Interdicție în cel mai cunoscut club din Târgu-Jiu pentru trei „grei” din oraș

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au finalizat rapid cercetările după scandalul care a avut loc la începutul lunii septembrie, pe terasa clubului Caractere. Trei persoane cunoscute în oraș au fost trimise în judecată, în dosarul de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice: Ionel Ștefănescu, zis Calu, Vali Avram și Costel Văduva. Primul a fost eliberat condiționat anul trecut, după condamnarea dispusă în dosarul privind uciderea jandarmului George Răzvan Marchiș, cauză în care inculpat a fost și fratele său. Vali Avram este proprietarul unei pensiuni din Târgu-Jiu. ”În fapt s-a reținut că, în noaptea de 2 septembrie, în jurul orei 01.40, în timp se aflau în terasa clubului Caractere, din municipiul Târgu-Jiu, cei doi inculpați, împreună cu suspectul Văduva Costel au agresat-o fizic pe persoana vătămată, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, context în care s-a tulburat ordinea și liniștea publică”, a precizat pentru Gorj Domino, la începutul anchetei, Tudor Florin Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Cearta ar fi pornit de la bani. Victima este un bărbat de 32 de ani, din Craiova, verișorul unui gorjean. Tânărul din Dolj ar fi venit la Târgu-Jiu ca să ia o sumă de bani de la verișorul lui, iar cei doi ar fi început să se certe în interiorul clubului Caractere. Când au ajuns pe terasă, în apărarea lui Buzatu ar fi sărit ”Calu” și Avram, dar și Văduva.
Instanța a decis vineri ca toți cei trei inculpați să rămână sub control judiciar în timpul procesului. Una dintre obligații este să nu se deplaseze în clubul Caractere din municipiul Târgu-Jiu și în alt local sasu sală de jocuri de noroc. O altă măsură este să nu participe la manifestări sportive sau culturale, ori adunări publice. în caz contrar, riscă să ajungă în arest.

loading...
Loading...

Citește și

Ce face MUNICIPALITATEA cu HOTELUL de 4 stele de la stadionul din Târgu-Jiu

Spațiile comericale, dar și hotelul de 4 stele din incinta stadionului municipal stau și acum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: