sâmbătă , 16 februarie 2019 - 1:47

Încep exproprierile în Gorj, făcute de autoritățile din Dolj


Consiliul Judeţean Dolj a aprobat, marţi, în cadrul unei şedinţe de îndată declanşarea procedurii de expropriere a terenurilor deţinute de peste 3.000 de proprietari din judeţele Dolj şi Gorj care se află în coridorul de utilitate publică al aducţiunii de apă Izvarna-Craiova II, investiţie care se realizează cu fonduri europene printr-un proiect de circa 434 de milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a explicat în cadrul şedinţei că prin hotărârea aprobată marţi, judeţul Dolj devine actorul principal în acţiunea de expropriere a terenurilor atât în judeţul Dolj (690.102 m.p.), cât şi în judeţul Gorj (1.478.963 148 m.p.).
„Colegii noştri de la Gorj nu au dorit să se implice direct în această acţiuneşi ne-au dat nouă prerogativele de a acţiona. De asemenea, noi suntem cei care trebuie să pună banii şi va exista o justă despăgubire pentru oamenii care sunt deţinătorii acestor terenuri. Ne dăm seama cu toţii că nu este o acţiune uşoară, pentru că este vorba de mii de oameni care vor trebui expropriaţi (unii sunt în ţară, alţii sunt la Honolulu, cine ştie pe unde mai sunt, alţii au vândut terenurile, alţii nu au avut acte, alţii s-au certat cu fraţii). Vor fi foarte multe procese şi vor fi foarte multe abordări chiar în cadrul acestor şedinţe ale CJ, însă importat este că ne îndreptăm cu paşi hotărâţi în proiectul de 434 de milioane de euro care este cel mai mare proiect din sud-estul Europei, care este o sumă colosală şi pentru aceasta am trecut de multe obstacole”, a spus Prioteasa.
Conducta Izvarna II va traversa 16 unităţi administrativ-teritoriale din Gorj şi Dolj, pe traseul Tismana – Rovinari – Ţânţăreni – Filiaşi – Coţofenii din Faţă – Almăj – Işalniţa – Şimnicu de Sus – Craiova. Aducţiunea de apă Craiova – Izvarna II va fi realizată în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, în perioada 2014-2020” şi, potrivit datelor Consiliului Judeţean Dolj, suma pentru exproprieri este estimată la 180 de milioane de euro.

loading...
Loading...

Citește și

Un interlop a pus stăpânire pe închisoarea din Târgu-Jiu! Deținutul care a provocat scandalul din ,,Cobra” a înjurat și amenințat agenții penitenciarului. Șefii au tăcut!

Interlopul Honcilă, cum este poreclit șantajistul Cătălin Alexe Muntean, individul periculos ridicat în 2017 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.