duminică , 23 februarie 2020 - 17:00

INTERVIU | Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel: O să fac tot ce pot să menţin un număr maxim de slujbe, dar un număr maxim posibil!

ciurel_3

Asistăm în aceste vremuri la o bătălie ce pare deja câştigată de partea adversă nouă, locuitorilor din acest judeţ şi chiar României. Este vorba despre o industrie pentru care se trag clopotele de pe acum, cea a cărbunelui. Am stat de vorbă cu managerul celui mai mare producător de energie pe bază de lignit, Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, tocmai pentru că este un om al sistemului şi, mai ales, fiindcă este cel mai aproape de decidenţii vremii. Astfel, puteţi afla că industria cărbunelui este pe muchie de cuţit, dată fiind prestaţia lui Traian Băsescu la întrunirile europene, slujbele – destul de bine plătite în această companie – sunt în pericol şi, de asemenea, că întotdeauna există reversul medaliei. Facem referire la jaful dintr-un trecut nu prea îndepărtat, ale cărui consecinţe vor fi simţite din plin de către salariaţii CEO. Veţi mai putea citi în cele ce urmează că formarea acestui gigant economic s-a făcut doar pentru a acoperi jecmăneala unora care s-au aflat fie în fruntea unităţilor miniere, fie în sindicat, despre acţiunile echipei Mitrescu – Dondera – Ulmet, despre regenerabile – zvonuri cum că sunt afaceri „verzi” care întrec cu mult în zerouri pe cele ilicite din piaţa drogurilor, dar şi despre interesele străine care dictează în sistemul energetic intern. În concluzie, pe scurt, judeţul Gorj se află în pericolul de a rămâne fără propria-i economie, în cazul în care CEO va fi pus pe butuci.

Reporter: Începeţi un an nou, 2015, va fi mai bun sau mai rău ca precedenţii?
Laurenţiu Ciurel: Sunt foarte rezervat cu privire la 2015 şi cu privire la soarta cărbunelui în general. Din păcate, conjunctura nu ne este favorabilă, actualele politici economice impuse de Uniunea Europeană fiind mai degrabă nefavorabile acestei activităţi.

R: Gorjul depinde aproape total de cărbune, lumea este îngrijorată de ce se va întâmpla în viitor, în cazul în care la Complex lucrurile nu vor merge bine sau dacă politicienii nu vor lua măsuri ca legile pentru energie să fie modificate. Dvs. aţi spus la un moment dat că preşedintele actual este anti-cărbune. Credeţi că poate influenţa Guvernul, că va juca un rol în acest domeniu economic?
L.C.: Da, dar eu n-am făcut decât să citez din programul său electoral, unde la pagina 29, alineat 2, scrie clar despre alternative la energia convenţională, adică termo, în favoarea energiei regenerabile. Nu fac o vină nimănui din asta, pentru că la această oră soarta ne-a fost hotărâtă deja, UE anunţând, pentru următorii 15 ani, programe intense de susţinere a energiilor regenerabile, creşterea ponderii lor până la cota de 30% în detrimentul cărbunelui, amendat drastic prin politicile de certificate de CO2. La acea reuniune, în octombrie, doar Poloniei i s-a permis să-şi păstreze şi să-şi dezvolte industria termo, după ce prim-ministrul polonez a părăsit sala şi a ameninţat cu ieşirea din UE. Doamna Ewa Kopacz a fost invitată apoi la discuţii particulare cu cancelarul Germaniei şi cu alţi trei şefi de guverne, iar în urma acestor discuţii Polonia a rămas cu sectorul termo neatins, primind de asemenea fonduri importante pentru a-şi moderniza capacităţile. Vreau să vă spun că multe dintre termocentralele poloneze şi chiar şi unele germane sunt standardizate ca la Rovinari, la aproape toate cifrele economice. Pe noi ne-a reprezentat la acea şedinţă a Consiliului European domnul Băsescu, care n-a deschis gura, România fiind, după legile din 2009, cel mai mare dezvoltator de energie eoliană din lume, cu 33.000 MW aprobaţi şi cu cele mai mari ferme eoliene din Europa, în Dobrogea. Şi atunci, domnul Iohannis ce să facă? S-a conformat unei politici europene deja adoptate. Dacă ar putea să facă ceva? Da, poate că ar putea. Aşa cum în Polonia, şi nu numai, cărbunele este de siguranţă naţională, şi la noi ar putea deveni un subiect de CSAT, organism prezidat de preşedintele României. Prin octombrie, aveam mari speranţe că se va întâmpla acest lucru, crezând că Victor Ponta va fi ales preşedinte, domnia sa cunoscând foarte bine problema. Acum, mă îndoiesc, văzând şi ce se întâmplă la vecinii de la Hunedoara. Cât despre gorjeni, eu nu cred că sunt chiar aşa de îngrijoraţi, pentru că am văzut că, deşi este foarte clar că problema este 100% politică, doar 60% din ei s-au manifestat la alegeri ca şi cum ar fi îngrijoraţi. Este drept, procentul este mai mare în zonele miniere. Unii nu înţeleg că fără CEO vor dispărea şi unele şcoli şi frizerii şi service-uri auto şi restaurante şi mall-uri, chiar şi 90% din dumneavoastră, presa.

R.: Să înţelegem că CEO este într-o situaţie economică mai mult decât dificilă, este pe pierdere?
L.C.: Nu, nici pomeneală. Cu siguranţă, din activitatea de exploatare, adică din vânzarea de energie şi cărbune, suntem pe profit de aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce arată o capacitate extraordinară de anduranţă a companiei într-un context complet nefavorabil, pentru doi ani la rând. Din păcate, deşi acest rezultat este luat în seamă în toate analizele făcute de specialişti, sunt câteva probleme care vor influenţa rezultatul teoretic total al anului: devalorizarea yenului, având un împrumut de 200 milioane de euro în yen, decembrie încheindu-se cu o depreciere destul de mare în ultimele zile, precum şi provizioanele pentru certificatele de CO2 şi pentru creanţele neîncasate de la parteneri. Grav este însă că nu avem contracte semnate decât pentru trei luni, că furnizorii nu mai vin la contracte, preferând să cumpere de pe pieţe cu ziua sau cu săptămâna, pentru că oricând poate apărea energie eoliană cu 4-5 lei MW/oră, „verzii” nefiind interesaţi de preţ datorită subvenţiilor. CEO nu este o bărcuţă pe care să o suceşti uşor, să o porneşti sau opreşti din buton. Este ditamai petrolierul care virează greu, iar pornirea şi oprirea sunt operaţiuni dificile. Să sperăm că oprirea este departe.

R.: Daţi afară 2.000 de oameni?
L.C.: Măcar e bine că nu mai sunt 5.000, după cum prorocesc de vreo doi ani tot felul de inşi. Fondul Monetar a sugerat destul de apăsat renunţarea la 6.000 de salariaţi. Eu nu am fost de faţă, aşa mi s-a spus. Revenind, lucrul acesta este imposibil, dar mi-ar trebui trei ziare să explic de ce nu se poate. Noi am avansat 2.000, la modul următor: o mie, prin externalizarea unor aşa zise cariere toxice, cariere care subvenţionează companii sau oraşe care nu plătesc. Este vorba de Berbeşti, în plină fază. De peste un an negociem, dar partenerii noştri de la Vâlcea se fac doar că negociază, pentru ei fiind favorabilă situaţia de acum, adică o parte substanţială de cărbune, gratis! Încă 300 de salariaţi de la Brăila, care, în viitorii 1-2 ani, din cauza preţului la gaz, nu vor putea porni. Brăila am luat-o pentru că trebuia urmată de hidrocentrala de la Lotru, de 600 MW şi ar fi fost altceva, dar Hidroelectrica a intrat în insolvenţă şi nu s-a mai putut prelua unitatea de la Lotru. Acolo este un mare pericol pentru noi, un proiect comun ENEL-E.ON pentru un grup de 600 MW pe cărbune ucrainean. Aveau toate studiile gata, le mai trebuia terenul. Datorită preţului cărbunelui ucrainean, nouă ne-ar fi scos din joc două grupuri. Acest pericol nu mai există acum, suntem proprietari. Trecem centrala în conservare, dar nu putem continua să plătim şi 300 de salarii. Mai rămân astfel, 700 de salariaţi, din care majoritatea pot ieşi la pensie în condiţii favorabile. Noi am spus că reducem numărul, nu că vom concedia 2.000 de oameni.

R.: Plecările vor fi din minerit sau din energie?
L.C.: Din ambele sectoare. La 52% cheltuieli cu munca vie în minerit, mai uşor ar fi ca cei 14.000 de angajaţi să transporte cărbunele din cariere cu sacoşa la depozitul termocentralei, iar descopertarea să se facă la lopată, nu cu excavatorul. Cel mai mare procent îl au sârbii, 36%. Dar probleme vor fi şi la termo. Vedeţi, la Rovinari, nu avem bani să facem partea de mediu şi modernizări pentru grupul 5. Nu există bancă să vrea să mai împrumute CEO în actualul context. Este posibil ca termocentrala Rovinari să rămână câţiva ani cu trei sau chiar două grupuri. Nu putem păstra personal pentru patru grupuri, deşi este cea mai performantă termocentrală din lume pe lignit inferior. Ea funcţionează însă într-un context, context numit CEO şi această termocentrală trebuie să acopere şi multe găuri create în alte sectoare, nu mai poate produce bani doar pentru ea.
Din 2008, celebra echipă Mitrescu – Dondera – Ulmet a hotărât, blocându-ne conturile, că salariaţii trebuie să mai primească o dată banii pe prima de vacanţă, pe murături, etc., pentru anii 2005-2007. Au blocat conturile şi au luat pentru fiecare salariat câte 60-70 de milioane de lei care, cu tot cu taxe şi expertize, au însemnat peste 600 de miliarde de lei vechi. Ce contează că la apel şi-au retras acţiunea, adică administraţia a câştigat, banii fuseseră luaţi, între timp sumele s-au prescris. Aceia erau bani îndeajuns pentru desulfurare, blocul 5 ar fi fost acum şi el pregătit pentru 15-20 de ani. Le-am spus că o să vină vremea când o să regrete pentru două salarii luate atunci, 25% din personalul actual, precum şi partea de minerit aferentă, s-ar putea să trebuiască să-şi caute altă variantă de job. La fel avem blocul nr.1 în Turceni. În schimb, toate cele patru blocuri de la Craiova au tot ce le trebuie din punct de vedere al mediului, fosta conducere a CEO direcţionând acolo toţi banii împrumutaţi între iulie-septembrie 2012, adică peste 150 milioane de euro. I-am înţeles din punct de vedere de patriotism local, directorii de atunci fiind toţi din Craiova, dar nu-i înţeleg din punct de vedere economic, al companiei, ale cărei interese au fost sacrificate. Niciodată un grup de la Craiova nu va produce mai ieftin ca la Rovinari. Aici e marea problemă a CEO. Cum s-a creat CEO, cum s-a ajuns la concluzia că trebuie să fuzioneze cele trei complexe cu SNLO? Vă spun eu: nicicum. Au existat două entităţi care au dorit şi impus, la limita legii sau chiar încălcând-o, formarea CEO: Fondul Proprietatea şi fostul sindicat. Din interese diferite. Întrebaţi pe oricine, din Coreea de Nord până în SUA, cum se face fuziunea a patru companii gigant. Câte studii, câte analize şi cât timp este necesar pentru a face o prognoză despre ce va urma după fuziune, mai ales că se ştia din 2010 că vor apărea 5.000 MW putere instalată nouă – au apărut chiar 6.000, adică regenerabilele plus Petrom – şi că din 2013 va trebui să plătim CO2 alocat gratuit până atunci. N-a contat nimic, în 10 zile a apărut un gigant fără ca cineva să vadă o foaie de hârtie cu o analiză pertinentă. Se angajează consultanţi străini când fuzionează două făbricuţe de conserve, fuziunea între Lafarge şi Holcim a durat mai mult de un an. Crearea celui mai mare angajator din ţară, după Petrom, a durat o săptămână. Pentru că tocmai urma să se schimbe guvernarea, conturile a două dintre companii erau goale, SNLO era, după câţiva ani de jaf susţinut, de proporţii, mai mare ca la RAAN, cu prestatori plătiţi cu de trei până la 10 ori mai mult, iar sacul era gol, nu mai era nimic de împărţit. Am vrut iniţial să zic furat. S-au uitat în jur şi au zis: unde mai sunt bani? Păi, la Rovinari şi Turceni, au peste 3000 de miliarde în conturi. Ei bine, într-o săptămână s-a făcut CEO, în încă două săptămâni au dispărut trei mii de miliarde de lei. N-au fost duse acasă, s-au făcut plăţi, dar poate că e tot aia. A fost anul în care clubul Pandurii a primit 200 de miliarde direct de la CEO şi încă 300 indirect, prin alte surse. În total, peste 11,5 milioane de euro. Dar vedeţi, energia se vindea cu 240 de lei/MWh, nu existau regenerabile, cine să stea să mai analizeze? Dacă nu făceai profit măcar 100% dintr-un contract cu SNLO sau chiar şi în energie, însemna că ai pierdut bani. Cât despre cei de la Fondul Proprietatea, nu pot să cred că nu au ştiut ce va urma. Ei au fost de acord cu CEO din cu totul alte motive, dar neavând dovezi, nu pot vorbi. Să nu uităm că ei sunt cei care au încurcat cât au putut, ca şi acum de altfel, orice încercare de a mixa sursele de energie, mişcare care ne-ar fi adus un avantaj regional, strategic, în lupta pentru piaţă, pentru că avem un potenţial enorm. Am fi putut spulbera practic orice concurenţă prin mixajul surselor.

R.: E totuşi speranţă de mai bine pentru companie, în 2015?
L.C.: Cred că da, chiar dacă sunt încă multe necunoscute. În primul rând, sursa şi preţul certificatelor de CO2 pe care le vom cumpăra în aprilie. Apoi, gradul de hidraulicitate, dacă e secetă sau cât va bate vântul. Pare aiurea, dar asta-i realitatea. Suntem, din noiembrie,membri într-o piaţă de energie, a licitaţiilor zilnice, comună pentru patru state: Cehia, Slovacia, Ungaria, România. Intră şi ies mii de mw/h zilnic, pe graniţa de vest. Au apărut pe această piaţă preţuri negative. Adică, nu doar că nu primeşti nimic pe energie, dar dacă vrei să rămâi pornit, trebuie să plăteşti. Am văzut până acum preţuri de 1 leu /mwh, dar nu au plătit niciodată ca să rămânem porniţi. Până la urmă, e tot aia, ori primeşti un leu, ori dai un leu, pierderea e tot aia la nivel de CEO, dar impactul emoţional e mare. Acum, preţurile negative sunt de maxim 4 euro/MWh, dar va veni o vreme când vor fi de sute de euro şi va trebui să plăteşti pentru că nu vei putea opri. E o lume dură.
Pe termen lung însă, cred că stau cu totul altfel. Cred că, din păcate, la această oră, politicile energetice pe plan european au ca mare handicap nepriceperea celor care le promovează sau mai rău, corupţie, şi nu vorbesc de români acum. Dar, în România, afacerea regenerabilelor a fost, cred, rod al corupţiei la scară macro. Cam cât de nespecialist sau prost trebuie să fii ca să aprobi o putere de 33.000 MW într-un sistem care poate consuma 7.000 MW şi poate exporta maxim 2.000 MW? În 2012 mergea vorba că la regenerabile se câştigă mai bine ca la droguri. Cred şi eu, cu 300 de euro subvenţie pe MWh, iar noi ne chinuim să-l vindem cu 40. Din păcate, dacă cineva ar avea curiozitatea unde s-a dus, şi se duce încă, acea energie subvenţionată, va vedea că la export, pe preţuri de nimic. Adică românul, persoană fizică, dă în factură bani pe certificate verzi, pentru ca ungurul, austriacul, cehul, să aibă energie ieftină.
Această dezvoltare haotică, coruptă şi necontrolată nu are cum să nu ducă, în viitor, la colaps. Colaps tehnic, căderi de sisteme sau colaps industrial cauzat de preţul energiei care va duce la relocarea industriei în Europa spre zone mai favorabile. Atunci, se vor da subvenţii să se reînvie cărbunele, dar probabil că atunci nu va mai fi al statului.

R.: Aveţi în general o presă negativă. Veţi încerca să vă „îmbunătăţiţi” imaginea în 2015?
L.C.: Depinde acum ce numim presă. Mi se face zilnic sumarul presei economice şi, în ultimele 60 de zile, singura ştire negativă a fost cea cu infringementul, adică o prostie, nu există niciun infringement. Tabloidele cu extratereştri, mumii, sau cei ce vin la şantaj „ştii, aş putea să scriu sau să nu scriu”, n-au nicio valoare. Aţi văzut de altfel, în cazul cu incompatibilitatea mea anunţată cu mare vâlvă, că subiectul ţine între 30 de minute şi 5 ore, până se plictisesc postacii. E complicat cu presa, până la urmă noi o creăm, este după chipul şi asemănarea noastră. Eu am o armă imbatabilă: la televizor se numeşte telecomandă, mut pe Discovery, iar ziare, mi-am impus – ce-i drept, fac mari eforturi, să nu citesc. Vin câteodată soţia sau copiii şi spun: uite, te face unul porc, te înjură de mamă, ar trebui dat în judecată. Dar, am înţeles că, de fapt, acel individ asta îşi doreşte. Lipsa mea de reacţie, de fapt ignorarea este arma cea mai puternică şi o folosesc cu mare succes. E altceva când e vorba de CEO: Dacă nu ştiu ce domn se trezeşte vorbind ca să nu-l uite lumea, spunând că rostogolesc cheltuielile pe patru luni ca să fac profit, atunci trebuie să am reacţie. Probabil că doamna care l-a informat i-a spus cum trebuie dar, ori nu a înţeles, ori a uitat. Nu-i nimic, dăm comunicate de presă şi punem lucrurile în ordine. Aşa că, una-i Ciurel, persoană fizică, alta-i CEO. În rest, nu, n-am să fac nimic în plus ca să „ne punem bine”. În spatele presei, sunt uneori oameni de afaceri care pierd contracte sau câştigă mai puţin, iar realitatea, în aceste cazuri, nu are niciun fel de importanţă.

R.: După toate aceste lucruri legate de un viitor nu prea sigur, ce le recomandaţi angajaţilor CEO pentru 2015?
L.C.: Am ţinut 19.000 de joburi neatinse din septembrie 2012 până azi. O să fac tot ce pot să menţin un număr maxim de slujbe, dar un număr maxim posibil şi vreau să subliniez asta. Anul trecut, preţul energiei la producător a fost de 167 de lei / MWh, iar noi am vândut cu 184 de lei. Indiferent ce am fi făcut, nu am fi putut vinde cu 220 de lei, cât ne-ar fi trebuit. Le recomand să-şi facă treaba, nu de frica şefilor, ci de frica familiilor care ar putea rămâne fără pâine… Le urez tot binele din lume, sănătate şi lor şi familiilor lor, dar le spun că, dacă aş avea copii mici, nu cred că i-aş face nici mineri. Nici energeticieni.

A consemnat, Mihaela C. Horvath

Loading...

Citește și

PSD nu se poate decide, între „Cipriano Ronaldo” și „Adriano Neymar”, pe cine sacrifică în confruntarea cu „Messi” Romanescu! Gabriel Coica, candidatul ProRomânia la Primăria Tg-Jiu!

Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.