ISU Gorj își trimite paramedicii la testări în Vâlcea


Paramedici din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din Gorj, Argeş, Dolj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea se vor afla în 13 şi 14 iunie la Râmnic pentru a-şi testa practicile de intervenţie la accidente, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Testarea are loc în cadrul „Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, faza zonală, participanţi fiind echipe de salvatori SMURD şi voluntari din toată Oltenia. „Echipele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene sunt reunite în cadrul acestei competiţii pentru a li se testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accident. Competiţia cuprinde două probe – Descarcerarea din vehicule şi Acordarea Primului Ajutor Calificat – ea constituind o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici. Pe lângă echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, vor participa şi echipaje de voluntari din judeţele Argeş, Dolj şi Vâlcea”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Paramedicii de la ISU Vâlcea au ocupat locul I la proba „Acordarea Primului Ajutor Calificat”, în ultimii patru ani, ei fiind, de asemenea, şi reprezentanţii României la Competiţia Mondială de Descarcerare în 2016 (în Brazilia), în 2017 (la Târgu Mureş) şi în 2018 (în Africa de Sud).

loading...
Loading...

Citește și

FOTO | Tânăr mort la Târgu-Cărbunești, după ce a fost strivit sub o placă de beton

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a murit, miercuri seara, după ce a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: