Încă o CEARTĂ la Motru între viceprimar şi primar. “Vine de pe ALTĂ PLANETĂ”


Edilii celui de-al doilea municipiu al judeţului Gorj se contrează de această dată pe tema ultimei rectificări bugetare, care a adus în conturile primăriei zero lei.

Cosmin Morega susţine că Gigel Jianu este vinovat pentru faptul că, la Motru, şefii judeţului nu au repartizat niciun leu. Viceprimarul PSD îl acuză din nou pe primarul PNL de prost management. Morega spune că primăria nu a primit bani de la judeţ pentru că Jianu nu ar fi declarat arieratele. În plus, în municipiu nu sunt proiecte care necesită plata unor cofinaţări.“Ar trebui să înţeleagă toţi primarii că banii s-au împărţit după nişte criterii. Unul dintre ele au fost arieratele. Primăria Motru are arierate, dar nu au fost declarate. Un alt criteriu a fost plata cofinaţărilor proiectelor de investiţii. La Motru, nu există proiecte de investiţii. Aceste criterii sunt de bază pentru a obţine bani de la judeţ. Un bun manager ar trebui să prevadă astfel de probleme. Domnul primar de la Câlnic, care este tot de la PNL, cum a ştiut să-și administreze bugetul? Asta înseamnă să fii bun manager. De doi ani jumate, auzim din partea primarului, în continuare, că e dezastru. Instituţiile abilitate ar trebui să verifice cum s-au cheltuit banii la Motru. Nu este o soluţie să spui că e dezastru şi că trebuie să dai oameni afară. Când eşti depăşit de astfel de probleme, ai două variante: ori le rezolvi repede, ori pleci acasă. Nu trebuie să te plângi. Motrenii şi angajaţii primăriei nu aşteaptă scuze, ci fapte şi realizări”, a declarat Cosmin Morega.

Jianu: Am RAPORTAT ARIERATELE

În replică ,Gigel Jianu spune că viceprimarul Cosmin Morega este de pe altă planetă. Ediul susţine că a raportat, începând din 2016, în fiecare lună, arieratele la Finanţe. “Am impresia că vine de pe altă planetă domnul viceprimar Morega. La preluarea mandatului, am găsit o mulțime de facturi neachitate și neraportate la Finanțe. Am raportat integral arieratele. Asta a condus la o sincopă în acordarea salariilor în luna august 2016. Din 2016, mereu raportăm arierate. Asta facem lună de lună. Viceprimarul nu ştie. În ceea ce priveşte cofinanţarea, este evident că dacă nu am găsit niciun proiect pregătit, în derulare, nimic accesat pe fonduri europene sau guvernamentale, nu aveam ce cofinanţa”, a conchis edilul.

loading...
Loading...

Citește și

Majoritatea PSD-ALDE de la Motru, PUSĂ LA ZID de liderii PNL Gorj

Dan Vâlceanu şi Gigel Jianu i-au criticat dur pe consilierii locali PSD-ALDE-PSRo după ce, săptămâna …

Un comentariu

  1. Acest viceprimar Morega a adus numai deservicii primariei Motru .
    Nu a facut altceva decat a criticat .
    V-a. veni un moment scadent in care ne va arata ce a facut personal.
    Are un singur target si anume propria persoana ,in rest potopul .
    Ce proiect maret a implementat , avand majoritate in consiliul local ?
    Halal ……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.