INCREDIBIL! Patronul care a COMANDAT de două ori ASASINAREA finului său, urmărit penal pentru… ȘANTAJ


• Polițiștii de la Investigații Criminale se fac că-l cercetează de ȘASE LUNI

Cazul afaceristului din Rovinari, Laurențiu Țavoc, pentru asasinarea căruia nașul și concurentul său în businessul cu case de amanet, Ion Șteaburdea, a plătit trei interlopi, prezentat, pe larg, în urmă cu o săptămână de Gorj Domino (AICI), încă reverberează în birourile superiorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj. Șefii instituției nu s-au hotărât, încă, să expună un punct de vedere cu privire la lentoarea cu care se desfășoară ancheta, în contextul în care numele adjunctului IPJ, Daniel Fețanu, apare în cercul de amici cu care chefuiește suspectul pe care se fac că-l cercetează subalternii săi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a comunicat, oficial, că din 27 iulie 2017, dosarul se află ”în lucru” la  Serviciul de Investigații Criminale.

„Să-i dea cu levierul în capI-o dai în cap, să cadă din prima”

Laurențiu Țavoc, un tânăr om de afaceri din Rovinari, a cerut protecția organelor judiciare ale statului, în luna iulie a anului trecut, după ce trei interlopi din oraș i-au devoalat planul unui alt afacerist, Ion Șteaburdea, întâmplător, nașul și concurentul său, de a-l lichida fizic. Interlopii fuseseră tocmiți să-l omoare pe Țavoc într-o noapte, însă nu au pus în aplicare strategia macabră pusă la cale de Șteaburdea. Revoltat că interlopii i-au luat banii, după ce l-au mințit că l-au lichidat pe Țavoc, Șteaburdea l-a amenințat pe unul dintre „băieții răi” că-i va împușca pe ceilalți doi în cazul în care nu-i returnează banii. ”Bă, mi-l iau pe conștiință.(…)Am și eu atâtea relații, până la urmă banii rezolvă totul. (…) Cât am bani, dirijez treaba, o să vezi tu. Mă piș pe ei de o sută de milioane. Ori el dispare, ori eu. Ți-i lichidez pe rând”.
Interlopul s-a oferit să-l omoare el singur pe Țavoc, pentru altă sumă de bani, iar Șteaburdea l-a sfătuit, în detaliu, cum să-l asasineze pe tânărul afacerist. ”Bă, ascultă-mă, noaptea e cel mai bine, în scară prins (…)Nu că eu bag pe alții să-l facă, eu nu-l iert, dar tu ai grijă ce vorbești cu el.Să-l sune pe jegos și să i-o tragă în scară, să-i dea cu levierul în cap, peste picioare, unde-l prinde. (…) I-o dai în cap, să cadă din prima”.

Interlopii au recunoscut, IPJ se face că lucrează

Toate discuțiile au fost înregistrate audio-video și au ajuns pe masa procurorilor pe 27 iulie 2017, când Laurențiu Țavoc a depus plângere penală împotriva lui Ion Șteaburdea și asociatului acestuia, Adrian Constantin Cârciumaru. Cei trei interlopi au recunoscut, în amănunt, în fața organelor de cercetare, cum au fost instigați de Șteaburdea să-l omoare pe Țavoc. De atunci, ancheta bate pasul pe loc.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a comunicat, oficial, Gorj Domino că în 27 iulie 2017 a început urmărirea penală ”in rem”, cu privire la infracțiunea de șantaj și la aceeași dată, prin ordonanța procurorului, „s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Șteaburdea Ion, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj…”. De atunci, dosarul se află în lucru la IPJ Gorj – Serviciul de Investigații Criminale, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.

„Îmi vine comandantul… cu Fețeanu, prietenii ăștia de la poliție”

Înregistrările audio-video aflate la dosarul cauzei relevă un amănunt care poate provoca un cutremur la vârful IPJ Gorj: Șteaburdea afirmă că are relații apropiate cu cei care conduc poliția gorjeană.
„Am musafiri, îmi vine comandantul. Am fost aseară cu ei la munte. Ăsta de la Tg-Jiu, cu Fețeanu, prietenii ăștia de la poliție. Și acuma vin că am prins niște pește pe Sadu și acum se apucă nevastă-mea de prăjit că de aia mă tot sună să mă duc s-o ajut. La 6 îmi vin ăștia acasă”, îi povestea Șteaburdea unuia dintre interlopi.

La data când s-a efectuat acea înregistrare, la conducerea IPJ Gorj se afla comisarul șef de poliție Cristian Ion Muscălescu, pensionat în toamna anului trecut. Comisarul șef de poliție Daniel Fețanu este unul din adjuncții șefului IPJ Gorj și, potrivit unor surse, vecin cu Șteaburdea. Mai exact, Fețanu locuiește pe strada Progresului din Tg-Jiu, în blocul aflat vis a vis de vila „suspectului” Șteaburdea. Conform surselor citate, adjunctul IPJ  este bun amic cu afaceristul, în curtea căruia și-a găsit parcare pentru bicicleta sa.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

3 comentarii

  1. Cum sa ai incredere in jegurile astia de politisti ????Niste incompetenti si corupti !!!

  2. Baa voi sinteti batuti in cap??? Cine sa -i faca rau lu Staburdea cand e protejatul lu Feteanu si al dga? Feteanu a scapat de episodul Stoina cand maimutoii aia de militieni cu grade mici au intrat la beci iar asta a fost avansat la mascati pentru fapte ,,deosebite,, vai de judetul asta. Tripleta de aur Feteanu, Negrea si Filip are sprijinul lui Despescu fostul coleg al lui Filip. MAI doarme. La bucuresti pedofili, la Gorj sinucigasi si asasini. Ati uitat de Bica care s a impuscat , a facut si face scandaluri cu ,,iubita,, si sta cu capu sprijinit de carciuma lu Sulea de da testerul peste cap de la 5 m chiar de la 8 dimineata…..acum se ocupa de achizitiile ipj ului sub stricta supraveghere a lui Feteanu. Rasul fundului…

  3. Oare o mai aparea vreun procuror ,,Mota,, cu sange in instalatie sa redeschida dosarul cu omorul de la Stoina, ,sa vada ce ancheta a facut Voinescu pentru a se razbuna pe col papuzu bag a ndu l in kkt pe fiusu…justitie de tot plansul. Colegul lui papuzu cand ,,lucra,, la ligistica cu Bica i dadea de baut sa l puna pe felie cu Voinescu. Destepti ,,foc,, micii militieni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: