Unul dintre liderii de sindicat de la SE Rovinari câştigă bani frumoşi având în sistem mai multe microbuze care transportă salariaţii companiei. Corpul de control al Complexului Energetic Oltenia verifică activitatea de afaceri a liderului de sindicat, după ce, pe masa funcţionarilor din companie, au ajuns mai multe reclamaţii. Problema angajaţilor la CEO cu afaceri în sistem este arhicunoscută, „patronii” rămânând atât cu slujbă în cadrul companie, cât şi cu propriile afaceri. Din datele noastre, foşti şefi, dar şi actuali directori, mai ales din zona Motru, au diverse „biznisuri” în domeniul transportului de marfă, dar şi de personal în CEO. Vom reveni la această temă în ediţiile viitoare.
Principala acuzaţie adusă liderului de sindicat, care nu ocupă o funcţie importantă în FNME, este că microbuzele pe care le deţine se plimbă goale pe banii CEO. Persoana în cauză face parte din sindicatul condus la Rovinari de Constantin Mitrescu.
Plimbare pe bani grei
Este vorba despre Jean Popescu, despre care se ştie în CEO că se ocupă de propriile afaceri de aproximativ 9 ani de zile. Mai mult, acesta face parte din lista sindicaliştilor care nu lucrează în producţie, fiind însă pontaţi, fără să muncească, după cum afirmă alt lider sindical. Reclamaţiile pe care le verifică echipa de control a CEO vizează faptul că Jean Popescu încasează sume foarte mari de bani de la companie deşi, practic, maşinile sale bat drumurile, la şi de la locul de muncă al angajaţilor, goale.
Creţan: Sindicaliştii pontaţi fictiv, problemă tolerată de şefi
Conducerea CE Oltenia va primi astăzi o listă din partea reprezentantului FNSE „Univers”, Constantin Creţan, cu numele liderilor de sindicat cărora munca în producţie li se pare „umilitoare”. Este vorba de peste zece lideri de sindicat care sunt acuzaţi că nu muncesc, dar sunt pontaţi, fapt tolerat şi acum de actualii directori ai unităţilor miniere. „Sunt pontaţi ca fiind la serviciu, însă ei îşi văd mai departe de propriile treburi personale sau de diverse afaceri pe care le au în minerit. Voi aduce această listă în atenţia Directoratului CEO”, spune Constantin Creţan.
Lista
Acesta mai precizează că printre cei care şi-ar primi leafa lunară potrivit fişei postului dar fără să se prezinte la locul de muncă, sunt şi lideri de sindicat de la Jilţ, parte dintre ei fiind şi inspectori sociali: Eugen Iovan, Adrian Marciuc, Nicolae Bădiţa, Nelu Roşca, Gheorghe Peptan, Petre Mămăligă, Ion Răducu, Cristinel Popescu, Filip Cioplea, Bogdan Bejenaru, Stoica, Jean Popescu.
l-ai uitat pr PAGNEJER care in fiecare zi e in tg jiu cu masina de servici