ÎPS Irineu, în mijlocul tinerilor din cadrul ASCOR Târgu Jiu

Filocalia-2014

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost prezent, pe 7 aprilie, în mijlocul tinerilor membri ai Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) – filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” din Târgu Jiu, în cadrul seriei de conferințe duhovnicești „Filocalia”.

Filocalia-2014-2

Cu acest prilej, ÎnaltPreasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre bucuria întâmpinării Învierii Domnului și despre pregătirea trupească și sufletească cu care fiecare creștin trebuie să aștepte această mare sărbătoare. „Desigur, prin tânăr nu înțelegem doar o persoană cuprinsă în câțiva ani, ci ne gândim la omul contemporan, omul de astăzi, care se pregătește să întâmpine Învierea Mântuitorului, printr-o pregătire sufletească și într-o actualizare a momentului răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, a patimilor, a punerii în mormânt, a Învierii și după aceea, din prima săptămână de după Paște. Am putea cuprinde această meditație între pătimire și apoteoza Învierii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a vorbit despre misiunea Sa răscumpărătoare în mai multe rânduri Sfinților Apostoli. Mesajul Său era să-i întărească, să-i facă mai curajoși în fața unui moment crucial al Răstignirii Sale. Ne putem întreba și putem da un răspuns despre felul morții Mântuitorului și al iconomiei dumnezeiești în realizarea acesteia. Este vorba despre moartea Domnului. Astăzi suntem obișnuiți cu acest fel de a vorbi, pentru că știm că după moartea Mântuitorului urmează imediat Învierea, de aceea, nici nu ne înspăimântăm prea mult, iar taina credinței ne și întărește, ca să ne bucurăm de acest praznic al Mântuitorului nostru. Așadar, Mântuitorul îi pregătește pe Sfinții Apostoli pentru această zi a pătimirilor Sale, această Săptămână de înfruntare între stăpânitorul acestui veac și Însuși Fiul lui Dumnezeu, tocmai pentru a detalia momentele cruciale care alcătuiesc în succesiunea lor întregul calvar al pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos”, a afirmat ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.
În continuare, tinerii prezenți au inițiat un dialog pe marginea acestei teme, urmat de un moment artistic prezentat de către Grupul „Tisa” de datini și obiceiuri de la Tismana, coordonat de prof. Maria Corlan Mischie, și de un scurt concert de cântări specifice acestei perioade, susținut de Grupul «Nikofonis» al preoților din protoieriile Târgu Jiu Nord și Târgu Jiu-Sud, coordonat de diac. prof. Nicușor Lăzărică.

loading...
Loading...

Citește și

Tot ce trebuie să știi despre declarația unică 2020

Declaraţia unică are câteva modificări faţă de cea de anul precedent. Este vorba despre Declarația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.