LIDER ALDE: Nişte OPORTUNIŞTI CĂPUŞEAZĂ CEO


Vicepreşedintele ALDE Gorj, Robert Filip, atrage atenția că CE Oltenia înregistrează, în acest moment, cea mai mare pierdere din istorie.

Primarul orașului Rovinari acuză că sunt intoxicări informațiile care vin dinspre administraţia CE Oltenia și a unor lideri sindicali, potrivit cărora societatea nu ar avea probleme așa de mari. Deocamdată, conducerea companiei nu a făcut publice datele financiare pe primele 6 luni alea anului. Potrivit unor lideri politici, pe primele 5 luni, s-ar fi înregistrat o pierdere de circa 600 de milioane de lei. “Refuz să cred că o mare parte din presă, din sindicate, din oamenii de rând, care se uită la aceste intoxicări mizerabile pe care le fac cei de la Complex nu își dau seama că suntem într-un moment în care trebuie să evităm aceste minciuni și aceste prostii ordinare pe care ni le spun ei în fiecare zi, pentru că nu poți să minți la nesfârșit. Nu ne este clar că suntem la cea mai mare pierdere din istorie a Complexului? Este clar, negru pe alb acest lucru, este clar că nu au cărbune, că nu au fronturi, că nu au investit un leu în nimic și toată lumea spune că este în regulă. Nu! E un jaf girat și garantat de niște cercuri de influență din județul Gorj, care își bat joc în continuare de acest Complex. Asta e părerea mea. O simt și muncitorii de rând, doar că niște oportuniști și niște asistați social, între ghilimele, de prin sindicate, și de prin presă, și de prin oamenii care mănâncă și căpușează acest Complex de 15 ani, e clar că ei sunt acolo ca să spună lucrurile astea, pentru că mănâncă bani de acolo. Eu cred că ar trebui un moment zero, restart, văzut exact ce pierderi au, cum trebuie lucrat, ce se întâmplă cu TESA, asta care provoacă niște cheltuieli destul de mari și trebuie rezolvată situația cu aceste certificate. Să vină cineva care să le cumpere la momentul bun și nu să aștepte jumătate de an ca să le ia la un preț triplu, ca să le fie lor bine. Asta cred eu că ar trebui făcut.”, spune vicepreședintele ALDE Gorj. Robert Filip crede că la Complexul Enegetic Oltenia e nevoie să vină un moment zero. Edilul spune că trebuie analizate pierderile și găsite rapid soluțiile de redresare. “Guvernul a deschis o axă prin care se pot retehnologiza, moderniza, extinde rețele pentru agent termic și atunci CEO poate să primească subvenții. Sunt soluții, dar repet, eu nu sunt plătit ca să dau niște soluții la niște neica nimeni, care își bat joc de Complexul acesta. Eu sunt plătit să fac altceva și îmi fac treaba mea. Dar mă deranjează când văd câtă prostie și câtă nepăsare au unii, care ar trebui să-și dea seama că, dacă mâine se întâmplă ceva, ei nu mai pot lua nici comisioanele, nici salariile, nu mai pot să ia banii ăștia, că nu mai au de unde”, a mai declarat primarul orașului Rovinari.

loading...
Loading...

Citește și

Moşoiu, DECIS să CANDIDEZE, în 2020, la Primăria Drăguţeşti. Vezi din partea cărui PARTID

Vasile Moșoiu își caută partid care să-l susțină în alegerile locale din 2020. Fostul primar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: