CIFOZA
Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale în plan sagital, cu convexitatea curburii îndreptată posterior. Nediagnosticată în timp util şi netratată va duce la modificări ireversibile ale coloanei vertebrale, care pot fi soluţionate doar prin tratament chirurgical. Aceste modificări conduc la alterarea mişcărilor respiratorii şi a activităţilor întregului aparat locomotor care afectează semnificativ metabolismul, sistemul nervos şi echilibrul glandelor endocrine.
Cifozele sunt de două feluri:
a) funcţionale (nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale) şi sunt :
– habituale (de obişnuinţă, de deprindere);
– de creştere: produse din cauza disproporţiei dintre creşterea exagerată în înălţime şi nedezvoltarea corectă a muşchilor;
– profesionale: sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică (cum ar fi munca de birou);
– compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
b) patologice (prezintă modificări ale coloanei vertebrale):
– congenitale: microspondilia, platispondilia;
– traumatice: luxaţia / fractura vicios consolidată, hernia de disc;
– distrofice: maladia Scheuermann, insuficiența musculo-ligamentară distrofică;
– reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă, tumorale (mielomul multiplu, metastaze osoase)
– paralitice (neurologice): este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală infantilă, sindroame extrapiramidale;
– endocrine şi carenţiale – osteoporoza, boala Cushing, rahitism;
– cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon, insulină, pot determina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.
Tratamentul cifozelor este unul complex şi depinde de vârsta pacientului şi de gradul de deformare.
– Cifozele toracale sub 40-50 de grade se tratează de obicei prin mijloace kineto-terapeutice.
– Cifozele toracale între 40-50 şi 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice (redresări cu ajutorul aparatelor gipsate şi menţinerea corecţiei cu ajutorul corsetelor ortopedice).
– Cifozele grave (> 80 de grade) nu pot fi corectate şi stabilizate decât printr-un tratament chirurgical.
Tratamentul în cifoze, urmăreşte: corectarea poziţiei vicioase, realiniamentul coloanei vertebrale, recâştigarea mobilităţii vertebrale, tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale şi a pectoralilor, combaterea contracturilor (în cazul în care acestea sunt prezente), reducerea durerii (după caz), prevenirea reapariţiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice de balneofiziokinetoterapie: hidrotermoterapie, electroterapie, masaj, kinetoterapie, balneoclimatologie, iar în ultimii ani se pune accent tot mai mult şi pe terapie ocupaţională.
Kinetoterapia ocupă cel mai important loc în tratamentul deviaţiilor cifotice ale coloanei vertebrale. Mişcarea indicată în recuperarea cifozei este extensia, iar mişcarea contraindicată este flexia. Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc: tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale şi alungirea musculaturii anterioare a gâtului şi toracelui, îndepărtarea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului, corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului.