Începe judecata în dosarul bărbatului care a acuzat un polițist că i-ar fi cerut favoruri sexuale soției sale

Magistraţii Tribunalului Gorj au decis, marți, că rechizitoriul întocmit de procurori în cazul lui Bebe Rică Tauru este legal în privinţa urmăririi penale şi a administrării probelor şi au dispus începerea judecăţii în cauza în care acesta este acuzat de tentativă la infracțiunea de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cu privire la inculpatul Tauru Bebe Rică, trimis în judecată, în stare de reţinere, prin rechizitoriul din 06.11.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a stabilit instanța. Hotărărea nu este definitivă.
Denunțătorul fostului șef al Postului de Politie Urdari, care l-a acuzat pe omul legii, în 2015, că i-ar fi cerut favoruri sexuale soției sale, cercetată la acea vreme într-un dosar penal, a fost arestat preventiv în luna noiembrie, urmând ca magistratul de caz să stabilească dacă poate fi judecat în libertate. Bărbatul este acuzat că ar fi provocat un scandal, în luna august.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de reţinere, a inculpatului Tauru Bebe Rică, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. S-a reţinut că inculpatul Tauru Bebe Rică la data de 06.08.2018, în timp ce se afla în terasa unui magazin din comuna Urdari, judeţul Gorj, a luat două sticle în mână, le-a spart şi având partea superioară a sticlelor în mână, cu intenţia de a ucide a lovit persoana vătămată C.C.C. cu acestea în zona gâtului, provocându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată, prin violenţele comise în public împotriva persoanei vătămate C.C.C. şi a altei persoane I.V. şi prin ameninţări, inculpatul Tauru Bebe Rică a tulburat ordinea şi liniştea publică. Inculpatul Tauru Bebe Rică a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din data de 05.11.2018, iar prin rechizitoriul înaintat Tribunalului Gorj la data de 6.11.2018 s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive cu privire la acesta”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Târgujianul care a comis tâlhăria de la casa de pariuri, arestat pentru 30 de zile! A BRUSCAT și AMENINȚAT cu cuțitul pe tânăra angajată!

Tânărul de 22 de ani, acuzat că ar fi comis tâlhăria la casa de pariuri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.