Legea pentru reorganizarea ANAF a fost votată

Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede măsuri de reorganizare și îmbunătățire a activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Proiectul prevede transferul inspectorilor antifraudă în cadrul parchetelor pe post de specialiști.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare reorganizarea Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF în sensul asigurării eficienței activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, precum și a fraudei fiscale și vamale, informează mediafax.ro.

Inițiativa legislativă prevede că persoanele care sunt încadrate în funcția de inspector antifraudă din cadrul Direcției urmează sunt transferate și reîncadrate în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști.

Potrivit modificărilor pe care le aduce proiectul de lege, alineatul 3 din articolul 3, care prevede existența structurii Direcția de combatere a fraudelor, structură ce asigură suport tehnic de specialitate procurorilor în urmărirea penală, în cauze ce au ca obiect infracțiuni economico-financiare, se abrogă.

De asemenea, alineatul 4, care prevede că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă efectuează, la dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice ca mijloace de probă, investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, precum și alte verificări în materie fiscală, se abrogă, potrivit proiectului de lege.

Ocuparea funcțiilor publice în cadrul structurii antifraudă se face cu respectarea următoarelor condiții minime:

În cazul în care, inspectorii antifraudă și inspectorii șefi antifraudă ai Direcției generale antifraudă fiscală nu promovează evaluările de integritate și examenele psihologice complexe, asigurate de personal sau cabinete de specialitate, aceștia sunt eliberați din funcție. Prevederea nu vizează inspectorul general antifraudă și inspectorul general adjunct antifraudă.

Proiectul de lege este cu caracter organic și a fost depus în procedură de urgență. Acesta urmează să fie trimis președintelui României pentru promulgare.

sursa: stiripesurse.ro

loading...
Loading...

Citește și

Un bărbat din Bălănești și-a bătut soția până a băgat-o în spital!

În aceasta după-amiază, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: