LIDER din CEO: Vreau să văd RAPORTUL sindicaliștilor din subordinea lui Boza

Constantin Crețan acuză că liderii sindicali care fac parte din departamentul aflat în subordindea administrației sunt plătiți regește și nu reprezintă interesele minerilor și energeticienilor

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia a reacționat după ce Constantin Mitrescu a declarat că Sorin Boza s-a referit la el, Nicu Bunoaica și Gabriel Căldărușe când a spus că s-a coborât la mintea unor sindicaliști. „ Acest individ depășește regula bunului simț. N-am niciun fel de relație cu Boza. I-am apreciat prima dată poziția cum a lucrat, dar, deja, de o perioadă de timp, nu-l mai recunosc. A devenit un om care dirijează mișcarea sindicală și i-a cumpărat pe liderii de sindicat pe care i-a încadrat pe posturi bine plătite fără a presta niciun fel de activitate. Aici, se află și Constantin Mitrescu, care, de la stadiul de portar, muncitor necalificat, a făcut o facultate la particular, a ajuns ca lider de sindicat să fie plătit, acum, de Boza doar să-i facă statuie. El, Marciuc, toată camarila sindicală sunt plătiți regește de Boza pentru a avea linște. Boza să nu uite că acești indivizi nu reprezintă mișcarea sindicală și au fost aleși de-a lungul anilor cu sprijinul administrației și politicului în care au fost implicați de fiecare dată. Au un departament la CEO, și ei nici nu trec pe acolo, doar semnează condica și nu prestează niciun fel de activitate. Aș vrea să văd raportul de activitate al liderilor de sindicat plătiți de Boza, al lui Mitrescu, Roșca, Pârvulescu, Bădița. Sunt plătiți doar pentru a-i folosi Boza, sunt preșul de la intrare al directorului Boza. În condițiile în care salariații pierd zi de zi. Așa au trădat și la contractul colectiv de muncă și vor trăda în continuare. Noi avem pe rol niște procese, 3 cauze diferite cu sporul de continuitate, cu hrana de protecție, cu economia la fondul de salarii”, a declarat Constantin Crețan.

loading...
Loading...

Citește și

S-au luat de la o femeie! Cine sunt clubberii care s-au bătut la Caractere! Unul a ajuns în arestul poliției, altul are șase copci în cap!

Doi tineri, șefi ai reprezentanțelor zonale ale unor firme cunoscute, au fost protagoniștii unui scandal …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: