duminică , 15 septembrie 2019 - 17:07

Legea pensiilor, declarată, în parte, neconstituțională. Deputatul Dan Vîlceanu: PSD și ALDE, și prin această lege, și-au bătut joc de pensionari


Curtea Constituțională a admis, parțial, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate, depusă de opoziție, asupra Legii pensiilor, votată anul trecut, așa că legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu Constituția, după ce două dintre dispozițiile acesteia, criticate de PNL și USR au fost declarate ca fiind neconstituționale.
Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, susținea încă din luna decembrie a anului trecut că legea este neconstituțională, iar acum a declarat despre alianța politică aflată la guvernare că își bate joc de pensionari.

Sesizarea împotriva legii a fost depusă de PNL și USR, la finalul anului trecut, când au contestat, printre altele, condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă sau discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.

După decizia Curții Constituționale a României, deputatul liberal Dan Vîlceanu a declarat că PSD și ALDE au votat o lege proastă și neconstituțională.
”Am făcut o contestație la Legea pensiilor pentru că, așa cum vă spuneam la momentul dezbaterilor din Comisia de muncă, această lege, pe care cei de PSD și ALDE au votat-o în Parlamentul României este o lege proastă și neconstituțională. Acest lucru ne-a fost confirmat, astăzi (miercuri, 13 martie a.c. – n.r.) de către Curtea Constituțională. Vă aduc aminte că PSD și ALDE voiau să să-i lase pe pensionarii care trebuiau să beneficieze de pensii de invaliditate fără pensie, practic, pentru că legau acordarea pensiei de invaliditate de un stagiu minim de cotizare de 15 ani. De asemenea, vă aduc aminte faptul că era condiționată primirea pensiei de plata contribuției de către angajator, lucru pe care un angajat nu-l poate controla și nu are nici un fel de abilitate să facă lucrul ăsta, statul are instituții care trebuie să se îngrijească de colectarea taxelor și impozitelor, care este ANAF-ul și, de asemenea, se inducea o discriminare între persoanele cu dizabilități, în condițiile în care de un anumit regim pentru ieșirea la pensie la limită de vârstă beneficiau doar cei cu deficiențe de vedere și nu toate persoanele cu handicap grav din România.
De asemenea, am revenit cu o completare, dacă vă aduceți aminte, în această lege dreptul de a contesta era îngrădit, lucru considerat neconstituțional”, a afirmat Vîlceanu.
Președintele PNL Gorj a făcut referire și la cei cu grupe de muncă ce așteaptă recalcularea pensiilor și a spus că cei din partidele aflate în alinața politică de la putere, nu au aplicat această lege în privința indexării punctului de pensie începând cu 1 ianuarie a.c..
”În concluzie, PSD și ALDE și prin această lege și-au bătut joc de pensionari, așa cum au făcut-o și când nu au aplicat legea în vigoare, în ceea ce privește indexarea punctului de pensie cu 1 ianuarie, așa cum îi țin pe cei care au lucrat în grupa I și II de muncă, fără pensii recalculate, conform legii în vigoare și nu știu decât să mintă, să promită și după aceea să facă tot felul de artificii astfel încât ce au promis, să nu se aplice”, a precizat liderul liberal.

loading...
Loading...

Citește și

TENSIUNI MARI în CEO. Mineri cer ORGANIZAREA de PROTESTE

Gabriel Căldărușe îi avertizează pe guvernanți că starea de nemulțumire e destul de accentuată în …

3 comentarii

  1. Și tu ești tot un gunoi îmbuibat ca și ei. Diferența este doar gasca din care faci parte.

  2. Majoritatea pensionarilor (peste 80%) au cate 1-1,5 puncte, primind o pensie de 1100-1650 lei, nici cat salariul minim pe economie de 2080 lei, deoarece ,incepand cu 2014 punctul de pensie s-a micsorat gradual ajungand in 2019 la 1100 lei la jumate din salariul minim pe economie. Putin peste 1 milion 400 de mii de pensionari au o pensie sub 700 lei si saracii pensionari nu zic nimic ca nu le mai ajung banii sa cumpere medicamente si alimente. Fostul Ministrul Muncii,i-a facut sa sufere,mai ales din 2016.

  3. Le-a dat Boc & Băsescu mai mult ? Aia au redus și Nr de paturi din spitale , ca sa moară pensionarii mai repede și mai multi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: