sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 23:23

Irina Tivig le mulțumește tuturor celor care au ajutat-o

irina-tivig-2Irina Tivig a făcut primul transplant de celule stem la o clinică din Elveția. Urmează alte două, după care Irina speră să poată face și transplantul de rinichi. Fata este optimistă și are încredere că se va face bine după cele trei transplanturi.

 

Irina Tivig are 28 de ani și de mai bine de șapte ani se luptă cu o boală rară, Coree Acută Sydenham. Boala se manifestă prin mişcări necontrolate ale membrelor inferioare şi superioare. La un an de la primul diagnostic (2007 n.red.), Irina Tivig a aflat că suferă și de Lupus eritematos sistemic cu atingerea unor organe. Diagnosticele secundare sunt în număr de 10, printre care amintim: hipertensiunea secundară altor afecţiuni renale, anemia în cursul unor boli cronice clasificate altundeva, acidoză, cistită acută, laringo-faringită acută, insuficienţă aortică. Tratamentul cu antibiotice pe care fata l-a urmat a dus la apariția altor complicații, organele interne ale Irinei fiind grav afectate: este și cardiacă, iar rinichii i-au cedat. Tânăra ar putea fi salvată printr-un transplant de rinichi, dar acesta nu se poate face până nu se vindecă Lupusul.

Are nevoie urgent de 4.000 de euro

irina-tivig-clinica-elvetiaSalvarea fetei sunt trei transplanturi de celule stem, intervenții efectuate într-o clinică din Elveția, iar prima intervenție deja a fost făcută. Primul transplant a costat 10.000 de euro, iar următorul va costa 6.000 de euro. Din această sumă, tânăra a strâns doar 2.000 de euro, iar până la mijlocul lunii februarie are nevoie de restul banilor, căci va merge din nou în Elveția. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și au donat. Am fost în Elveția, la clinică și mi-am făcut primul transplant de celule stem. Prima intervenție a fost un succes și mai am de făcut încă două. Costul total al celor trei intervenții este de peste 25.000 de euro. De data aceasta, am plătit 10.000 de euro, cu tot cu drum. Urmează cea de-a doua intervenție, care mă va costa 6.000 de euro. Din acești bani am strâns doar 2.000 de euro. Le mulţumesc tuturor celor care, prin donaţiile lor, mi-au crescut speranţa şi şansa la o viaţă normală”, a spus Irina Tivig. Tânăra este optimistă că totul va fi bine, iar după aceste intervenţii Lupusul va dispărea, putând apoi fi supusă, apoi, unui transplant de rinichi, absolut necesar pentru ca viața ei să revină la normal.

Conturi donații
RO 37 BACX 0000000 401397000 în lei și
RO 10 BACX 0000000 401397001 în euro, ambele conturi fiind deschise la UniCredit Ţiriac Bank, titular de cont fiind Tivig Irina-Ana.

loading...
Loading...

Citește și

Câștigători Festivalul- concurs “Corala Gorjeană- Stelian Florescu” 2019

O nouă ediţie a Festivalului-concurs „Corala Gorjeană” s-a desfăşurat joi, 12 decembrie 2019, la Colegiul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: