Leuştean, în locul lui Dian la PNL? Reacţii, Romanescu, Dian, Orzan

leustean

Fostul secretar coordonator al Partidului Naţional Liberal este de părere că primarul oraşului Novaci ar fi potrivit să preia scaunul de preşedinte al PNL Gorj, dacă Dian Popescu va fi suspendat din funcţie.

Consiliul Naţional al PNL este aşteptat, ca pâinea caldă, de unii liberali. Sunt membri ai organizaţiei de la Gorj care speră ca liderii Partidului Naţional Liberal să ia, în sfârşit, măsuri cu senatorul Dian Popescu. Vor ca acesta să fie schimbat din funcţie, pentru că are o condamnare la cinci luni cu suspendare. Liberalul Marcel Romanescu este de părere că primarul de la Novaci, Dumitru Leuştean, ar fi o variantă bună de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Gorj. “Din punctul meu de vedere, în acest moment, cea mai bună variantă pentru Partidul Naţional Liberal ar trebui să fie din rândul primarilor. În momentul de faţă, am un nume, este vorba de primarul de la Novaci, dar dacă Biroul Permanent Naţional va decide ca alt primar să preia frâiele partidului, voi fi un membru PNL care va respecta această decizie. E normal să găsim omul care să ne strângă pe toţi la aceeaşi masă”, a declarat Marcel Romanescu.

Bucureştiul va decide preşedintele

Vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, nu face prea multe comentarii pe marginea variantei cu care a venit  Marcel Romanescu,  aceea ca un primar să preia preşedinţia partidului, în cazul suspendării lui Dian Popescu. “Eu am o părere foarte bună despre domnul Leuştean,  dar nu comentez afirmaţiile lui Marcel Romanescu. Bucureştiul este cel care va decide cine va prelua conducerea organizaţiei, dacă Dian Popescu va fi suspendat”, a declarat Orzan.

Dian: Nu voi fi suspendat

Preşedintele PNL Gorj pare că nu are nicio emoţie în ceea ce priveşte o posibilă suspendare a sa din partid. Dian Popescu susţine că statutul Partidului Naţional Liberal nu se va aplica retroactiv membrilor cu probleme în justiţie. “Nici nu voi fi suspendat şi nici nu va fi instalat Dumitru Leuştean copreşedinte la PNL Gorj. Romanescu este un simplu membru de partid, unul din cei trei mii, nu-l iau în calcul. A încălcat statutul de foarte multe ori. Deocamdată, nu voi propune să se ia măsuri cu dânsul. Acei mulţi, care aşteaptă să fiu suspendat la Consiliul Naţional,  sunt pedeliştii sau foştii pedelişti. Le transmit că modificările la statut, referitoare la membrii cu probleme în justiţie, nu se vor aplica retroactiv”, a declarat copreşedintele PNL Gorj, Dian Popescu.

loading...
Loading...

Citește și

Ce spune Weber după ce PSD a CÂŞTIGAT ALEGERILE la Gorj în primul tur al prezidenţialelor

Organizaţia PSD Gorj a obţinut un scor de 37%, duminică, în judeţ, pentru candidatul Viorica …

Un comentariu

  1. Grupul de Actiune Liberala

    Intradevar foarte multi liberali asteapta de ceva vreme schimbarea din functie a presedintelui actual, domnul senator Dian Popescu. Motivele sunt multe si fiecare din ele pot fi suficiente pentru demiterea acestuia. Condamnarea intr-o prima instanta se incadreaza perfect in prevederile statutare,unde nu se face nicio referire la precizarea domnului senator de momentul cand a obtinut aceasta condamnare. De asemenea tradarea lui Dian Popescu in campania pentru alegerile prezidentiale este deja cunoscuta si repudiata de toti liberalii adevarati. Dian Popescu a incercat in permanenta sabotarea propriului partid si propriei echipe in a-si sustine candidatul la presedentia Romaniei , domnul Klaus Iohannis, in favoarea candidatului PSD ,domnul Victor Ponta.
    Condamnam cu fermitate atitudinea total iresponsabila si sfidatoare pe care Dian Popescu o manifesta fata de membrii de partid,dar mai ales condamnam iresponsabilitatea cu care trateaza activitatea politica a organizatiei. Aducerea de fosti membrii PSD sau simpatizanti PSD , dupa sustinerea lui Victor Ponta la prezidentiale , nu mai lasa loc de interpretari despre intentiile domnului senator. Iar ca o confirmare a acestor intentii , constatam ca vechii liberali au fost scosi din structurile de conducere ale partidului si adusi oameni lingusitori si fara legitimitate, aducand organizatia de la Gorj in pragul disolutiei.
    Nu are rost sa speram ca domnul Dian Popescu isi va da demisia de oanoare.Unui om fara onoare,care nu a fost educat in acest spirit ,nu are rost sa-i soliciti asa ceva. Dar conducerii centrale a partidului ii solicitam insistent suspendarea din partid (conform si vechiului si noului statut) a domnului senator Dian Popescu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: