Încă o LOCAŢIE de tip familial INAUGURATĂ la Târgu Jiu


În urmă cu un an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a achiziţionat o casă de tip familial situată în municipiul Târgu Jiu, Aleea Petreşti nr. 15. între timp, Consiliul Judeţean Gorj a aprobat înfiinţarea serviciului social care, funcţionează în această locaţie, precum şi capacitatea acestuia. S-a depus dosarul pentru licenţierea acestui serviciu la ANPDCA Bucureşti, iar recent s-a primit licenţierea. În data de 7 decembrie 2018 se inaugurează serviciul social Casa de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinţii săi „Petreşti”.

În această casă vor fi găzduiţi, îngrijiţi şi educaţi 12 copii, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, ei fiind elevi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ de prestigiu din Târgu Jiu şi din ţară. Beneficiind de condiţii excelente, copiii vor învăţa aici deprinderile de viaţă, astfel încât să fie pregătiţi pentru integrarea în societate la ieşirea din sistemul de protecţie specială. Vor fi îngrijiţi şi educaţi de personal de specialitate, conform standardelor de calitate, respectiv: psiholog, asistent social, asistenţi medicali, educatori şi infirmiere.
Inaugurarea serviciului social Casa de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinţii săi „Petreşti”, are loc vineri, 07.12.2018, la ora 10:30 şi va debuta cu o slujbă de sfinţire, oficiată de un sobor de preoţi. Va urma un moment artistic specific sărbătorilor de iarnă, pus în scenă de către beneficiarii din această casă. De asemenea, copiii vor primi cadouri din partea unor sponsori.
întotdeauna în acţiunile întreprinse de DGASPC Gorj trebuie să primeze interesul superior al copilului.
La inaugurare vor participa reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Gorj, conducerea DGASPC Gorj, precum şi alţi invitaţi.

loading...
Loading...

Citește și

AMENINŢARE: PLÂNGERE PENALĂ pentru BARIERA montată sub podul pasarelă din Târgu-Jiu!

Mihai Paraschiv acuză că CFR a montat abuziv bariera care le dă bătăi de cap …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.