Liceul Tehnologic Stoina, fără clase de a IX-a în viitorul an școlar


Liceele care au avut promovare zero la bacalaureatul din 2019 nu vor mai putea organiza clase de a IX-a în anul 2020. Prevederea apare într-un ordin de ministru privind metodologia privind cifrele de școlarizare aprobată de Ministerul Educației, care arată că aceste licee nu vor putea trimite anul acesta la minister propuneri pentru cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a. Într-o astfel de situație, prezentată de hotnews.ro, apare, din Gorj, doar liceul tehnologic din Stoina.

„Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit unei situații realizate de publicația amintită, privind liceele cu promovare zero la bacalaureat, peste 40 de licee tehnologice nu au reușit să aibă măcar un elev care să fi promovat bacalaureatul în sesiunea din iulie. În 23 de județe există cel puțin câte un liceu de tip tehnologic cu rata de promovare zero. În situația în cauză apare și liceul din Stoina.
Într-o intervenție la un post central de televiziune, Ecaterina Andronescu a declarat că ea nu a luat o asemenea măsură cât a fost ministru, dar crede totuși că este o măsură bună și potrivită, pentru că „nici profesorii din aceste licee nu au depus strădaniile necesare pentru ca elevii pe care i-au pregătit pe durata liceului să poată promova examenul de bacalaureat. E ca și cum noi îi primim la liceu, ei fie au decalaje majore, fie nu se străduiesc nici în liceu și noi îi amăgim că sunt absolvenți de liceu și iată, pregătirea lor nu e satisfăcătoare”.

loading...
Loading...

Citește și

Prima zi fără telefon în trafic a adus primele amenzi usturătoare, în Gorj

Conversaţia telefonică a unor șoferi a fost întreruptă brusc de polițiștii gorjeni, care au aplicat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: