Laurenţiu Ciurel (CEO), despre capacităţile neutilizate, faliment şi ASASINAT economic

ciurel_3

• ANRE şi Transelectrica sapă groapa Complexului Energetic Oltenia

A devenit o certitudine faptul că statul, prin instituţiile care-l reprezintă, se autosabotează. Altfel, nu se explică de Complexul Energetic Oltenia nu este lăsat să vândă energia pe care o produce, deşi preţurile sunt mai mici ca în Ungaria. De trei zile, CEO vinde ZERO MW în Piaţa Zilei Următoare.

Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, în baza datelor oferite pe paginile oficiale ale instituţiilor ANRE şi Transelectrica, arată cum producătorul de energie pe bază de cărbune din Gorj este interzis în piaţa de energie, în mod intenţionat chiar de diriguitorii din domeniu.

Complexul, ţinut de autorităţi la dispoziţia investitorilor în regenerabile

Acesta dezvăluie faptul că, pe graniţa de vest, capacităţile companiei sunt neutilizate deşi producătorul ar putea obţine bani frumoşi din exportul de energie. Nu se întâmplă asta, deci, CEO vinde zero MW: „Este prima dată după 2012 când avem toate grupurile în funcțiune şi se vede acum, foarte clar, că nu se poate fără cărbune. Nu poate fi vorba de a importa o cantitate aşa mare şi dacă s-ar fi întâmplat ceea ce au cerut Greenpeace, Bankwatch şi Fondul Proprietatea, România n-ar avea curent pentru activitate economică, iar populaţia nu ar putea aprinde becurile seara şi nici nu s-ar folosi de aerul condiţionat… pe temperaturile extreme din aceste zile. Pericolul nu a trecut, dacă şi august are aceleaşi caracteristici, în septembrie, România va avea o mare dificultate în a-şi asigura energia necesară. Un paradox: de trei zile, preţul în Ungaria este dublu faţă de România. Ungaria vinde cu 115 euro, iar România, cu 47 de euro. Exportăm o cantitate de energie ZERO, pentru că atât este alocată de Transelectrica şi acceptată de ANRE. În această perioadă, CEO ar fi putut exporta energie pe bani frumoşi, pe preţuri care să acopere costurile cu 100% sau 130%. Nu se întâmplă. La această oră sunt capacităţi neutilizate, libere. În jur de 300 MW pe graniţa de vest nu sunt folosiţi. CEO ar putea exporta această cantitate. Dar, această companie a statului e menţinută la dispoziţia verzilor care nu au cu ce să producă. Ideea e că, mai bine decât să producă CEO, mai bine să exporte alţii cu 115 euro, iar capacităţile Complexului să stea nefolosite”, arată directorul companiei.

Fraternitate şi solidaritate între „verzi”, reglementatori şi dispecerii din sistemul naţional

Laurenţiu Ciurel mai afirmă că, de fapt, contradicţiile între CEO şi ANRE, Transelectrica sunt de fapt cu cei din spatele instituţiilor statului: „Contradicţia pe care o avem cu cele două instituţii este de fapt cu alţi producători privaţi care sunt foarte prietenoşi cu aceste instituții. De fapt, prietenia e reciprocă. Tot ce vedeţi că se întâmplă: cu ameninţări de grevă generală când producem 2560 MW, cu voci care spun că trebuie să lăsăm ţara fără energie în momentul ăsta… cu emisiuni filmate cu o luna şi ceva înainte, chiar două, emisiuni care au fost ţinute la cutie şi scoase acum şi în care au fost însăilate fraze, au fost luate propoziţii din context ca să iasă „cum trebuie” plus acţiunile în judecată ale celor care au acest site «fărăcărbune.ro» , au o explicaţie: este vorba despre un asasinat economic al acestei ţări, prin favorizarea unor companii private în defavoarea statului român. Acest lucru este foarte clar şi uşor de demonstrat”, a conchis Laurenţiu Ciurel.

Spre faliment

Pe site-ul companiei a apărut şi un comunicat de presă pe care-l redăm în integralitate:
Accesând adresa http://ceoltenia.ro/business/piata-de-energie/opcom/, se poate observa, zilnic, situaţia tranzacţiilor din PZU, respectiv capacităţile de interconexiune disponibile alocate – ATC. CE Oltenia, semnalează încă o dată faptul că ANRE şi Transelectrica nu a rezervat ATC şi pentru PZU. În continuare, deşi preţurile din România sunt mult mai mici decât cele din Ungaria, transferul de energie este doar din Ungaria spre România, astfel:

• în data de 20.07.2015, preţul pe PZU în România a fost de 49,02 €/MWh, iar în Ungaria de 58,90 €/MWh, din România nu a fost transferată energie către Ungaria, dar din Ungaria către România a fost transferată cantitatea de 718 MWh;
• în data de 21.07.2015, preţul pe PZU în România a fost de 42,36 €/MWh , iar în Ungaria de 69,25 €/MWh, din România nu a fost transferată energie către Ungaria, dar din Ungaria către România a fost transferată cantitatea de 765 MWh;
• în data de 22.07.2015, preţul pe PZU în România a fost de 47,37 €/MWh , iar în Ungaria de 84,08 €/MWh, din România nu a fost transferată energie către Ungaria, dar din Ungaria către România a fost transferată cantitatea de 648 MWh. Deşi în data de 22.07.2015 între orele 9:00 şi 19:00 preţul în Ungaria a fost de peste 100 euro, nu s-a putut transfera nici măcar „un MWh” din România către Ungaria. De mai multe zile ATC din România către Ungaria este „zero” iar din Ungaria către România este 1200 MW. Aceasta înseamnă că toată capacitatea din România către Ungaria este rezervată numai pe termen lung, dar nu este utilizată în totalitate decât atunci când bate vântul.

Datele pot fi uşor de vizualizat pe site-ul transelectrica.ro, unde se poate observa că transferul de energie către Ungaria nu depăşeşte puterea de 400 MW decât în zilele cu vânt puternic. Toate acestea se întâmplă deoarece ANRE şi Transelectrica pun în continuare bariere producătorilor clasici, astfel încât să fie menţinut cât mai jos preţul pe PZU.

ANRE… are în vedere

Deoarece ANRE şi Transelectrica nu au rezervat ATC şi pentru PZU s-a dat posibilitatea furnizorilor să nu perfecteze contracte pe termen lung cu producătorii clasici, aşteptând preţuri mici în PZU. Efectul va fi falimentarea producătorilor pe cărbune cu grave consecinţe pentru siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional. Prin urmare, se confirmă, zilnic, afirmaţia CE Oltenia potrivit căreia pe PZU „se importă din Ungaria, deşi preţul este mai mare decât în România”, spre deosebire de poziţia ANRE care susţine contrariul, dar recunoaşte că „are în vedere rezervarea unei capacităţi de transfer pentru PZU’’, se mai arată în comunicatul companiei.

loading...
Loading...

Citește și

Fiul unui miner de la Cariera Peșteana, operat pentru a doua oară! ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Tânărul Cristian Ovidiu Marcu, în vârstă de 25 de ani, va suferi o a doua …

3 comentarii

  1. spre faliment ai dus tu ciurele cu toate matrapazlacurile tale si cu ordine de sus ca apoi sa fie vandut ceo-ul pe un pret de nimic;acum esti un mare denuntator ca sa scapi tu mai ieftin;parcul auto de anul trecut de ce l-ai achizitionat cand tu nu ai piese de schimb?dar marea platforma la lupoaia de ce a fost facuta cand nu sunt bani pentru revizia capitala a excavatorului 04?cat a costat aceasta platforma?

  2. Ciurel e cel mai tare!! E tăticul CEO ului….l-a scos de la ananghie….iar voi basisti ce urziti împotriva lui nu știți decât sa dați degeaba din gura și sa criticați. ..da tăticul vostru Basescu ce mai face?! V-a uitat!!! Ce păcat pt voi…
    Ciurel e OM ADEVĂRAT!! A fost, este și va fi PUTEREA CEO – ULUI! !!!

  3. NU-L MAI BAGATI FRATILOR JURNALISTI IN SEAMA PE CIUREL,NU VEDETI CA E PARANOIA.TRAIESTE IN ALTE COORDONATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: