IATĂ DOVADA!!! Cum pregătise MAFIA PSD un post de adjunct în Primăria Tg-Jiu pentru nepoata directoarei Budulan. Viceprimarul Adrian Tudor, IMPLICAT până-n gât!


Cronologia faptelor, așa cum s-au derulat ele în toate etapele concursului pentru ocuparea postului de director executiv adjunct al Direcției Publice de Venituri, poate proba, în cazul unei anchete a procurorilor, un rechizitoriu necruțător cu privire la legăturile de rudenie și acțiunile unor personaje cu funcție din cadrul Primăriei Tg-Jiu pentru ca postul de conducere să fie ocupat de nepoata directoarei Mariana Budulan.
Planul, bine pus la punct, a fost dat peste cap de către primarul Marcel Romanescu, iar, în final, toți cei implicați s-au autodenunțat, pe facebook, consolând-o pe Adriana Cîrstea, ruda directoarei Budulan, care a pierdut concursul. Numele viceprimarului Adrian Tudor apare și el în această poveste, fiind devoalat chiar de mama sa, care l-a plasat printre susținătorii cercului de rubedenii din Direcția de Venituri și a nepoatei lui Budulan.

„Sinergia faptelor”

Pe 21 decembrie 2017, Primăria Municipiului Tg-Jiu a anunțat organizarea unui concurs de promovare pentru ocuparea funcției de director executiv adjunct al Direcției Publice de Venituri, iar în cursa pentru postul de conducere s-au înscris două salariate ale instituției, Elena Florentina Popescu și Adriana Ștefania Cîrstea.
Cu trei zile înaintea probei scrise, primarul Marcel Romanescu a decis schimbarea componenței comisiei de concurs, mai exact înlocuirea directorului economic al Primăriei Tg-Jiu, Narcisa Cristea și directorului executiv al Direcției de Venituri, Mariana Budulan, cu alte două persoane, după ce una dintre candidate, Florentina Popescu, a sesizat că cele două directoare sunt rude cu contracandidata sa, Adriana Cîrstea.


Decizia lui Romanescu a stârnit tensiuni în cadrul Primăriei Tg-Jiu, unde deja se aliniaseră planetele în așa fel încât Adriana Cîrstea să devină adjuncta mătușii Budulan, iar încrengătura rubedeniilor din Direcția Publică de Venituri să fie completă.
După proba scrisă, care a avut loc pe 22 ianuarie, ambele candidate au fost respinse, Florentina Popescu cu 69,61 puncte, iar Adriana Cîrstea cu 68,16. În urma contestațiilor, însă, ambele pretendente la postul de adjunct al DPV au primit punctaj peste 70, mai exact 70,41 Popescu și 70,36 Cîrstea, așa că funcția urma să se tranșeze în următoarea etapă, cea a interviului.
Curios, este că, deși această probă urma să aibă loc la data de 29 ianuarie, adică la patru zile după soluționarea contestațiilor, a fost amânată, inexplicabil, pe 9 februarie.
Nici după răgazul de 11 zile în plus față de data inițială a interviului ”preferata publicului” nu a avut succes, așa că, vineri, Adriana Cîrstea a obținut doar 81,80 puncte, iar Florentina Popescu 88,00 puncte și, în mod normal, aceasta este câștigătoarea concursului, dar…

„La mulți ani minunata mea nepoată…”

Vestea eșecului a picat într-un moment nepotrivit pentru Adriana Cîrstea, adică exact când ar fi trebuit să sărbătorească ziua de naștere, însă apropiații au ținut neapărat s-o consoleze. Directorul executiv al DPV, Mariana Budulan, care negase la momentul în care a fost înlocuită din comisie că e rudă cu Adriana Cîrstea a postat pe profilul de pe facebook al acesteia următorul mesaj: ”La mulți ani minunata mea nepoata, sunt mândră de tine si crede-ma ca am regrete ca nu te-am cunoscut când trebuia pentru a ma bucura mai mult de tine! Realizări frumoase pe toate planurile!”.
Iar nepoata i-a răspuns: ”Mulțumesc frumos! Îmi pare nespus de rău că v-am dezamăgit. Si pe dvs si pe colegii mei. Îmi cer scuze tuturor. ”.


În acest fel, Mariana Budulan recunoaște relația de rudenie cu Adriana Cîrstea și, potrivit HG nr. 611/2008, actualizată 2017, pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, se afla în conflict de interese și ar fi trebuit să se abțină să facă parte din comisia de concurs.
În acest context, lucrurile sunt cât se poate de clare: fără intervenția primarului Romanescu, la sesizarea Florentinei Popescu, concursul era ”preparat” în favoarea nepoatei lui Budulan.

Viceprimarul Tudor știe! „Adi a fost și este alături de noi”

Surpriză!!! În corul de susținători ai Adrianei Cîrstea a apărut și Daniela Mirea, mama viceprimarului Adrian Tudor, angajată și ea a Direcției Publice de Venituri care, pe lângă urările cu ocazia zilei de naștere, o asigură pe Cîrstea de susținerea fiului său și speră ca aceasta să răstoarne rezultatul concursului.


„Să sti că Adi a fost și este alături de noi. Îți dorim multă sănătate și totuși mai avem o speranță. Te pup”, a scris mama viceprimarului Tudor.
„Speranța” constă în rezultatul contestației la proba interviu, pe care Adriana Cîrstea o poate depune până luni, 12 februarie a.c., la orele 12,39.

Acest concurs este dovada clară că liderii PSD și șefii unor structuri din cadrul Primăriei Tg-Jiu erau obișnuiți să aranjeze concursuri pentru rude și apropiați de s-a ajuns în situația în care mulți dintre angajații direcțiilor și serviciilor aflate sub autoritatea primăriei să aibă legături de rudenie între ei.
loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

13 comentarii

  1. Huooo grasu asta nici sa traga apa la wc nu e bun am ajuns de ras, felicitari domnule Romanescu ! Afara cu ei !

    • Nu poti sa l dai afara fiindca este baiatu’ mic si gras a lu’ tata . Tata neica Tudor .Si este si finu’ lu’ nasu nea’ Florin , dom sanator caruia Adisor de mic ii schimba pampersii . Adita lu’ nea’ Florin .Care este .

  2. Limbricul asta stiind ca il are in spate pe taica-sau, la fel ca si celalalt limbric de la drumuri si santuri, isi baga nasul peste tot, vezi implicarea lui si in scandalul cu locala, plus multe altele, de notorietate. Oare nu se gaseste nimeni sa starpeasca pentru totdeauna clanul asta al „tudorilor”, clan de naparci si jeguri de oameni, care nu au adus decat prjudicii acestui judet prin prezenta lor in viata publica?

  3. Jos haita roșie!

    Încă o dovadă a haitei care sugrumă orașul! Cetățenii trebuie să fie alături de primarul ales pentru a-l susține în fața găștilor înfipte de către pisdiști prin toate ungherele scaunelor publice; exclusiv pe relații de castă, intertese sexuale, rudenie și altele asemenea.
    cârcimaru a avut tupeul să mintă după ce a sărit beat cu mașina în șanț, alături de toții complicii de prin instituțiile ”de forță”, așa că nu ne putem aștepta de la ceva bun din partea tov. senator.
    Cu toate aste, haita are exagerat de mulți membrii…

  4. Numai gunoaiele astea si neamurile lor prind posturi bune la stat !!! Huuuuoooooo, derbedeii dracului !

  5. Claudiu Matei prin amestecul politicului intra tu și la Cia Suseni sa vezi ce se mai aude cu bătrânul ars cu dosarul lui. Tanasescu și Luca trebuie sa răspundă ptr tăinuire iar acum angajații cu toții vor mai devoala niște matrapazlâcuri de acolo.Sa pupe moaștele salariații ca a venit Tataru sa i salveze de acest personaj horror incompetent și intrigant la maxim.

  6. Mare e grandina Domnului, facebook-ul asta!!!!! Hotii nu mai au nicio retinere, o dau pe fata, sa moara prostii daca nu o rezolva Adi care este alaturi de ele………….DNA, hai si la Gorj, te rugam.

    • univers gorjean

      Doamne cine conduce orasul lui Brancusi , o gasca de hoti si tradatori de neam si tara , familia Tudor si bagabontii din jurul lor .

  7. Rusine fiului lui Tudor ca se implica in bagabonteli ieftine . Mai vrea sa fie candidat la primarie in locul Dlui Aurel Popescu . Pai nu se ridica nici macar la genunchele acestuia .

  8. Popovici Nicolae

    La evidența populației sunt angajate mamă și fiică.prietenii știu de ce.Fostă ziaristă de doi bani.purtătoare de cuvănt ajunsă prin relații șefă de birou ,nea Florin știe de ce?

  9. Adrian Tudor isi face sotia de ras,fata asta nu a stiut pe cine a luat dar apoi a regretat,Adrian nu este decat un mic profitor al politici,lipea afise si nu a dat un examen in viata lui,sotia lui se plange ca nu este sotul pe care il credea dar nu mai are ce face,baiatul este mediu ca intelect,nu uitati ca el a pus sa fie spalate operele lui Brancusi cu jet de apa…va dati seama cat il duce mintea ..

  10. Aoleuuuu… Ce s-a intamplat cu dovada?????? Pai, pana la urma, nu a ajutat-o pe nepoata directoarei Budulan? Rusine Adi! Sa nu i se aprobe contestatia… Mare rusine! Cred ca a jucat la doua capete iar pila lui este, de fapt, cea care a luat concursul. Bravo Adi! Esti cu adevarat mare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: