sâmbătă , 19 octombrie 2019 - 0:02

„Iubesc fotbalul spectacol, dar merg pe Olanda”

gig-cupa

Deși vacanța de vară a ajuns la final, iar lotul gorjean se va reuni chiar săptămâna viitoare, tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraș, este și cu ochii pe cel mai așteptat eveniment al anului: turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal. La debutul întrecerii din Brazilia, Grig are deja favoriții săi: Olanda – campioană mondială și Messi – jucătorul turneului. 

Reporter: Pe cine vedeți favorită la această ediție a CM de fotbal?
Petre Grigoraș: Știți foarte bine că iubesc fotbalul spectacol și în mod normal ar trebui să mă gândesc la Spania sau Brazilia. Însă, dincolo de asta, mai sunt echipe foarte solide, gen Olanda, Germania sau Argentina, care ar putea oricând să câștige trofeul, au și jucători foarte rapizi ce pot face oricând diferența. Iar dintre ele aș vrea să iasă campioană Olanda, pentru că mai mereu mi-a plăcut. Însă aștept cu nerăbdare să văd la o competiție de asemenea importanță și pe Belgia, despre care deja se vorbește destul de mult. Să vedem însă cum se va descurca întâi în faza grupelor, cred că va fi un adevărat examen pentru această echipă.

Conducerea pandurilor merge pe mâna Germaniei
Spre deosebire de tehnicianul Petre Grigoraș, conducerea pandurilor merge pe mâna „panzerelor” nemțești pentru titlul de campioană mondială. Președintele executiv al grupării de fotbal gorjene, Eugen Pîrvulescu, admite totuși, că reprezentativa cariocas pornește din pole position: „Eu țin cu Germania și aș vrea ca ea să câștige. Dar echipa gazdă – Brazilia, este cosiderată marea favorită pentru că joacă acasă și contează foarte mult asta. Mi-ar plăcea în schimb să fie revelația campionatului Belgia și să văd o finala Germania – Brazilia, dar nu știu dacă nu cumva sunt pe același tablou… Mai are șanse pentru ultimele faze și Olanda, care este o echipă bună, disciplinată, imprevizibilă. Jucătorul turneului aș vrea să fie Ousmane Viera! Păstrând însă proporțiile, cred că până la urmă se vor duela tot giganții Messi și Ronaldo”, crede oficialul pandurilor.

Rep.: Dar jucătorul turneului?
P. G.: E greu de spus, dar cu siguranță va fi unul dintre Messi (îmi doresc să dea totul acum), Cristiano Ronaldo sau Neymar.

Rep.: Ce credeți că se întâmplă cu Messi în acest moment?
P. G.: Mie imi este clar că s-a cam menajat în finalul de sezon la Barcelona, iar acum este decis să dea totul la națională, acolo unde nu a prea avut rezultate. La nivel de club a demonstrat tot ceea ce era de demonstrat, iar acum își dorește enorm și un rezultat mare cu echipa Argentinei. Nu pot să comentez despre problemele lui, dacă sunt de sănătate sau nu, dar cred că este puțin și din cauza stresului, a faptului că își dorește foarte mult să confirme la Campionatul Mondial.

Rep.: Ar fi o finală ideală între o reprezentantă a Europei și a Americii de Sud?
P. G.: Ar fi, într-adevăr, dar de ce nu între două echipe din Europa sau două din America de Sud? Indiferent cine va juca finala, mi-aș dori să se vadă și ceva spectacol.

Rep.: Să ne așteptăm la cât mai multe partide cu un joc tacticizat sau strâns, având în vedere că majoritatea jucătorilor evoluează la echipe de club din Europa?
P. G.: În linii mari, da, mai ales că miza, cel puțin după faza grupelor este una enormă, dar acum mai depinde și de echipele care se înfruntă. Și e vorba aici de valoarea lor, de stil, de forma sportivă, de obiective. Fără îndoială că jucătorii prezenți la CM și care evoluează deja de ani buni în Europa și-au demonstrat deja valoarea, dar acum mai depinde și de tactică sau de calitățile fiecăruia.

Ce spun foștii antrenori de la Pandurii despre CM

Sorin Cârțu: „Sigur că nu poți să omiți echipa cu prima șansă, ca valoare și calitate – Brazilia, dar adevărul e că mai există cam pe același palier și Germania, Olanda sau Argentina. Eu sunt curios să văd și Belgia cum se prezintă, va depinde mult de rezultatele din primele jocuri. Oricum, eu sunt convins că o să apară și surprize mari, de aceea mă gândesc la Belgia. Cel mai bun jucător al turneului? Poate să fie și aici surprize, pentru că sunt atâția jucători din Europa care pot să explodeze, care au deja o certă valoare. Deci eu nu pot să risc cu un Messi sau Neymar”.

Emil Săndoi: „Ca să fiu sincer, mi-ar plăcea să câștige o echipă din Europa, mai precis Franța sau Germania, dar până la urmă cred că se va decide între Brazilia și Argentina. Cel mai bun jucător al turneului se va alege între argentinianul Messi și brazilianul David Luiz. Chiar nu-mi fac griji pentru Messi, în ciuda problemelor de care s-a tot vorbit în ultima vreme, el se va capacita la acest turneu final, mai ales că are ceva de demonstrat pentru mulți. Mai ales acelora care l-au tot contestat”.

Cristi Pustai: „Eu merg pe Argentina, că toți se pare că mizează pe Brazilia! Belgia – revelație? OK, atunci eu zic Chile… Referitor la cel mai bun jucător al turneului, dacă tot am vorbit de Argetina, atunci e clar că trebuie să merg pe Messi sau, poate, Di Maria”.

Rep.: Când oare vom mai vedea România la un turneu final mondial?
P. G.: Sincer, grea întrebare! Însă, oricât de român aș fi, adevărul e că va fi foarte dificil pentru reprezentativa României să mai prindă un turneu final mondial în viitorul apropiat. Oricum, ne-am cam obișnuit de ani buni să ne uităm la televizor la alții…

Rep.: Merită totuși, vreun jucător român, ca valoare, să fie prezent la Mondialul din Brazilia?
P.G.: Dacă e să ne luăm strict după rezultatele din ultima vreme ale echipei, dar și după formațiile de club – unde evoluează cei mai buni jucători ai noștri, e cam greu să ai pretenții de Mondiale. Poate doar unul-doi ar merita la limită… Asta ca să nu mai pomenim de valoarea campionatului românesc, care știi foarte bine cum este.
A consemnat Alin Peptan     

loading...
Loading...

Citește și

Liga 2, etapa 12, rezultate și clasament | Pandurii Târgu Jiu face remiză; Viitorul Pandurii Târgu Jiu învinge și urcă în clasament

PANDURII TÂRGU JIU – RIPENSIA TIMIŞOARA 0-0 Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj); …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: