În timp ce unii caută bureți, alții culeg trufe! Locul cu trufandale, aproape de Târgu-Jiu


În pădurea de la Tîlvește, câțiva căutători de ciuperci de pădure, crescute impresionant în acest sezon ploios, au găsit trufe. Kilogramul de trufe se vinde însă cu 3000 de euro, în timp ce chiar și cele de calitate inferioară se pot comercializa cu 150 de euro.

Unele trufe se vând chiar şi cu 100.000 de euro bucata. De regulă, un soi superior costă 3.000 de euro kilogramul. Trufele de calitate inferioară pot fi cumpărate „doar” cu 150 de euro pentru kilogram. Considerate drept delicatesa supremă în Occident, consumul şi culesul trufelor la noi în ţară sunt abia la început. Primii culegători de trufe au apărut în urmă cu 15 ani, iar de atunci deja s-a format o mică industrie. În prezent sunt aproximativ 1.000 de persoane care se ocupă de asta, în toată ţara. Majoritatea folosesc în depistarea trufelor câini special dresați. Nu este și cazul, celor care recent au depistat trufe în pădurea de la Tîlvești. Persoanele în cauză sunt consumatoare a produsului aromat, dar nu s-ar da în lături dacă producția depistată întâmplător ar fi mai mare.
Pădurile din tot județul au fost răscolite de căutătorii de ciuperci, frumoasele produse ale pădurii fiind consumate cu plăcere de cunoscători ori chiar comercializate de cei care au făcut din adunarea ciupercilor o profesie de sezon.

loading...
Loading...

Citește și

Echipamente medicale moderne la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Investiții de amploare la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Gifel Capotă, managerul unității spitalicești …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: