miercuri , 20 noiembrie 2019 - 22:03

Inaugurarea noului stadion din Târgu Jiu s-ar putea face cu meciul Pandurii – Petrolul. Vezi cine beneficiază de banii din taxa pentru închirierea arenei


După ce, luni, a început procedura de recepţie a stadionului Municipal din Târgu Jiu, arena de 12.386 de locuri ar putea fi inaugurată pe 5 octombrie, când este programat meciul Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa a 10-a din campionatul Liga 2. Primarul Marcel Romanescu are însă în plan şi un joc al echipei naţionale de tineret, însă programul selecţionatei U21 pentru perioada următoare este deja stabilit.

”E normal să facem şi inaugurarea, am şi prevăzut o sumă de bani pentru acest eveniment. Ştiu că este şi un meci de fotbal pe data de 5 octombrie, când Pandurii va juca cu Petrolul Ploieşti, un joc de tradiţie pentru fotbalul românesc. Am în vedere acest joc pentru inaugurare. Zilele acestea voi purta o discuţie cu CNI, dar voi contacta şi Federaţia Română de Fotbal, pentru a vedea dacă ne poate oferi, în perioada octombrie – noiembrie, un meci al echipelor naţionale, Under 21 sau mai mici, care să inaugurareze stadionului. Încercăm mai multe variante. Nu putem însă face inaugurarea fără să fie omologat stadionul”, a declarat Romanescu.

Marin Condescu vrea chiria pentru utilizarea noii arene de către alte echipe în contul clubului Pandurii

Procesul de recepţie al stadionului şi, inclusiv predarea lui către Primăria Târgu Jiu, propietarul de drept al bazei sportive, ar trebui să fie încheiat în aproximativ o săptămână. Ulterior, arena de la malul Jiului ar putea fi împărţită între divizionarele secunde Pandurii Târgu Jiu şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu, dar şi ”FC U” Craiova (Liga 3) şi-a manifestat intenţia de a evolua aici.

Conform unui contract mai vechi de comodat, Pandurii are drept de folosiţă gratuită a arenei până în anul 2022. Pentru celelalte echipe doritoare să închiereze arena, Primăria Târgu Jiu ar putea percepe o taxa de 5000 euro / meci.

Conform spuselor lui Marin Condescu, banii pentru chiria gazonului trebuie să revină clubului Pandurii. După ce vechea arena s-a demolat, gazonul şi pista de atletism, care fuseseră inaugurate de doar doi ani, au rămas intacte, lucrările la tribune efectuându-se în jurul acestora, fară care cele două investiţii, făcute din banii clubului Pandurii, să fi afectate.

”Noi am vrea să se inaugureze stadionul cât mai repede, chiar la următorul nostru meci de acasă, cu Petrolul. Îl putem inaugura chiar şi mai devreme, printr-un amical cu una dintre echipele Craiovei, atât cea din Liga 1, cât şi cea din Liga 3, nu contează care dintre ele. Depinde care are dată liberă disponibilă, după meciurile din şaisprezecimile Cupei României. Referitor la celelate echipe care vor să joace aici, sunt binevenite, dar trebuie să ne plătească nouă chirie pentru gazon, iar Primăriei pentru celelalte utilităţi. Suprafaţa de joc este investiţia echipei Pandurii, încă de acum opt ani. La fel şi încălzirea subterană a terenului, cât şi pista. Cât timp s-a lucrat la tribune, gazonul şi pista, pe care noi le modernizasem încă dinainte să se dărâme fostul stadion, au rămas intacte, fiind conservate. A mai trebuit să facem însă unele retuşuri, că au mai intrat utilaje pe teren, dar gazonul se prezintă impecabil”, a declarat, pentru Liga2.ProSport.ro, fostul preşedinte al clubului Pandurii, Marin Condescu.

Finalizată după aproape şase ani, arena din Târgu Jiu a costat peste 28 de milioane de euro şi ar fi trebuit inaugurată în 2016. În toată acestă perioadă, Pandurii Târgu Jiu şi-a disputat partidele de pe teren propriu la Drobeta Turnu Severin şi Motru, iar, de un an, pe terenul sintetic amenajat lângă noul stadion Municipal.

Marcel Romanescu, gazdă primitoare pentru toate echipele, la fel ca Severinul

”Pe mine mă încântă că recepţia arenei se va realiza în curând, fiindcă că sunt foarte multe solicitări ale unor echipe de fotbal pentru a juca pe stadionul din Târgu Jiu. Mai întâi avem un contract de comodat cu clubul Pandurii Târgu Jiu, care, din momentul omologării acestui stadion, îl va putea folosi gratuit. Dar sunt solicitări şi din partea echipelor Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FCU Craiova şi, din ce am înţeles, ar exista posibilitatea ca şi CSU Craiova, din Liga 1, să ne adreseze o solicitare pentru folosirea acestei baze sportive pe perioada în care se schimbă suprafaţa de joc pe arena din Bănie. Mi-aş fi dorit ca acest proces de recepţie să se fi derulat acum câteva luni, când FCSB ar fi dorit să joace la Târgu Jiu. Dar nu este târziu nici acum”, spunea, săptămâna trecută, primarul din Târgu Jiu.

O situaţie similară s-a întâmplat în ultimul deceniu la Drobeta Turnu Severin, care a găzduit, chiar şi concomitent mai multe echipe din afara judeţului.

Prima a fost FC Universitatea Craiova, în perioada 2010-2011, din Liga 1, când patronul Adrian Mititelu intrase în conflict cu fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, după care, o dată cu aducerea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică, echipa a revenit în Bănie.

În perioada 2012-2013, cât timp s-a schimbat suprafaţa de joc de pe vechiul stadion Municipal din Târgu Jiu, Pandurii Târgu JIu a evoluat pe Municipalul severinean.

Ulterior, a venit rândul echipei CSU Craiova să joace la malul Dunării, cât timp s-a construit noul stadion ”Ion Oblemenco”, dar şi al echipei FC Universitatea Craiova, în Liga 2, înainte ca aceasta să se desfiinţeze, în 2013. Ulterior, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin a jucat iar Pandurii Târgu Jiu, în momentul în care s-a demolat stadionul din Târgu Jiu, după care, o dată cu retrogradarea din Liga 1, echipa-fanion a Gorjului s-a mutat la Motru.

Sub denumirea de U Craiova 1948 SA, echipa (re)înfiinţată de Adrian Mititelu, o dată cu promovarea în Liga 3, a revenit, de un an de zile, pe arena de la malul Dunării, unde joacă şi în prezent. Din acest sezon însă, alte două echipe joacă pe stadionul de 19.800 de locuri. Este vorba de Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2) şi, mai nou, de două etape, de ACSO Filiaşi, echipă din Liga 3!

Între timp, din 2013 mai exact, Drobeta Turnu Severin a rămas fără echipă locală în ligile naţionale.

loading...
Loading...

Citește și

Pandurii Târgu Jiu revine pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu sâmbătă, 23 noiembrie, împotriva Concordiei Chiajna

Pandurii Târgu Jiu va juca sâmbătă, în etapa a 19-a a Ligii a doua Casa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: