grăsimilor de pe intestine și previn apariția altor boli metabolice. Nucile sunt bogate în grăsimi nesaturate, vitamine, minerale și fibre, dar sunt excluse din meniu pe motiv că au o cotație calorică ridicată și dau peste cap orice dietă de slăbit.

În ce a constat studiul realizat de cercetătorii de la Harvard?
Oamenii de știință au împărțit voluntarii în trei grupuri: 51.000 de bărbați cu vârste între 40 și 75 de ani, care aveau o muncă de birou și două grupuri de 120.000 de femei (majoritatea asistente medicale) cu vârste cuprinse între 24 și 55 de ani. Participanții își făceau analizele la fiecare patru ani, se cântăreau și relatau informații despre activitatea fizică desfășurată în acest interval. Înlocuirea gustărilor dintre mesele principale cu 14 grame de nuci a prevenit îngrășarea cu 0,41-07 kg de-a lungul a patru ani. În cazul celor care nu au consumat nuci, tendința de îngrășare a fost de 0,74 kg. Concluziile studiului au fost încurajatoare încă din primii 12 ani: după 4 ani, nucile scad riscul obezității cu 15%, iar după 8 ani, cu 23%. De-a lungul întregului experiment, cei din a doua categorie (n.r. cei care nu mâncau nuci) s-au îngrășat 10 kg și unii dintre ei aveau diabet și boli cardiovasculare cauzate de colesterolul crescut.

sursa: click.ro

loading...
Loading...

Citește și

Dovleacul te scapă de toxine şi reglează digestia

Aliment specific toamnei şi îndrăgit pentru gustul plăcut, dovleacul este apreciat şi pentru proprietăţile nutritive, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: