Își lasă acasă copiii ca să facă bani: „Las acasă sărăcia, că altfel n-aș pleca!”

bursa-spania-(1)

Sute de femei din mai multe județe ale României au venit ieri la Târgu-Jiu pentru a participa la Bursa națională a locurilor de muncă pentru Spania. Marea majoritate a celor prezente au semnat deja contractul de muncă și așteaptă ca angajatorul să le anunțe când va fi plecarea.

Organizare ireproșabilă
Romeo Chiriac, șeful AJOFM Gorj, a declarat că organizarea bursei a fost ireproșabilă. La ora 14,00 fuseseră semnate aproximativ 300 de contracte, alte sute de femei fiind în așteptare. „Avem peste 800 de locuri de muncă vacante. Au venit foarte multe femei, organizarea este ireproșabilă, intră câte 20 la angajatorul spaniol. Am trimis invitații. Au venit femei  din Olt, Argeș, Buzău, Constanța, Dolj, Maramureș, Hunedoara. Totul a mers foarte bine. Plecarea este la jumătatea lunii februarie. Vor plăti un euro pe zi cazare. Programul va fi de 6 ore pe zi. Din Gorj am trimis 333 de invitații și sperăm să plece cât mai multe dintre ele”, a spus Romeo Chiriac, șeful AJOFM Gorj.

Mirela a câștigat 1.200 euro pe lună în Grecia, dar speră ca în Spania să-i fie mai bine
Mirela a câștigat 1.200 euro pe lună în Grecia, dar speră ca în Spania să-i fie mai bine

Viața grea și mai ales lipsa banilor le forțează pe românce să își lase acasă copiii și să plece la muncă în străinătate. Cu lacrimi în ochi, mamele care au venit la selecția organizată de angajatorul spaniol, sunt decise să muncească și să se întoarcă acasă cu bani, pentru a-și sprijini familiile. Pleacă la cules de căpșuni cu sufletul greu, căci acasă rămân cei dragi. Sunt conștiente că nu vor putea vorbi zilnic la telefon și că perioada petrecută în Spania va fi foarte grea din acest punct de vedere. Nu au încotro, căci soții unora dintre ele nu au un loc de muncă stabil, astfel că familia face cu greu față cheltuielilor zilnice. „Este prima dată când plec la muncă în Spania, am mai fost în Italia la îngrijire bătrâni. Sunt foarte bucuroasă că m-au acceptat. Am 37 de ani și voi lăsa acasă copilul cu soțul”, a spus o femeie din Vâlcea. „Am mai fost plecată la muncă în străinătate și pot să spun că este mai greu la noi în țară. Se muncește, adevărat, dar măcar suntem plătite. Sunt din Turceni și las acasă doi copii. Nu mi-am găsit un loc de muncă aici. Nu putem trăi fără bani. Soțul este șomer”, a afirmat o tânără de 27 de ani din Turceni. O femei trecută de 40 de ani a spus că pleacă în Spania pentru a-și putea întreține copii, care sunt elevi la liceu. „Este prima dată când plec în străinătate. Am copiii la liceu, va fi greu să plec departe de ei, dar asta este… Vreau ca ei să reușească mai mult ca mine în această viață. De aceea și plec la muncă. Soțul este fără loc de muncă. Eu am lucrat la Caracal, la o fabrică, și m-am îmbolnăvit. Nu m-am mai putut întoarce la muncă acolo”, a povestit o olteancă.

Pleacă din cauza sărăciei și a lipsei locurilor de muncă

Femeia nu și-a găsit un loc de muncă în țară
Femeia nu și-a găsit un loc de muncă în țară

Vasilica Mateuț a venit din județul Argeș și a fost selectată să muncească în Spania. Se gândește cu emoție la momentul în care își va părăsi familia, dar este nevoită să plece, căci nu au bani: „Las acasă sărăcia, ce să las aici?! Din cauza asta plec. Nu am ce să le ofer copiilor sau nepoților. Am mai fost la muncă în străinătate, dar nu cu contract de muncă, am câștigat binișor. De data asta va fi și mai bine, sunt sigură, este contract. Am copiii mari, am și nepoți, dar nu avem bani. Am o anumită vârstă și nu mă mai angajează nimeni la noi în țară, mi-am căutat loc de muncă. Mă angajau și apoi mă dădeau afară. Acum pot pleca pentru că au crescut copiii”, a afirmat Vasilica Mateuț din Argeș. Și tânăra Mirela Sandu, din Turceni, pleacă în Spania, plină de speranța că se va întoarce cu o sumă considerabilă. Femeii îi este greu pentru că lasă acasă un copil de trei ani. „Am mai fost plecată în Grecia, în Italia. Am lucrat la sere în Gorj, dar nu a fost ok și apoi am mai lucrat la baruri, dar era salariul mic. Am stat câțiva ani în Grecia, luam cam 1.200 de euro pe lună. Este prima dată când plec acum la căpșuni. Acasă las un copil de trei ani, dar sper să nu mi fie prea greu fără el. Rămâne cu soțul”, a spus Mirela Elena Sandu din Turceni.

Se întorc și cu 4.000 de euro

„Vreau ca ai mei copii să reușească mai mult ca mine în această viață. De aceea și plec la muncă”
„Vreau ca ai mei copii să reușească mai mult ca mine în această viață. De aceea și plec la muncă”

O femeie din județul Olt, care a mai fost plecată la muncă în străinătate, a declarat că se pot întoarce și cu 4.000 de euro în buzunar. „Eu ştiu ce am de făcut. Am mai fost la muncă în Spania şi e nevoie să fii serios şi să te ţii de muncă. Nu ştiu ce să spun acum de câştiguri. Poţi rămâne cu 3.000, cu 4.000 de euro, dacă mănânci normal. Este şi cazare asigurată mai ieftin de spanioli. Cine se duce să câştige bani nu se apucă să rămână fără ei pe acolo, ci să facă treabă. Se munceşte din greu şi nu îşi permite nimeni să arunce în stânga şi în dreapta cu banii pe care îi câştigă, ci îi aduce acasă”, a spus o femeie din Olt. Deși a căutat mai mulți ani un loc de muncă în localitățile din jurul comunei natale, Rodica din Brănești nu a reușit să își găsească. „Nu am găsit loc de muncă în Gorj. Sunt din Brănești. Nu am mai fost plecată la muncă, nu știu nicio limbă străină, dar acest angajator nici nu cere. Este bine că m-au acceptat, sper să vin acasă cu destui bani, căci avem și datorii, viața este grea”, a declarat gorjeanca. „Cel mai bine ar fi să găsim locuri de muncă în țară, dar nu am reușit. Sper să fie bine în Spania, este șansa mea de a mă întoarce cu bani acasă”, a spus o femeie din Hunedoara.

O femeie cu deficiențe de auz, pe lista de rezervă

femeie-care-nu-aude-Bursa-(2)

Ecaterina Băloi este din Dolj și nu aude. Femeia a mai lucrat în străinătate, tot în agricultură. De fiecare dată când participă la o bursă/selecție vine însoțită de un interpret mimico-gestual (pentru surdo-muți n.red.). De data aceasta, Ecaterina Băloi a fost trecută pe o listă de rezervă, iar, dacă vreuna dintre celelalte femei nu va onora contractul, femeia cu deficiențe de auz va fi chemată. „Dânsa a mai muncit în străinătate, tot în agricultură. De fiecare dată a fost ok, căci ea își face treaba. Am venit și aici, dar au trecut-o pe o listă de rezervă. Așteptăm să vedem dacă o sună. Are familie acasă, copii și au nevoie de bani”, a declarat interpretul.


loading...
Loading...

Citește și

CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAȚIE PLASTICĂ „ARTA – ÎNTRE TALENT ȘI DĂRUIRE”, EDIȚIA A – IV-A

În perioada noiembrie 2019 – iunie 2020 va avea loc la București, unul dintre cele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: