LIDER din CEO: Oamenii ar mai putea lua 130 de lei în PLUS la SALARII


Liderul Sindicatului Energia Turceni susţine că în a doua etapă a procesului de armonizare salarială în CE Oltenia minerii şi energeticienii vor putea beneficia de noi majorări.

Şefii CE Oltenia le-au prezentat, la ultima şedinţă de negocieri, sindicatelor bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pe 2018. Eugen Iovan spune că au fost prinse încă 25 de milioane de lei pentru armonizarea salarială din luna aprilie.“Domnul Bălăşoiu, fiind membru al Directoratului, ne-a prezentat bugetul de venituri şi cheltuieli, care a fost înaintat ministerului Finanţelor. În BVC a fost prevăzută suma de 25 de milioane de lei, noi am fi vrut 30, dar se mai caută, să vedem dacă se mai găseşte ceva bani, se caută tot felul de variante să se mai pună ceva la salarii, să fie bine. E vorba de o creştere salarială începând cu luna aprilie. Sunt mult mai mulţi bani decât au fost împărţiţi acum. Suma ar fi bunicică, cam 130 de lei de salariat, începând din luna aprilie. E greu însă ca oamenii să fie mulţumiţi după atâţia ani în care nu s-a dat nimic, dar asta este situaţia. Munca e grea, cerinţele sunt multe, personal a plecat mult şi pleacă în continuare, atribuţiunile s-au mărit pe fiecare funcţie şi meserie. E greu, dar trebuie să ne adaptăm şi la această situaţie“, a declarat liderul sindical.

CER şi vouchere de vacanţă

Negocierile pentru noul contract colectiv de muncă sunt în plină desfăşurare. Liderii sindicali solicită administraţiei şi vouchere de vacanţă. Şefii companiei le-au transmis că nu ar fi bani prevăzuţi în buget pentru aşa ceva. Eugen Iovan spune că, şi în 2018, vor fi făcute concedieri în companie. Vor pleca acasă 200 de angajaţi. ”Nu mai avem nici veniturile din 2012, vă daţi seama, cum să fie oamenii mulţumiţi? Mai avem însă de negociat. Administraţia este deschisă. Sperăm să obţinem şi vouchere de vacanţă pentru salariaţi. Se caută soluţii în continuare pentru ca de la 1 aprilie să încheiem un nou contract colectiv de muncă de care salariaţii să fie mulţumiţi . Anul acesta, sunt prevăzute 200 de disponibilizări. Nu vor fi însă probleme. Sunt multe solicitări ca oamenii să plece. Sunt angajaţi bolnavi, cu probleme. Nu vor fi multe concedieri în comparaţie cu anii trecuţi. Sindicatele şi-au făcut treaba au redus numărul de disponibilizări“, a conchis Iovan.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

2 comentarii

  1. Iovan isi vede numai interesul personal, si-a angajat in 2009-2011,toate neamurile din Borascu, a fost primul care a semnat pentru disponibilizari si dupa ce a dat 5000 de oameni afara isi permite cu nesimtire sa spuna ca a redus disponibilizarile. Anul asta se disponibilizeaza 200 de persoane cei in prag de pensionare, situatia fiind rezolvata la Minister de Directorul Boza cu Visan, ministru secretar de stat iar Sindicatele NU au facut nimic

  2. Si sa nu uite ca a fost o mascarada , cu asa zisa armonizare unii au primit cu doua mâini iar alți nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: