Ioana Mischie: „A fost un şoc să văd cum cei pe care îi consideram prieteni apropiaţi nu mă mai salutau” (II)

ioana-mischie2

Ioana Mischie vorbește, în cea de-a doua parte a interviului acordat nouă, despre viața sa personală, despre relația pe care o are cu părinții și fratele său, precum și despre modul în care a fost educată astfel încât să se îndrepte mereu către corectitudine, modestie și propriile reușite.

Reporter: Ce postură îţi place mai mult, cea de scenarist sau cea de regizor?
Ioana Mischie: Cea de creator de idei, povestitor, indiferent de mediul prin care acest povestitor se exprimă:  scenariu, carte, film, platforme interactive. Dacă o idee este suficient de inovativă, încât sa nu te plictiseşti să o rescrii sau să o reciteşti ani la rând, te poţi considera împlinit. Este o idee care merită şi trebuie spusă. Toate celelalte sunt tatonări. Îmi place să creez, să filtrez şi să reciclez poveşti.  De cele mai multe ori, scrise. Încerc să culeg zilnic idei, personaje, situaţii într-un jurnal cu întâmplări, să le rescriu, să le dezvolt. Am moştenit acest obicei de la domnul Stere Gulea, care mi-a fost profesor de scenaristică. Şi de la tatăl meu. Câteva dintre ele ajung în scenarii. Altele rămân în sertar. Pentru mine regia e doar continuarea unui scenariu, a unei idei, materializarea ei. De cele mai multe ori îmi place să scriu. Regizez foarte rar, doar proiecte care îmi sunt foarte personale, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea cunoaşte îndeajuns sau experimente audio-vizuale în cadrul unor programe de profil. Atunci când îmi rămâne timp, ofer consultanţă unor tineri regizori care îmi sunt apropiaţi. Încă îmi plac toate dimensiunile acestui domeniu. Încă mă bucur de fiecare descoperire sau experiment ca un copil.

Rep: Familia ta ce spune despre pasiunea care, în mod evident, te poartă către o carieră importantă în domeniul cinematografiei?
I.M: Familia mea mă sprijină moral şi se bucură pentru absolut fiecare proiect şi selecţie, chiar dacă iniţial nu au fost întru totul de acord să mă înscriu la admiterea la Facultatea de Film. În anul I, erau multe discuţii în rândul rudelor apropiate – nu se ştia dacă sunt la Film sau la Teatru, dacă meseria mea este scenarist sau scenograf, dacă secţia la care sunt este Regie sau Scenaristică, dacă voi termina Film sau Comunicare şi mai ales cum o să îmi câştig existenţa din această „abstractă” profesie.  S-au obişnuit, însă, în timp, cu această alegere care li se părea iniţial foarte excentrică şi acum au încredere în mine. Cred că este foarte important pentru orice absolvent de liceu să i se ofere libertatea şi încrederea de a urma un domeniu care îl pasionează cu adevărat. În fiecare liceu ar trebui să existe consiliere pentru planuri de carieră. Poate fi medicină, drept, artă, însă atât timp cât au un respect pentru acea profesie, am toată încrederea că România o să mai aibă o şansă de revigorare societală.

,,Am avut foarte multe de învățat de la tatăl meu”

ioana-mischie-2

Rep: Eşti fata unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni politici din judeţul Gorj şi din ţară. Ce a însemnat asta pentru tine pe plan personal, pe plan profesional?
I.M: Din punct de vedere personal, am avut foarte mult de învăţat de la tatăl meu, căruia îi port un respect infinit. Am moştenit de la el pasiunea pentru scris, dorinţa de a călători pentru a explora culturi, atitudini, tipologii umane, spiritul de iniţiativă, implicarea adusă la paroxism şi idealismul incurabil. Însă în aceeaşi măsură am învăţat de la mama mea, care este un reper moral foarte rar întâlnit şi care mi-a definit, prin exemplul propriu, ce înseamnă echilibru, perserverenţă şi corectitudine. Mătuşa mea, Lucia Bicescu, mi-a fost un exemplu de eleganţă, diplomaţie şi o cunoscătoare a bunelor maniere. Cred că o parte dintre aceste influenţe au contribuit într-o anumită măsură la formarea mea.
Deşi ne despart câteva generaţii, părinţii mei sunt încă tineri prin modul în care gândesc, trăiesc şi percep lumea. În ciuda tuturor greutăţilor, care au fost numeroase, sunt încă împreună în fiecare zi, de aproape 40 de ani. M-au educat să am coloană vertebrală indiferent de situaţie, să mă descurc pe cont propriu, fără să depind de nimeni, să fiu un om corect şi să încerc să nu fac rău nimănui, pentru că mereu în viaţă există un echilibru.

Rep: A fost vreodată o piedică pentru tine faptul că eşti fata  lui Nicolae Mischie?
I.M: Multe persoane sunt tentate să dea curs unor prejudecăţi sau să incite la prejudecăţi, voluntar sau involuntar. Existau momente în care oameni care nu mă cunoşteau personal, aveau deja o părere foarte bine definită cu privire la cine sunt sau ce fac, doar prin prisma unui raţionament superficial şi eronat. De asemenea, atunci când a fost o campanie virulentă împotriva tatălui meu, a fost implicată involuntar întreaga familie. A fost un şoc să văd cum cei pe care îi consideram prieteni apropiaţi nu mă mai salutau. Însă, este o frumoasă lecţie de viaţă să vezi cine îţi este alături şi cine nu, în condiţii mai puţin favorabile. În liceu, când m-am calificat la o olimpiadă de limba română şi s-a scris un articol în care se constata fără niciun argument valid că această calificare se datorează numelui pe care îl port, chit că nu era prima sau singura olimpiadă la care am  fost. La momentul respectiv, ca elev, m-a afectat însă m-a şi motivat să continui să citesc şi să scriu. Cred că „piedicile”, la rândul lor, pot genera o panoplie de atitudini pozitive şi pot avea un rol educativ pe termen lung.

Rep: Te-ai simţit vreodată avantajată de numele pe care îl porţi?
I.M: Cred că avantajele devin piedici, pentru un om care îşi doreşte să îşi creeze o carieră pe cont propriu. Am încercat să evit pe cât posibil să fac parte din cercuri care m-ar fi tratat cu o mai mare indulgenţă decât ar fi fost normal, decent, corect.  Nu cred că numele unui om ar trebui să devină o piedică sau un avantaj. Este doar o etichetă cu care ne naştem pentru a o îmbogăţi cu propria noastră amprentă spirituală, axiologică, mentală. Ce contează cu adevărat este dacă reuşim să construim în această amprentă valori proprii– culturale, sociale, morale, spirituale – la o scară oricât de mică. În domeniul în care activez numele pe care îl port nu are relevanţă, dintr-un motiv extrem de simplu:  niciun producător de film  nu îţi cumpără scenariul doar pentru că ai un nume de familie (bun sau rău), îl cumpără dacă vede o anumită valoare în poveste, în universul pe care îl construieşti.  Altfel, şi-ar pierde timpul, energia şi banii cu tine, ori nimeni nu e suficient de inconştient să facă asta în mod voluntar.

Rep: De foarte multe ori, copiii unor oameni cu influenţă într-un anumit domeniu se folosesc de statutul pe care îl au. Ai fost vreodată ,,tentată” să faci acest lucru?
I.M: Părinţii mei şi fratele meu m-au sfătuit mereu să îmi construiesc singură drumul pe care mi-l aleg. Din punct de vedere financiar, m-au ajutat să am strictul necesar şi să mă pot descurca în anii de studenţie la Bucureşti, pentru că bursa era insuficientă, însă nimic mai mult de atât. Nici eu nu le-am cerut lucruri imposibile, cu atât mai puţin după ce au dat de greutăţi. Nu m-am considerat niciodată privilegiată datorită unui anumit statut, pentru că eu nu am niciun merit în ce au realizat părinţii mei. Le sunt recunoscătoare că mi-au fost alături moral, spiritual şi că încă au încredere în mine. În ceea ce mă priveşte, muncesc în fiecare zi pentru a mă putea descurca pe cont propriu şi m-ar bucura să le pot întoarce treptat şi lor şi fratelui meu sprijinul pe care mi l-au oferit ei atunci când am avut nevoie.

Rep: Ai crescut în casă cu un om care a spus multe pe plan politic, te-ai gândit vreodată să faci o carieră în domeniul politic?
I.M: Nu cred că trebuie să fac o carieră în domeniul politic pentru a schimba ceva în bine. Pledez oricând pentru credo-ul gandhi-an: „trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Cred că fiecare dintre noi trebuie să aducă îmbunătăţiri stricto sens în mediul în care activează şi lato sensu societăţii în care trăim, nu doar cei din sfera politicului. Absolut tot ceea ce facem, din punct de vedere profesional sau spiritual, în fiecare zi poate fi considerat un micro-demers politic fie că e: implicare civică activă, iniţiativă societală, miserupism sau laissez-faire. Dacă ne dorim, cu adevărat, o societate funcţională, eficientă, corectă, trebuie să ne asigurăm că în primul rând noi înşine suntem funcţionali, eficienţi, corecţi. Tatăl meu a fost un politician de bună credinţă faţă de cei care l-au ales şi datorită lui am admirat întotdeauna politica din punct de vedere conceptual, filosofic, axiologic. Era un idealist incurabil, pasionat de politică până în măduva oaselor şi motivat să lase ceva constructiv în urma lui, pe termen lung. Sunt foarte puţini oameni tineri care ştiu că el a înfiinţat Universitatea Constantin Brâncuşi cu multe eforturi sau că a contribuit la unul dintre cele mai tinere teatre din România – Elvira Godeanu. Sunt şi mai puţini care ştiu că toate contribuţiile pozitive pe care le-a realizat în infrastructură, administraţie, relaţii internaţionale sau politică, au adus judeţul Gorj la sfârşitul mandatului lui, de pe ultimele locuri, în primele cinci judeţe performante din ţară. Şi-a dedicat foarte mult timp profesiei, poate mai mult decât ar fi trebuit. Filosofia politică în care a crezut tatăl meu a fost una sinceră, transparentă, activă, care mai există doar pe cale de excepţie în contextul actual. Îmi place să cred că se vor forma oameni tineri capabili să  reconstruiască un sistem politic coerent, de care avem  nevoie, însă, momentan, peisajul politic românesc este extrem  de confuz şi profund neprofesionist.  România are enorm de mulţi oameni cu viziune strategică şi cu know-how diplomatic şi politic, trebuie doar să aibă curajul să îi descopere, înainte să plece definitiv din ţară.

„Au fost ani absolut cumpliţi, care continuă şi astăzi pentru că încă nu s-a făcut dreptate”

ioana-mischie

Rep: Ultimii ani au fost destul de încărcaţi pentru tine şi familia ta. Profesional ai reuşit să faci lucruri extraordinare şi să ajungi în locurile cele mai importante pentru oamenii de film, pe plan personal însă, lucrurile au  fost mai grele. Cum te-a afectat tot ceea ce s-a întâmplat cu tatăl tău?
I.M: Tot ce i s-a întâmplat  tatălui meu ne-a afectat pe toţi, nu doar în acest an, ci în ultimii 10 ani, în care a fost judecat pe nedrept. Ne afectează în continuare. E o rană continuă pe care nu reuşim să o vindecăm – i-a afectat sănătatea în mod ireversibil şi i-a ocupat ani buni din viaţă petrecuţi pe drumuri spre tribunale din ţară. Au fost ani absolut cumpliţi, care continuă şi astăzi pentru că încă nu s-a făcut dreptate. Sunt însă convinsă că într-o bună zi se va afla adevărul şi acest adevăr va trage un sistem de alarmă cu privire la deontologizarea unui sistem profund viciat. Profesional, am încercat pe cât posibil să găsesc concentrarea necesară pentru a continua să scriu şi să îmi finalizez proiectele. Atunci când aveam câteva zile libere, reveneam la Târgu-Jiu, pentru a-l vizita pe tatăl meu. A fost un an extrem de complicat. În mod paradoxal, tatăl meu încercat să ne încurajeze pe noi să nu ne pierdem cu firea. Este un om puternic. A trecut prin foarte multe încercări grele.

Rep: Care  a fost cel mai important moment al vieţii tale de până acum?
I.M: Deşi rămâne oraşul meu de suflet, un prim moment important a fost momentul în care am plecat din Târgu-Jiu, pentru a studia. Doar într-un mediu în care nu eşti în zona ta de confort, ai ocazia să te autoevaluezi şi să progresezi. Un alt moment important a fost când am început să călătoresc cu propriile proiecte în afara ţării. Cel mai mult însă am învăţat de la programe educaţionale internaţionale, unde trebuie să te integrezi într-un sistem profesionist. Fără a nega educaţia românească, pentru care am un respect enorm pentru că m-a format, cred că o bună parte dintre rigorile profesionale pe care le deprind acum, sunt şi rezultatul programelor absolvite în afara ţării.

Rep: Planuri pentru viitorul apropiat…
I.M: Planuri pe termen scurt – o carte de poezie interactivă şi un film. Un indisolubil plan de viitor pe termen lung este să reuşesc să le mulţumesc cum se cuvine tuturor celor care m-au învăţat ceea ce ştiu să fac.

Rep: Unde şi în ce postură te vezi peste 10 ani?
I.M: Mă văd scriind, generând idei, experimente audio-vizuale şi respectând la fel de mult oamenii şi valorile care m-au format.

A consemnat Mihaela Bădică

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

3 comentarii

  1. Calitate umană, educație de excepție și cultură formată prin lectură personală, nu de pe internet – Ioana Mischie poate servi de model oricărui tânăr, adolescent, care vrea să reușească în viață pe baze solide și pe termen lung. Felicitări ei și părinților!

  2. Bravo! Este un model demn de urmat al tinerilor. Merita toata aprecierea.

  3. cineva care te-a cunoscut...

    Felicitari si succes! esti un om de mare valoare cu care ne putem mandri ! felicitari si parintilor tai ca ti-au dat o educatie exemplara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: