INCREDIBIL! INTERCEPTĂRI din Dosarul „Rețeaua Morții”: „Femeia asta mă TERORIZEAZĂ… și-mi face VIAȚA UN CHIN! (…) Aia BAGĂ BURȚI în neștire, le semnează, parafează, o doare la bască și încasează!”


Dosarul „Rețeaua Morții” are ca resort informații ale SRI, furnizate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) într-un document, în mai 2014. Timp de mai bine de doi ani și jumătate, medicii și asistentele de la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu au fost monitorizați, în cadrul anchetei, iar suspiciunile privind implicarea unora în activități ilegale s-au confirmat în totalitate.
Din probele administrate, anchetatorii au descoperit că medicul Mariana Găvănescu, șefa Secției Oncologie a SJU, ajutată de cadre medicale subordonate, crease un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului CJAS Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial, fiind creat un prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi.
Din interceptările telefonice, rezultă în mod evident că mecanismul infracțional era cunoscut de tot personalul medical de la Oncologie, iar medicul Mariana Găvănescu o teroriza pe doctorița Iulia Andreia Fometescu, anchetată și ea în acest dosar, să le recomande unor pacienți, sub parafa sa, scriptic doar, îngrijiri la domiciliu, în condițiile în care mulți dintre aceștia nu aveau nevoie de astfel de îngrijiri, iar mai apoi fișele bolnavilor erau centralizate de asistentele aflate în subordinea sa, în vederea decontării serviciilor la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.

Dosarul constituit, inițial la PÎCCJ, în mai 2014, a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu numai că, din cauza complexității, cauza a fost preluată, din nou, de procurorii de la Parchetul General. Cercetările nu s-au finalizat nici astăzi, însă faptele comise de Simona Crețu, asistentă șefă de la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu, au fost disjunse, după ce aceasta a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției contra unei pedepse de un an de închisoare cu suspendare și 200 de zile de amendă.
Până acum, dosarul are 19 volume, iar probele demonstrează indubitabil cum funcționa mecanismul pus la cale de medicul Mariana Găvănescu și cum a fost fraudat, sistematic, bugetul de sănătate din Gorj, destinat bolnavilor de cancer.

„Tremură, îi nebună pe jumătate…”

Într-o convorbire telefonică medicul Iulia Fometescu i se plânge asistentei șefe, Simona Crețu, cum e ”terorizată” de șefa Secției de Oncologie, doctorița Mariana Găvănescu, să completeze fișele pacienților cu recomandare de îngrijiri medicale la domiciliu pentru ca aceștia să fie preluați de firmele de îngrijiri Paliativ Med SRL și ȘtefariMed SRL pe care le controla împreună cu soțul său. Cadrele medicale își făceau griji că documentele trebuia finalizate la începutul fiecărei luni pentru a putea intra în circuitul celor două firme iar acestea să depună documentația la CJAS Gorj pentru a putea deconta serviciile.

CREȚU: Alo!
FOMETESCU: Simona?
CREȚU: Da, doamna doctor!
FOMETESCU: Ieși puțin, că vreau să vorbesc ceva cu tine la telefon, da’ să fii singura!
CREȚU: Imediat! Gata!
FOMETESCU: Mă Simona, femeia asta mă terorizează, de îmi vine s-o dau dracu…cu, cu…și să plec din oncologie! Mă, mă…a venit și ieri și astăzi cu câte 5 bolnavi pentru îngrijiri și…și-mi face viața un chin! Deci n-are și ea puțină răbdare, mă Simona, mă?
CREȚU: Doamna doctor, io vă înțeleg, da’ credeți-mă că nu pot să fac nimic!
FOMETESCU: Da’ dă-o dracu de treabă! Ea nu doarme noaptea de treaba asta? Dă-o dracu de viață, că mi s-a urât! Deci deja încep să mă decompensez! N-are puțină răbdare? I-am spus că i le fac, da’ n-am contract cu nimeni, Simona, pe pământul ăsta!
CREȚU: Păi și nici măcar…io am sunat-o pe …asta, pe Lavinia și a zis că după 1! Deocamdată, nu primește nimic!
FOMETESCU: Deci ieri mi-a dat două, astăzi îmi aduse cinci, mă Simona, mă! Deci n-are răbdare? Tremură, îi nebună pe jumătate, mă Simona? Dă-o …io înțeleg…
CREȚU: Nebună 100%, nu pe jumătate!
FOMETESCU: Da, da’ ce, ce-i ritmu’ ăsta? Deci io în …la sfârșitul lui noiembrie plec și io într-un concediu de odihnă, am dreptul să plec! Deci…îi terorizată, că cine-i face? Păi da, vi le fac la începutul lui decembrie, fratele meu! Nu pot să mai plec, dacă mai am 11 zile de concediu? Plec unde mă duc mușchii mei!
CREȚU: Doamna doctor, da’ la începutul lunii se primesc, nu se primesc la sfârșitul lunii!
FOMETESCU: Păi da’ ea nu…ea vrea astăzi! A vrut ieri și vrea și astăzi! De astăzi 5, ieri 2! Terorizată, tremură toată să i le facem! Și io nu mai înțeleg nimica, trebuia astăzi să i le facă? Luni e 31, Simona!
CREȚU: Se pot face luni!
FOMETESCU: Da’ de ce le vrea azi?
CREȚU: Nu știu, doamna doctor! Probabil le-a calculat, că dacă le duce luni, pe 1, marți prinde mai multi! Aia e ideea!
FOMETESCU: Nu știu, mă Simona! Da’, da’ este sub orice critică! Io nu mai suport!
(…)
FOMETESCU: Măi, deci ea nu acceptă, decât așa! Și gândește-te că în noiembrie nu sunt și mă terorizează de acuma! Că ce face ea cu ele, că nu știe cum…că nu sunt io pe 29, pe 28!
CREȚU: Io nu sunt pe tură! Că dacă nu sunt eu, nu dă nimeni îngrijiri la domiciliu, că domnul doctor nu e, și cum le trimit eu de pe 1, le trimiteți și dumneavoastră, tot de… pe 1,2 când mă întorc!
FOMETESCU: Păi da, da’ ea nu acceptă să i le fac pe 2.
CREȚU: Să fie sănătoasă! Să și le facă ea atunci! Auziți!
FOMETESCU: Face ca trenu’, Simona!
CREȚU: Ei, face ca trenu! Și lăsați-o în pace, să facă! Ce-o să facă? Că tot de dumneavoastră are nevoie!
(…)
CREȚU: Ăăă, doamna doctor? Spuneți-i foarte clar: doamna doctor, dacă eu nu fac, nu face nimeni! Deci nu pierdeți banii de la Casă! Da?
FOMETESCU: Da
CREȚU: Ce atâta concurs?

„Aia bagă 12 burți și dumneavoastră nu băgați o burtă, barimi!”

Dintr-o altă discuție care a avut loc între medicul Iulia Fometescu și o asistentă Mariana C. reiese faptul că practicile doctoriței Găvănescu erau cunoscute de tot personalul medical de la Oncologie. De remarcat este că firmele băgate la încasare pe îngrijiri la domiciliu fictive sunt numite de una dintre asistente ”burți”. Mai mult, era cunoscut faptul și că asistenta șefă Simona Crețu își băgase și ea firma la încasare, iar cardurile de sănătate ale bolnavilor cu care erau operate documentele medicale erau la dispoziția sa.

MARIANA: Aaa, păi da, înnebunește. Înnebunește! Na!
FOMETESCU: Să înnebunească! Tot de mine…
MARIANA: Oricum la Simona sunt cardurile! Lăsai fișele pe birou, o sunai pe Simona, îi spusei de ce îi lăsai pe biroul dumneavoastră și că sunt fișele pe biroul meu, să se ocupe de îngrijiri! Știu, zice că: ”am cardurile la mine!”, se strâmba toată! În gândul meu: ”nu te mai strâmba toată, că cu mine nu-ți merge că eu nu te cred!”
FOMETESCU: Treaba lor! Nu mă mai, nu vreau să mă cert, că nu vreau! N-are ce să-mi facă! Tot de mine depinde!
MARIANA: Aaa păi…
FOMETESCU: E la mâna mea!
MARIANA:Păi este la mâna dumneavoastră, da’ și dumneavoastră văd că nu discutați nimic! Nu ripostați nimic!
FOMETESCU: Păi, m-apuc…mă pun cu nebunii, Mariana?
MARIANA: Haideți, doamna doctor! O singură chestiune am! Atâta am! Io atâta aș întreba în locul dumneavoastră, nu vă asmut și nu mă bag, nu îmi permit și nu e treaba mea! Doamna doctor, dintre ăștia toți, câți dintre ei, chiar au nevoie de îngrijiri? Eu așa aș întreba-o! Așa la miștocăreală! Da’ așa între patru ochi, nu de față cu noi! Păi da’ iertați-mă, băi ce prostiile alea, doamna doctor? Sunt 12 bolnavi care nu au dreptul la nimic! La nimic! C…vine pe picioarele lui și nu necesită îngrijiri la domiciliu?
FOMETESCU: Asta e!
MARIANA: Și amărâta aia de N… și alții, și alții, și alții?
FOMETESCU: Așa este!
MARIANA : Păi da, am dreptate sau n-am?
FOMETESCU: Ai, da’ asta e, asta-i societatea asta…
MARIANA: Asta-i? Nu-i adevărat, nu-i adevărat și noi contribuim în această societate! Nu vă supărați, toți contribuim! Nu avem nici o ripostă, nu avem nici o atitudine!
(…)
MARIANA: Păi Simona are pretenția să găsiți dumneavoastră pacienții, v-am mai spus!
FOMETESCU: Aha!
MARIANA: Na! Păi știu asta!
FOMETESCU: Și eu n-am pe nimeni! Pe cine dracu am?
MARIANA: Ahh! Păi îi e ciudă și ei probabil, că are dreptate și ea! Asta are numai burți (n.l. – posibil se referă la doctor Găvănescu Mariana) și dumneavoastră nici măcar burți nu aveți! Pe lângă faptul că i le semnați pe ale ei! Păi da, așa e! Ăsta-i ăăă…ăsta-i, îi corect! Simona are dreptate! Zic eu, că ea așa gândește! Io, io nu discut, io nu discut! Dar are dreptate, dacă gândește așa, gândește corect! Aia bagă 12 burți și dumneavoastră nu băgați o burtă, barimi!
FOMETESCU: Da!
MARIANA: Păi așa e! Da’ semnați burțile altora! Și de alții, cucu! M-ați înțeles?
FOMETESCU: Mda!
MARIANA: 0 barat! Păi plicul gol!
FOMETESCU: Hâmm!
MARIANA: Păi ăsta-i adevărul! Simona, aici are dreptate, și eu aș face la fel în locul ei! Păi aia bagă burți în neștire, le semnează, parafează, o doare la bască și încasează și la dumneavoastră 0! Păi! (…) Da’ Simona are dreptate, aia bagă burți, frate, îi sună și îi adună cu tunu’! Să dea dracii, dădu telefoane, deci mă doare capul! Mă frate, de unde-i adună?
FOMETESCU:Da!Are stil!

 

REVOLTĂTOR
În episodul următor din ”Rețeaua Morții”: cine fura din medicamentele bolnavilor de cancer și unde ajungeau acestea, cum acționa medicul Mariana Găvănescu în cârdășie cu distribuitorii de medicamente și cum bolnavii de cancer în stadiul terminal erau lăsați fără două dintre medicamentele vitale.

loading...
Loading...

Citește și

Fiul unui miner de la Cariera Peșteana, operat pentru a doua oară! ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Tânărul Cristian Ovidiu Marcu, în vârstă de 25 de ani, va suferi o a doua …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: