duminică , 20 octombrie 2019 - 6:19

LIDER din CEO: Cei de la ALDE vor să demonstreze că sunt mai puternici decât cei de la PSD


Ion Popescu critică noile promovări făcute, săptămâna trecută, în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.

Liderul Sindicatului Renașterea, de la Cariera Jilț Nord, nu vede cu ochi buni viitorul Complexului Energetic Oltenia. Ion Popescu este nemulţumit că în Consiliul de Supraveghere al CEO au ajuns oameni fără experienţă în minerit şi energie. Reamintim că, săptămâna trecută, 5 din cei 7 supraveghetori ai CE Oltenia au fost schimbaţi. În noul CS au ajuns, printre alţii, şi vicepreşedintele ALDE Târgu-Jiu, Marius Dumitraşcu, şi fostul şef al Oficiului Judeţean de Cadastru, Marius Mănescu. “Secretarii de stat şi membrii în Consiliul de Supraveghere au fost numiţi politic fără să aibă nicio experienţă în domeniu, nu au demonstrat nimic în minerit şi energie şi sunt puşi doar aşa, că fac parte din ALDE. E lupta aceasta între PSD şi ALDE. Cei de la ALDE vor să demonstreze că sunt mai puternici decât cei de la PSD. Am înţeles, pe surse, că scopul noului CS, care a fost numit doar pe o perioadă scurtă, de 4 luni, este să schimbe Directoratul şi să-şi pună în funcţii oameni tot de la ALDE de la Dolj. Nu se gândesc că această companie, în 4-5 luni, va fi în prăpastie. La anul, Complexul Oltenia s-ar putea să dispară, dacă nu vom mai avea bani să cumpărăm certificatele de CO2 până la 30 aprilie 2020. Compania ar putea intra în insolvenţă. În acest caz vor fi puse în pericol locurile noastre de muncă”, a conchis Ion Popescu.

loading...
Loading...

Citește și

Deputatul Vîlceanu: Sindicatele PSD ar trebui să renunțe la campania electorală!

Deputatul Dan Vîlceanu, presedintele PNL Gorj, a ținut să facă unele precizări cu privire la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: