În doar două spitale din Gorj pacienții au spus că au dat mită! Care sunt UNITĂȚILE MEDICALE!


Un sondaj privind gradul de satisfacție al pacienților din unitățile sanitare, realizat în perioada ianuarie-iunie 2019 relevă că la două unități medicale pacienții au dat mită ori atenții personalului medical. 5 au declarat că au făcut asta în timp ce erau pacienți la Spitalul Novaci iar unul la Spitalul Motru.

Asociaţia Anti-Bribery Synergy a publicat o sinteză de monitorizare a performanţelor operaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii mitei în cele 352 de unităţi spitaliceşti din România. Datele au fost colectate printr-un chestionar aplicat prin SMS sau pagini de internet, care a cuprins un set de 10 întrebări referitoare la gradul de satisfacţie al pacienţilor faţă de serviciile medicale obţinute în spitale, la curăţenie, dacă pacienţii au adus medicamente de acasă, dacă starea de sănătate s-a ameliorat după externare, dacă pacienţilor li s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente şi dacă se doreşte să se raporteze responsabilului anticorupţie din Ministerul Sănătăţii faptul că pacienţilor li s-a solicitat bani sau atenţii. Sondajul se referă la perioada ianuarie 2019 – iulie 2019, iar la întrebarea „Vi s-au solicitat, sau nu, bani sau atenţii de către medici sau asistente pentru spitalele din judeţul Gorj?” s-au obţinut următoarele rezultate: 5 pacienţi au declarat că la Spitalul Orășenesc Novaci le-au fost solicitate atenţii, și unul la Spitalul Motru. În schimb, la Spitalul Județean Târgu-Jiu, la cel de la Bumbești-Jiu, la cel de la Rovinari, Târgu-Cărbunești și Turceni răspunsurile au fost negative.
Cap de listă în acest sondaj este Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde 153 de pacienţi au susţinut că li s-a pretins mită, urmat de Spitalul Brăila cu 153, Spitalul de Copiii Iaşi cu 48.

loading...
Loading...

Citește și

S-au luat de la o femeie! Cine sunt clubberii care s-au bătut la Caractere! Unul a ajuns în arestul poliției, altul are șase copci în cap!

Doi tineri, șefi ai reprezentanțelor zonale ale unor firme cunoscute, au fost protagoniștii unui scandal …

Un comentariu

  1. Nu stiu cat autentic este acest articol si cat de bine sunteti informati dar sunteti departe de adevar ! Spaga a fost , este si va ramane mereu . Proportia este de 90% in care se ia si se cere spaga in spitalele din Romania si inclusiv orasul Motru . Problema este simpla , nu dai nu esti bagat in seama !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: