ÎNREGISTRĂRI EXPLOZIVE! Un afacerist din Târgu Jiu a comandat ASASINAREA FINULUI și concurentului său. Șefii IPJ, LA GRĂTAR cu „suspectul”!

• Dosarul pentru instigare la OMOR zace de o jumătate de an la Poliție și Parchet

Povestea horror a omului de afaceri Laurențiu Țavoc, patronul unei case de amanet din Rovinari, a început după ce și-a deschis o afacere similară cu a omului pentru care lucrase mulți ani, cu care fusese în relații apropiate și care devenise nașul său. Ion Șteaburdea, un patron mult mai înstărit, cu case de amanet în Rovinari și Tg-Cărbunești, cu o avere impresionantă, i-a pus gând rău finului din cauză că acesta i-ar fi luat clienții. Cu timpul, acestuia i s-a sădit în suflet sentimentul că-l vrea mort pe Țavoc și a tocmit câțiva interlopi să-l lichideze fizic pe acesta, numai că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, iar tot planul de asasinat a ajuns pe masa Poliției și Parchetului. De o jumătate de an însă lucrurile au rămas în același stadiu, Șteaburdea zburdă în libertate, iar Țavoc trăiește cu teama că oricând poate fi omorât.

Povestea urâtă a început…

Ion Șteaburdea

…cu niște mesaje de amenințare de pe un număr necunoscut: „O să vezi ce pot când o să-ți bag și fecioara la produs”. După câteva avertismente de acest fel, în urmă cu un an, Laurențiu Țavoc a fost amenințat cu moartea de Adrian Cârciumaru, asociatul nașului său, Ion Șteaburdea. La acel moment, Țavoc a depus plângere la poliție, iar în luna septembrie dosarul a fost clasat.
Afaceristul povestește că a intrat în conflict cu nașul său după ce a plecat din firma acestuia și și-a deschis și el o casă de amanet.
„În urmă cu un an și jumătate am deschis în Rovinari o casă de amanet, iar de atunci alt patron de case de amanet mă amenință că mă omoară. Îmi urmărește soția și fetița cu diverși interlopi. În luna iulie, anul trecut, a trimis trei interlopi să mă omoare. A plătit aproximativ șase sute de milioane de lei vechi să fiu omorât, mașina să fie incendiată și geamurile casei mele de amanet să fie sparte”, a declarat Țavoc.

Ce s-a întâmplat

În data de 20 iulie 2017, trei interlopi i-au dat întâlnire, la miezul nopții, omului de afaceri Laurențiu Țavoc, în fața blocului în care acesta locuiește împreună cu familia, în Rovinari. Cei trei i-au spus că Ion Șteaburdea, un alt afacerist care deține case de amanet în orașul minier, i-a plătit ca să-l omoare. Interlopii l-au asigurat însă că nu vor să-i facă rău, doar să nu deschidă casa de amanet a doua zi de dimineață pentru ca cel care a comandat asasinatul să se convingă că și-au făcut treaba și să le dea restul banilor.
Țavoc și-a parcat mașina, în acea noapte, în fața casei de amanet, și s-a reîntors acasă. Cei trei interlopi au mers în clubul deținut de Șteaburdea în Rovinari și l-au asigurat pe acesta că i-au omorât rivalul în afaceri. Motiv de bucurie pentru afacerist care a dat de băut tuturor celor aflați la acea oră în local.
A doua zi, văzând că Țavoc nu deschide casa de amanet la prima oră, deși avea mașina parcată în fața acesteia, a fost convins că ”asasinii” i-au făcut felul și le-a plătit diferența de bani, conform înțelegerii.
„Mortul” a înviat abia pe la prânz și a fost văzut de soția asociatului lui Șteaburdea trimisă special să observe ce mișcări au loc la casa de amanet concurentă.
Vineri, 21 iulie, în jurul orei 12.00, Laurențiu Țavoc a mers la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu pentru a depune plângere penală împotriva celui care comandase asasinarea sa, numai că a fost întors din drum de jandarmul de la ușa unității de Parchet care i-a explicat că e deja târziu, nu se mai află nimeni în instituție și ar fi bine să revină luni.
Numai că, mai erau trei zile până atunci, iar Țavoc se temea pentru viața soției și fetiței sale de doar 11 ani. De altfel, acesta a declarat că în acea duminică, spre seară, în timp ce mergea spre Rovinari, a fost urmărit de Șteaburdea, iar pe lunca Vârțului acesta a intenționat să intre cu SUV-ul său, marca Toyota, în autoturismul condus de Țavoc, în care se aflau soția și fiica sa. Țavoc spune că a reușit să evite impactul și și-a spart doar un far la autoturism, iar în acea seară a mers direct la Poliția Rovinari și a depus plângere penală împotriva lui Șteaburdea.

„Banii rezolvă totul… Îl împușcăm”

Enervat la culme că nu poate să-l lichideze fizic pe rivalul său, Șteaburdea l-a convocat pe unul dintre cei trei interlopi căruia i-a reproșat că i-au tras țeapă și le-a dat un termen de trei zile să-l omoare pe Țavoc, altfel să-i returneze banii. Șteaburdea pune la punct un nou plan, iar în discuția cu interlopul îi reproșează că nu și-au făcut treaba și le dă indicații cum ar trebui să-l omoare pe Țavoc și îl asigură că în caz contrar o să-i lichideze pe rând pe ceilalți doi interlopi care l-au înșelat.
„Deci, fii atent. Eu urc cu ăștia la cabană, marți, iar miercuri vii cu băieții aici și stăm de vorbă ca oamenii. Au datorie la mine ăștia ai tăi, să dea datoria, dacă nu… Oricum, tu ai datoria că tu i-ai adus, eu nu-i cunoșteam, tu i-ai adus… Ești la mijloc. Păi da mă, dar cum spui tu că chițăia ala și făcea pe dracu când ăla n-a avut nici pe dracu. Dar ei ți-au tras-o ție…au zis hai bă că-i spunem astuia că i-o dăm și să-i luăm banii. Nu se face așa ceva…Nu mă interesează. Păi tu ți-ai luat mașină acum, coaja aia. Aia a lui ai rezolvat-o? Soluția ai dat pe mașina lor? Hm? (…) Dacă știa-i că ăia îs niște nenorociți, de ce ai umblat cu ei? Eu n-am nevoie de dușmani pe aicea…n-am nevoie să mă mai trag de șireturi toată viața cu el, ori e albă, ori e neagră….Dar pe lângă un nenorocit, mai găsi și alții acuma…Ce șmecher e….Bă, când am auzit a doua zi că e…o aplaudau pe Diana. De ce aplaudau? Că ne-au tras-o…(…) Și cu geamurile, nu pot să fie anti-glonț…cât sunt de mari geamurile, ce dracu. Și mai punea și gratii? (…) Știai că nu poți, nu trebuia să te bagi, erau atâția…Mă descurc și de ăia, îți dai seama, la mine vorba-i vorbă. Problema e că se complică situația că asta e…Dacă așa vrea prietenul tău, crede că dacă-i mare rezolvă el că-i șmecherul p…i. De nu i-oi aduce țiganii din Tg-Jiu pe cap să-i pună pistolul la cap. Mie mi-au spus înainte și de jegos…îl împușcăm. Clar mi-au spus: ne ducem îi facem și la revedere…așa te vede la față, vorbește după aia. Bă, mi-l iau pe conștiință.(…)Am și eu atâtea relații, până la urmă banii rezolvă totul. (…) Cât am bani, dirijez treaba, o să vezi tu. Mă piș pe ei de o sută de milioane. Ori el dispare, ori eu. Ți-i lichidez pe rând. Nu anul ăsta, nu peste doi ani. Ai dracu de țepari, băga-mi-aș p… în mă-sa, să-mi dea mie țeapă, mă. Lasă că vezi tu, deci miercuri seara dacă nu se rezolvă cu acesta, îi cheamă să-mi aducă datoria”.

Poliția și Parchetul se fac că cercetează cazul de șase luni

Laurențiu Țavoc a reușit să depună plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu abia pe 25 iulie, iar a doua zi și la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Gorj și a cerut protecția organelor statului. Cei trei interlopi au fost de acord să colaboreze cu anchetatorii și au povestit totul, iar declarațiile acestora au fost susținute de înregistrări audio-video. Mai mult, Țavoc le-a cerut anchetatorilor să ridice filmările de pe camerele de supraveghere din clubul unde unul dintre cei interlopi se întâlnise cu Șteaburdea, însă polițiștii nu s-au obosit să strângă prea multe probe.

A doua tentativă de asasinat

Între timp, după expirarea celor trei zile date ca termen pentru lichidarea fizică a lui Țavoc, Șteaburdea insista la unul dintre interlopi să-și ducă treaba până la capăt. Înregistrările intrate în posesia reporterilor Gorj-Domino relevă faptul că Șteaburdea îl vrea mort cu orice preț pe rivalul său și îi dă sfaturi interlopului cum să procedeze.

„Ai zis că rezolvi treaba până alaltăieri. Deci tu dacă-l chemi noaptea, bă, Lau, tu ești în amanet? Îi spui că e ușa deschisă și gratiile deschise și e cineva în amanet. Atât îi spui. Când aude că-i deschis, el fuge să închidă, nu? Ce mare lucru. (…) Bă, ascultă-mă, noaptea e cel mai bine, în scară prins…să dai cu mașina în el? Păi de ce? Nu rămâne și mașina lovită și urme…tu băuși ceva, nu gândești? Când am dat eu cu mașina? S-a dus la Tg-Jiu dacă s-a dus (la poliție – n.n). Aici se duce degeaba. Și la Tg-Jiu degeaba se duce, dar el încearcă. Are filmări că a dat cu filmările după mine, fiind în mașină și nevastă-sa și fii-sa. Hai, mă, că știu eu, lasă-ți-l dracu de prost. Nu că eu bag pe alții să-l facă, eu nu-l iert, dar tu ai grijă ce vorbești cu el.
Să-l sune pe jegos și să i-o tragă în scară, să-i dea cu levierul în cap, peste picioare, unde-l prinde. Vezi că sunt camere. La H3 colo la noi, stai la colț…I-o dai în cap, să cadă din prima”.

IPJ Gorj, fără reacție

În luna septembrie, după două luni în care a stat cu teamă că oricând i se poate întâmpla ceva lui sau celor din familia sa, în lipsa reacției organelor judiciare din Gorj, Laurențiu Țavoc a sesizat DNA și DIICOT. Abia după acel moment lucrurile au început să se miște și lui Ion Șteaburdea i-au fost ridicate armele de vânătoare. Deocamdată nu se știe care este stadiul cercetărilor pentru că IPJ Gorj nu a putut formula un punct de vedere pe acest caz deoarece polițiștii „nu pot să furnizeze informații” la acest moment.

Relația lui Șteaburdea cu șefii IPJ

Laurențiu Țavoc spune că e explicabilă lentoarea organelor judiciare în acest caz, deși legea e clară, în contextul în care, din înregistrări reiese că Șteaburdea are relații apropiate cu cei care conduc IPJ Gorj, iar luni la rând polițiștii îi spuneau că, dacă nu a fost omorât, nu s-a întâmplat nimic.
„Am musafiri, îmi vine comandantul. Am fost aseară cu ei la munte. Ăsta de la Tg-Jiu, cu Fețeanu, prietenii ăștia de la poliție. Și acuma vin că am prins niște pește pe Sadu și acum se apucă nevastă-mea de prăjit că de aia mă tot sună să mă duc s-o ajut. La 6 îmi vin ăștia acasă”, afirmă Șteaburdea într-o discuție cu unul dintre interlopi.

loading...
Loading...

Citește și

VIDEO de tot râsul! „Floricica Dansatoarea” se vrea primar la Gorj, susținut de PSD. E pe bune! „Mie chiar îmi place cum dansez!”

Spectacol grotesc oferit de un aspirant la fotoliul de primar al comunei Cîlnic, pe ritmuri …

16 comentarii

  1. Astia au vazut prea multe filme, ala a dat banii dinainte iar la 600 de mil nu face nimeni treaba asta,cine stie cunoaste preturile .L-au tapit aia, asa zisi ‘assasini’ de la gorj :)) Prosti mai sunt unii din ziua de azi.

  2. Incredibil,mafia din politie si procuratura trebuie starpita,sa se duca la ministrul de interne ca nu e de glumă cu mafioții ăștia!

  3. Hoituri de politisti.Trebuie să ieșim în stradă împotriva polițiștilor corupti înainte de toate.

  4. Jeguri de oameni, țigani de 2 lei, își etalează sabia de 2 metri sa dea cu ea de la distanță, si daca îi dai o palmă plînge și fuge la măsa.
    In pușcărie or sa facă beșici la buze, si bătături la cur.

  5. Polițişti corupți,procurori corupți! Grav foarte grav!

  6. Incredibil in ce tara trăim!

    Asta mai e in libertate?bai militienilor corupti,vreti sa aveti oamenii pe constiinta??alcool,procuraturaaaa,adormiți de o juma de an!daca doamne fereste băiatul ăsta sau familia lui pat este ceva o sa va duceți la pușcărie toti,mafiotilor!

  7. Cu sabia aia Cătăline sa i asasinezi pe toți care ți-au greșit și sunt conștientă ca o vei face ….

  8. Asteptam cu interes reacția sefilor IJP Gorj!ce căutau la Stabilirea cât timp acesta era cercetat?ce,nu știau.. cu atât mai grav!vrem să continuat ancheta si sa vedem numele celor care nu își fac datoria.

  9. Politist coleg.

    Sa vedem reactia IPJ Gorj la acest articol,cine sunt sefi care fraternizeaza cu infractori….heiiii baieti tineri de la serviciul intern de protectie…dormitiiii!!!

    • Pai unul dintre sefi e Feteanu , se vede clar din inregistrare , iar baietii tineri de la serviciul de protectie interna nu au cum sa reactioneze fiindca le este sef nemijlocit , mai bine ceri ajutorul celor de la DGA Bucuresti, ca la Gorj ami pare ca este angajata sotia sa d na Delia

    • Morie Nicolae comandantul poliției din Bumbești Jiu susține infractorii contra cost.Fane Dogaru patronul de la Castru Roman este sponsorul oficial al acestui infractor cu uniforma.

  10. corlan mariana

    Nu pot sa cred asa ceva.Este strigator la cer ,cum poate Nasul de cununie sa faca asa ceva finului sau.Doamne ce pacat.Trebuie sa fie convins ca raul pe care il doresti cuiva se poate intoarce pe a sa familie.Nuu,nu pot crede asta .Dar fiind trecuta cu cateva dosare penale importiva fostului sot,un om influent, cunosc cum se poate desafsura activitatea politiei romane.Respect omul care tine de om,nu de a profita de haina pe care o poarta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: